Vaiete şi indignări

Când nu ridică în slăvi sexul frumos, când nu dau mărţişoare şi flori de 8 martie, deplâng unii te miri ce. Ba că prea tace iarăşi preşedintele. Ba că Olguţa, PSD şi ex-şoferul Nicolae Şerban n-ar fi lăsaţi să ne mai dea pe lângă amnistia pentru hoţi şi un ban. Ori că n-au inimi de creştini nemiloşii sorosişti care, negri în cerul gurii, nu lasă Parlamentul să-i graţieze pe „români”.

Atmosfera e saturată de o nesfârşită dezolare şi doldora de bocete pentru nimic. Condiţia din spitalele în care se moare cu zile şi şcolile a căror reformare nu se va mai face pentru că "nu vrea muşchii" PSD nu supără decât punctual, pe unii. Lacrimi amare curg în schimb în valuri pentru că România ar fi fost parcată la viteza a doua, răutatea cea mare fiind atribuită, desigur, nemţilor „nazişti”. Sau unei UE sinucigaşe. Doar noi ştim ce-i mai bine pentru toţi. Gemete, smiorcăieli şi mai ales spume la gură televizate suscită deci, în continuare, şi DNA şi SRI, sau SIE, fie pentru că anticorupţia merge unsă, fie pentru că, vezi Doamne, cică n-ar funcţiona. Plâns cu sughiţuri (dacă nu-i furie cosmică) generează, oricum, „sistemul”, zis şi "binomul", zis şi "Soros" zis şi "Ciolanis, etc etc, prin care se înţelege, invariabil, tabăra adversă.

Dar oare ce nu ne pute rău? Vestul Europei, desigur, e câh. Bruxelles-ul în cap cu Juncker? O mizerie. America aşijderea, dacă n-o critică pe Kövesi, indiferent dacă ne plac sau ne displac Trump şi republicanii. Merkel? N-o mai desprinde nimeni de stâlpul infamiei la care a ţintuit-o reacţia, ce-i drept eronată grav, la criza refugiaţilor. Că a schimbat macazul, parţial, după ce şi-a pus o cantitate moderată de cenuşă în cap, nu s-a mai înregistrat c-o vigilenţă egală. Ori s-a uitat rapid.

Acasă lucrurile stau şi mai precar. Nici cu prăjina nu ne mai ajung la nas politicienii opoziţiei, chiar şi când unii, precum Raluca Turcan, îşi fac treaba satisfăcător spre excelent. „Să nu cumva să-i prindem prin piaţă că le rupem picioarele” l-am auzit ricanând, la adresa politicienilor din opoziţie, pe un protestatar profesionist. Că fără politicieni, partide şi opoziţie nu ajungem într-o democraţie nicăieri nu-i pasă. În capul lui, doar el "rezistă". Deci e lacrima Cristi, nevinovat, neprihănit, perfect. Absenţa lustraţiei? L-a lăsat, decenii la rând, rece. Impunitatea securiştilor care n-au fost pedepsiţi nici până azi pentru asasinarea lui Babu Ursu? A suportat-o stoic. Contraselecţia sistematică, timp de mai multe generaţii, a unei elite antimeritocratice din care se desprind şoferi şi secretare gen Şerban? N-a remarcat-o şi deci nu l-a durut.

Dar noi? Ne-a enervat vânzarea, sub comunişti, a „alogenilor”? Ne-a indignat autoevacuarea din ţară a românilor cu iniţiativă simţindu-se străini într-o societate patriarhală, în care locul de muncă adecvat studiilor şi talentului rămâne o utopie, iar ascensiunea femeii fără pile în carieră mai dificilă decât escaladarea Everestului? Ne-a revoltat crearea din bani publici a unor institute fantomă ca cel zis al "Levantului", făcut cadou de senatori lui Emil Constantinescu, în timp ce numeroase mame n-au bani să-şi mai hrănească odraslele pe care le cresc singure? Ne îngrozeşte că funcţiile grase continuă să fie rezervate beizadelei, baronesei, ori piţipoancei-secretare? Ne scandalizează până la boicot jignirea şi calomnierea la televiziunile oligarhiei a celor pentru care adevărul şi dreptatea mai contează? Ne terifiază expulzarea din funcţii şi linşajul celor care chiar au făcut ceva, fie în presă, fie în justiţie, pentru democratizarea şi asanarea ţării căpuşate de marii corupţi? Ei aş.

În ecou la îndepărtarea din redacţii a unor ziarişti corecţi, unii găsesc cu cale să cârâie, să le găsească infamante cusururi, de regulă imaginare, să le descopere jenante neajunsuri câte-n lună şi în stele. Ne contrariază tehnocraţii. La culme ne înfurie şi multinaţionalele, deşi fără ele șomajul și preţurile ar creşte vertiginos. Ţara? Nici cu o floare să nu te atingi de falsificarea istoriei naţionale. Patrihoţii vor da cu Lucian Boia de pământ.  

E timpul să ne indignăm mai just şi cu folos. Nu putem rezolva dintr-un foc toate problemele şi tragediile prezentului, marcat de anemierea Europei şi a liberalismului occidental, de întărirea autocraţiilor, de emigrarea inteligenţilor şi întreprinzătorilor, de îmbătrânirea demografică şi de înrădăcinarea tot mai profundă, în România, a cleptocraţiei. Una care a învăţat lecţia prefacerii unei democraţii defecte în dictatură parlamentară. 

Dar ce-ar fi de făcut? Nu ni se cere, desigur, să ne dăm foc ca braşoveanul Corneliu Babeş sau Jan Pallah de la Praga. Şi nici să fim eroii care au ieşit în stradă în decembrie 89 să moară ca să fie liberi.

Dar în loc de nepăsare generală, în reacţie la ce ne pregăteşte noaptea, ca hoţii, oligarhia cu mâna unui parlament penal, putem pune umărul să îndreptăm câte puţin în fiecare zi din strâmbătăţile acestei lumi. Nu ne reclamă excesiv efort să punem oarecare ordine în valorile în funcţie după care ne ghidăm. De 8 martie, de pildă, putem condamna persistenţa violenţei în familii şi începe să întreprindem câte ceva spre a o aplana la noi acasă.

Mai putem omagia femei care au binemeritat din partea poporului român, precum ziariste independente, curajoase şi, ca atare, nedreptăţite, ca Rodica Culcer şi Ramona Ursu, foste şi actuale membre ale magistraturii  precum Camelia Bogdan, Monica Macovei, Laura Codruţa Kövesi, spre a numi doar câteva dintr-un şir lung şi remarcabil.

În rest, haide să începem să rezolvăm probleme reale, iar nu virtuale, să fim vigilenţi nu cu prietenii, ci cu duşmanii, să ne luptăm cu inamicii, iar nu cu morile de vânt.