1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vaclav Havel devine laureat al Premiului Internaţional pentru Democraţie Bonn

24 aprilie 2009

Distincţia îi va fi înmânată fostului preşedinte al Cehiei în Muzeul Koenig din Bonn, un simbol al parlamentarismului german postbelic.

https://p.dw.com/p/Hctb
Vaclav HavelImagine: AP

Fostul preşedinte al Cehiei, Vaclav Havel, este prima personalitate distinsă cu Premiul Internaţional pentru Democraţie Bonn. Anunţul a fost făcut pe 10 martie de comitetul de iniţiativă al Asociaţiei cu acelaşi nume. „Havel se numără între cei mai importanţi oameni de stat ai secolului XX”, a declarat preşedintele Asociaţiei înfiinţate în urmă cu doi ani, Erik Bettermann, care este şi directorul general al Deutsche Welle. „Premiul este un elogiu adus activităţii pline de curaj, depusă în slujba democraţiei, libertăţii şi păcii în ţara sa, precum şi în raporturile cu Germania şi Europa”, a mai adăugat Bettermann.

Trofeul, dotat cu suma de 10.000 de euro, îi va fi înmânat lui Havel astăzi, 24 aprilie, în holul muzeului Koenig din Bonn, în prezenţa a peste 200 de personalităţi ale vieţii publice din Germania şi străinătate. Discursul omagial va fi rostit de ministrul federal de externe, Frank Walter Steinmeier, iar fostul şef al diplomaţiei germane, Hans-Dietrich Genscher, va trece în revistă transformările survenite în Europa în timpul preşedinţiei lui Havel. După ceremonie, premierul Landului Renania de Nord-Westfalia, Jurgen Ruttgers, îl va invita pe laureat la o cină festivă pe domeniul Petersberg, fosta casă de oaspeţi a Republicii Federale Germania.

Referindu-se la decizia juriului, Eric Bettermann a evidenţiat că „scriitorul, dizidentul şi politicianul Vaclav Havel a trăit istorie şi a făcut istorie. El a luptat pentru idealurile libertăţii, pentru democraţie şi drepturile omului, şi a plătit pentru aceasta cu ani grei de puşcărie. De la şofer de taxi şi laborant chimist la dramaturg şi preşedinte, mai întâi al Cehoslovaciei, şi mai apoi, din 1993, al Cehiei – iată o biografie pe cât de remarcabilă pe atât de neobişnuită, a unui european convins.

Havel a fost un precursor al revoluţiei din 1968, care a zguduit Cehoslovacia socialistă de atunci. După reprimarea „Primăverii de la Praga”, el a devenit o figură centrală a mişcării de democratizare. Lupta împotriva comunismului l-a costat libertatea, transformându-l totodată într-un simbol al democraţiei. În calitate de ultim preşedinte al Republicii Socialiste Cehoslovacia şi prim preşedinte al Republicii Cehia, el a organizat în 1990 primele alegeri libere din ţara sa, împlinind astfel un îndelungat şi disputat proces de democratizare. În timpul cât a fost preşedinte, Havel s-a implicat, în dialog cu Republica Federală Germania, în favoarea reconcilierii celor două ţări şi a iniţiat, cu ajutorul unei „politici a mâinii deschise”, un proces de elucidare a trecutului nazist în ambele ţări. Lui Havel îi revin mari merite în ameliorarea relaţiilor ceho-germane.”

Prin alegerea muzeului Koenig ca loc de desfăşurare a ceremoniei, Asociaţia a vrut să reamintească de activitatea Consiliului Parlamentar, care a iniţiat acolo în 1948 consultările în vederea pregătirii Legii Fundamentale a Republicii Federale Germania, a mai precizat Bettermann. Trofeul este o sculptură înaltă de 20 de centimetri din sticlă masivă înfăţişând stilizat o sală de plen a legislativului.

Autor: Ioachim Alexandru
Redactor: Rodica Binder