Utopia specialiştilor obiectivi

Militanţii ecologişti îi amintesc Preşedintelui că în toamna anului 2009 promitea că nu va interveni în procesul de avizare şi că îi va lăsa pe specialişti să se pronunţe. Or, astăzi, Preşedintele ar fi încălcat această conduită, intervenind într-un mod pe care semnatarii apelului îl consideră o “presiune inadmisibilă asupra autorităţilor abilitate".

“Solicităm preşedintelui României, se mai spune în apel, să îşi retragă respectivele declaraţii şi să se abţină până când autorităţile abilitate vor adopta decizii cu caracter definitiv”.

Presupoziţia implicată în acest apel este că procesul de avizare se desfăşoară într-un mod obiectiv, ştiinţitific, pe temeiul unor analize “de specialitate” menite să recomande factorului politic cea mai bună soluţie.

În realitate, ONG-urile care au lansat apelul sunt primele care să conteste nu doar obiectivitatea, dar şi onestitatea “specialiştilor” antrenaţi în procesul de evaluare. Cine cunoaşte bunăoară opinia sinceră a arheologilor tentaţi cu beneficii pe care, în modesta lor carieră, nici nu le visaseră, nu îşi mai face iluzii. Presupoziţia obiectivităţii este, aşadar greu de admis.

De exemplu, ce este “obiectiv” în exigenţa unora ca vechile galerii romane să fie conservate integral şi cu maximă grijă? Se vede cu uşurinţă că e vorba de o opţiune axiologică care ignoră cu bună ştiinţă toate argumentele de ordin economic. Dar sunt oare argumentele economice obiective?

Nici ele nu pot emite această pretenţie câtă vreme despre beneficiile proiectului se exprimă cu entuziasm doar investitorii majoritari, în linii mari jucători versaţi pe bursele lumii şi care nu au nici o responsabilitate faţă de mediul public din România. Jucători cinici, care ignoră total viziunea conservatoare asupra istoriei, antrenaţi în jocul pur al profitului.

Aşadar totul este un exerciţiu retoric. ONG-urile contestatare ştiu că nici în 2009 preşedintele nu era neutru şi că juca doar de faţadă cartea neutralităţii ingenue. Este mult mai valoros argumentul că preşedintele ignoră total chiar concluziile formulate pe larg de Comisia pe care el însuşi a instituit-o.

Dar sunt oare specialiştii din Comisia prezidenţială “obiectivi” sau în orice caz “mai obiectivi” decât specialiştii agreaţi de compania minieră? Ar fi greu de spus. Tocmai am văzut că dorinţa de a păstra cu pietate lucrurile vechi, casele vechi, urmele civilizaţiilor de odinioară, (sau chiar peisajul vechi câtă vreme înţelegem peisajul ca fapt de cultură şi nu ca natură elementară) este un gest spiritual, pur subiectiv.

De la Renaştere încoace, cultura Europei s-a întemeiat pe conservarea vechiului şi a tradiţiei, pe continuitatea cu o istorie care urcă departe în timp până în epocile biblice.

O luptă cât de cât obiectivă poate fi purtată doar pe terenul riscurilor de mediu, dar şi aici există atâta incertitudine, încât rămâne loc pentru destulă manipulare, oferind spaţii largi unui optimism industrial iresponsabil.

În consecinţă, ONG greşesc atunci când cer Preşedintelui să lase decizia  unor specialişti obiectivi. Aceştia pur şi simplu nu există. Guvernul şi Preşedintele invocă mereu opinia “specialiştilor, doar pentru a evita să-şi asume răspunderea personală pentru o decizie cu riscuri previzibile.

Obiectivitatea specialiştilor este o utopie şi un paravan pentru o decizie pur politică. Preşedintele, fie el Traian Băsescu, fie altcineva trebuie să aibă un cuvânt de spus. Atâta doar că Preşedintele şi membrii guvernului ar trebui să asume deschis opţiunile lor, să-şi dezvăluie fără subterfugii preferinţele.

Să nu ascundă, bunăoară, dispreţul pe care în sinea lor îl manifestă probabil faţă de imperativele conservatoare ale umanismului european. Abia atunci am asista la o dezbare publică reală, relevantă politic şi cu adevărat folositoare.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident