Verdele înrourat

Preşedinta PDL Bucureşti, Elena Undrea, a anunţat că schimbă culoarea electorală, adoptând verdele. “Este o culoare care semnifică tinereţe, forţă, este o culoare luminoasă care arată deschiderea pe care noi o avem pentru bucureşteni”. Verdele există de altfel şi în imnul partidului (“verde înrourat”) şi a mai fost folosit în alegerile parţiale de anul trecut.

Dar e mai puţin important ce “semnifică” verdele. El poate semnifica multe lucruri, în funcţie de context şi tradiţie culturală, după cum poate avea sensuri pozitive sau negative, ca “verdele de Paris”, o binecunoscută substanţă toxică.

Mai important este că schimbarea însemnelor electorale denotă nesiguranţă. Aşa cum s-a mai remarcat, PDL începe să manifeste o atitudine ambivalentă faţă de propria sa identitate. Se pare că partidul guvernamental nu este foarte convins că “a făcut ce trebuie”, dimpotrivă pare să manifeste anumite îndoieli.

Insistenţa pusă pe simboluri arată însă că partidul nu mai mizează foarte mult pe persuasiune şi limbaj discursiv, ci mai curând pe forţa sugestivă a imaginilor plastice şi pe capacitatea lor de a acţiona la alt nivel decât acela al inteligenţei critice. Verdele adoptat ca simbol electoral ar intenţiona să sugereze “tinereţe, forţă, speranţă, înnoire” , deşi nu este deloc limpede că această înnoire s-a produs cu adevărat.

În sfârşit, nu este nimic nou în utilizarea simbolurilor şi a sugestiilor subliminale, atâta doar că în cazul organizaţiei PDL Bucureşti asistăm pesemne la aceeaşi preocupare predominantă pentru aparenţe care a guvernat ani mulţi ministerul Turismului. Ideea că România are nevoie de „un brand de ţară”, campania obsesivă pentru eficacitate publicitară au dus la irosirea unor mari resurse fără niciun rezultat. Nu este singur nici astăzi că fostul ministru Elena Udrea a înţeles că brandul este ceva care succede unei identităţi şi nu identitatea însăşi. Că este doar simbolul puternic al unei realităţi cu profil proeminent şi nu realitatea ca atare. De la fantezistul ministru Dan Matei Agathon şi până la Elena Udrea nu s-a schimbat nimic în această greşită preocupare pentru aspectele de pură suprafaţă şi pentru mimetismul producător de kitsch. Nici unul nici altul nu au înţeles că turistul, fie el şi de serie, caută autenticitate şi că autenticitatea nu se inventează, nu se truchează, dar poate fi, în schimb, regăsită, reconsiderată şi cultivată. A lipsit cu siguranţă în ultimii ani un veritabil spirit conservator de tipul aceluia pe care îl ilustrează în România cu excepţională discreţie didactică prinţul Charles.

Aşadar, câtă vreme PDL nu propune un program cu totul distinct de ceea ce s-a întâmplat până acum, un program menit să rupă cu barbaria incultă care distruge oraşul în fiecare zi, „verdele” electoral pare să fie asemenea brandului de ţară, adică ceva din specia eforturilor pur publicitare.