Vacanţa parlamentară: un alibi pentru abuzuri

Avizul recent al Comisiei de la Veneţia atrage atenţia asupra unei boli cronice: puterea executivă este în România tentată să abuzeze prin intermediul unor proceduri încurajate de Constituţia însăşi. E vorba de ordonanţele de urgenţă care au reuşit în ultimii ani, prin abundenţa lor nejustificată, să uzurpe în mare măsură autoritatea puterii legislative. Numai în cursul anului 2011 au fost adoptate 140 de ordonanţe de urgenţă. ”Această recurgere frecventă la un instrument de urgenţă ne dă motive de îngrijorare”, se arată în în analiza acestui for, care subliniază în continuare că : ”Folosirea unei astfel de proceduri excepţionale de 140 de ori într-un singur an, înseamnă un abuz al acestui instrument”.

Aceste lucruri erau foarte bine cunoscute, dar se discutase prea puţin despre mecanismele legale care au favorizat fenomenul. Este de aceea meritul juriştilor Comisiei de la Veneţia că au pus în lumină faptul că textul Constituţiei însuşi încurajează abuzul. ”Problema rezidă, probabil, în faptul că însăşi Constituţia incită la adoptarea ordonanţelor de urgenţă deoarece ele rămân în vigoare dacă cea de-a doua Cameră (decizională) a Parlamentului nu respinge explicit legile de aprobare corespunzătoare depuse de către Guvern. Pentru menţinerea în vigoare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, majoritatea din Parlament nu trebuie decât să întârzie votul în cadrul celor două Camere”. Concluzia Comisiei este elocventă: ”O astfel de posibilitate aproape că invită la abuz şi poate explica numărul ridicat de ordonanţe de urgenţă ale Guvernului din trecut.

Evident că o modificare a Constituţiei ar trebui să aibă în vedere şi acest aspect. Majorităţile guvernamentale nu îşi mai exercită funcţia de a cenzura Guvernul şi de a-l chema la ordine, devenind un soi de cec în alb pentru guvernul odată învestit. Nu este deloc de mirare că de-a lungul ultimilor legislaturi, Parlamentul şi-a pierdut mult din importanţă. Sociologii remarcă lucrul acesta inclusiv prin compararea prezenţei la vot în diferite tipuri de alegeri. Dacă alegătorii se prezintă la urne în număr relativ mare la alegerile locale şi la cele prezidenţiale, ei par să minimalizeze, în schimb, alegerile parlamentare şi pe cele europene. Există un adevăr în această statistică: primăriile şi preşedintele, (ca şef informal al Executivului), au o înrîurire mai mare asupra vieţii publice decât Parlamentul naţional sau, cu atât mai mult, decât Parlamentul European.

Sunt desigur numeroase alte motive pentru care Parlamentul şi-a pierdut puterea reală sau pentru care oferă măcar această impresie. De pildă televiziunea, peste tot în lume, tinde să devină scena predilectă a dezbaterii politice în detrimentul Parlamentului, înţeles ca arenă politică şi totodată ca adunare deliberativă. De asemenea, în cazul particular al UE, ţările membre şi-au delegat o parte din atribuţii Comisiei de la Bruxelles, care reprezintă adevăratul for legislativ al Uniunii. Totuşi cazul României pare a indica o boală distinctă care ar putea fi într-o anumită măsură remediată, aşa cum sugerează de altfel şi Comisia de la Veneţia.

Primul ministru nu a făcut referiri la problema particulară a ordonanţelor, dar a spus totuşi ceva care are o strânsă legătură cu acest subiect: „O să-mi fac mulţi duşmani în Parlament şi printre judecători: una dintre propunerile pe care o să le fac la modificarea Constituţiei este aceea că şi Parlamentul şi justiţia trebuie să lucreze şi în luna iulie”, a anunţat recent Victor Ponta. Or, se ştie că alibiul cel mai bun pentru emiterea ordonanţelor de urgenţă este vacanţa parlamentară. Cu cât vacanţa este mai lungă cu atât numărul ordonanţelor este mai mare. Nu este exclus ca guvernele să fi amânat dinadins reglementarea numitor aspecte până la încheierea sesiunii de vară, tocmai ca să nu aibă probleme cu dezbaterea parlamentară. De aceea, propunerea premierului Victor Ponta este bună şi ea ar trebui încorporată, de fapt, într-un ansamblu mai mare de modificări menite să limiteze uzul ordonanţelor de urgenţă