1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Va muri sau nu hârtia?

23 iulie 2009

Undeva în Bucureşti, la subsolul Muzeului Ţăranului Român, este ascuns atelierul unui meşteşugar. Nu trece zi în care să nu atingem în vreun fel materia primă cu care el lucrează.

https://p.dw.com/p/Ivoa
Imagine: DW

Hârtierul

În fiecare miercuri, Răzvan Supuran poate fi găsit la Atelierul de Carte de la Muzeul Ţăranului Român. De la el poţi învăţa cum se fabrică hârtia manuală. Dar pentru Răzvan hârtia are alte sensuri: din ea răsar flori, din ea se nasc gravuri sau chiar sculpturi.

Acest meşter hârtier crede însă că hârtia va muri: “Percepţia noastră despre hârtie, chiar şi în zona artei, este doar ca suport pentru transmiterea informaţiei. Şi atunci putem anticipa un eveniment pe care l-am numi moartea hârtiei. Cei care efectiv folosesc hârtia ca depozit de date, fie că e vorba de o contabilitate sau de un text literar, sunt o mână de oameni. Funcţionarii, administratorii, acei mulţi care manipulează hârtia nu fac altceva decât să o ducă dintr-un loc în altul. Ei nu stau să citească sau să înţeleagă sau să recreeze de pe ea lucrurile pe care hârtia le transportă. Avem internetul pentru transmiterea informaţiei. Asta nu înseamnă că vreau să moară cartea".

L-am întrebat pe Răzvan cum ar putea supravieţui hârtia? “Poate că hârtia moare, dar am putea încerca să facem altceva cu ea, sau din ea. Poate deveni hârtie-obiect. Nu mai e musai să fie planeitate, ci poate fi gândită în volume. Aşa cum se poate vedea pe aici, prin atelier, unde sunt diverse încercări de turnături şi chiar de sculptură în hârtie".

Făcută cu dragoste

Se poate trăi astăzi în Bucureşti fiind meşter hârtier? “Trei ani am făcut hârtie fără să vând nimic. Am trăit mâncând pâine uscată, la propriu, şi fumând chiştoace. În clipa în care am ştiut că hârtia mea e bună, m-am dus cu ea în diverse locuri: “Uite domnule, fac asta! Vrei?”. Făcând asta şi arătând, lumea a aflat şi aşa au început să apară comenzile care îmi permit să trăiesc liniştit şi să pot face hârtie mai departe".

De ce cumpără oamenii hârtie manuală? “În primul rând, hârtia manuală are un anume tip de textură care nu poate fi nici măcar imitată de hârtia industrială. Hârtia manuală este mult mai bună decât cea industrială pentru anumite folosinţe. De exemplu hârtia pentru gravură. Pentru că hârtia manuală potenţează prin aspectul ei imaginea gravurii. Mai mult, în hârtia manuală se pot insera lucruri: de la petale, culori diferite până la nisip. Sunt feluri de a fi ale hârtiei care sunt generate de intenţia de facere. Niciodată într-o fabrică de hârtie nu te vei gândi la ce urmează să fie folosită hârtia pe care o fabrici".

Sau cu alte cuvinte, de la Răzvan Hârtierul putem cumpăra o hârtie făcută cu dragoste. Poate că aceasta este garanţia că hârtia nu va muri niciodată.

Autor:Vlad Mixich
Redactor: Petre M. Iancu