Ursul, mierea şi România
8 iulie 2009
Afară-i vopsit gardul...
Spre deosebire de suratele ei, coperta revistei britanice „The Economist” nu afişează un megastar pop care ştie să danseze ca pe lună, ci un megastar politic care speră că va reuşi să-l convingă pe ursul rus să danseze. „Bine aţi venit la Moscova” i se urează preşedintelui american, care este avertizat încă de la început de către editorialist: „paranoidă, răutăcioasă şi pornită pe un drum greşit, Rusia reprezintă o perspectivă incomodă pentru Barack Obama”. Această dură caracterizare nu pare să corespundă deloc realităţii expuse camerelor de luat vederi de la Moscova. Însă declaraţiile binevoitoare, discuţiile în urma cărora preşedintele rus Dmitri Medvedev anunţa o serie consistentă de noi acorduri şi solidele speranţe de cooperare în viitor nu sunt altceva decât artificii de imagine.
...înăuntru şade ursul!
Prezentat ca un succes, acordul asupra neproliferării armelor nucleare nu este cu nimic diferit de acordurile de la sfârşitul anilor 80, în ciuda dorinţei administraţiei americane de a ieşi din logica războiului rece. Nici acordurile comerciale nu reprezintă o garanţie suficientă pentru oamenii de afaceri care l-au însoţit la Moscova pe Barack Obama. Pentru ei este greu să uite că Shell sau British Petroleum au fost excluse de la administrarea celor mai profitabile zăcăminte ruseşti chiar de către administraţia Putin. Rolul central jucat de către Dmitri Medvedev în această întâlnire, aspect întărit şi de atitudinea preşedintelui american, a dorit să lase impresia existenţei unui factor de echilibru la autoritarismul lui Vladimir Putin. O impresie risipită de istoria simbiozei îndelungate dintre noul preşedinte rus şi puternicul premier Putin.
Mierea, nu biciul
De altfel imaginile de la scurta întâlnire dintre Putin şi Obama spun mai multe decât o mie de comunicate de presă. Americanul zâmbeşte larg, rusul se rezumă la o grimasă politicoasă. Corpul americanului este aplecat către interlocutorul său, ocupând doar o jumătate a scaunului, în timp ce trupul rusului se lăfăie în voie, orientat către reporteri. Mâinile americanului stau cuvios împreunate pe un picior în timp ce braţele rusului se sprijină sigure de scaunul său de ţar. În astfel de situaţii limbajul corporal nu este un detaliu lăsat la voia întâmplării. Mesajul este limpede: pentru a-l face pe marele urs să danseze, Statele Unite nu vor folosi biciul, ci mierea. De altfel, sfârşitul acestei întâlniri consfinţeşte intrarea Rusiei în tabăra celor buni, căci Rusia va sprijini lupta antiteroristă a Statelor Unite în Afganistan şi, speră americanii, îşi va lua mâna de pe Iran.
Buza umflată a României
Aceasta pare a fi principala inovaţie în materie de politică externă a administraţiei Obama. România este însă prinsă pe picior greşit. Ironizat cu superioritate de Vladimir Putin şi, deocamdată, ignorat de noul preşedinte american, Bucureştiul este pus în situaţia copilului firav care s-a împrietenit cu unul dintre muşchiuloşii clasei pentru a se proteja de bătăuşul cartierului. Însă când cei doi se împrietenesc, firavul copil se poate alege cu buzele umflate. Tocmai de aceea Bucureştiul trebuie să-şi cântărească cu atenţie următoarele mişcări. În caz de eroare, problema moldovenească se poate umfla peste noapte.
Autor: Vlad Mixich
Redactor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu