Versatilitatea infinită a PDL

A devenit deja o practică generală: în toate judeţele şi în Bucureşti, PDL candidează sub alte nume şi cu alte simboluri decât cele consacrate. Schimbarea culorii ar fi un fapt mai puţin important, deşi identitatea vizuală contează şi ea foarte mult în alegeri, dar schimbarea numelui atrage atenţia ca fapt cu totul neobişnuit şi fără precedent.

Există multe cazuri reale în care alegătorii nu ştiau cine se află în spatele noilor titulaturi şi s-au arătat neplăcut surprinşi să afle adevărul. Impresia noutăţii, culorile proaspete, titulaturile promiţătoare (Alianţa pentru viitorul Brăilei, Alianţa pentru Vrancea Mişcarea Creştin-Liberală, Uniunea pentru Maramureş etc.) au făcut o clipă o impresie favorabilă. Alianţele, Mişcările, Uniunile acestea sunt de fapt Partidul Democrat Liberal, asociat mai mult de formă cu partide mici, lipsite de forţe proprii, ca PER, PNŢCD sau cu grupări care au la rândul lor interesul să-şi disimuleze identitatea, ca PRM sau PNG.

Cu siguranţă, PDL nu a crezut în politica propriului guvern şi speră acum să se disocieze cât mai mult de imaginea guvernului Boc. Este o realitate tristă din orice punct de vedere ai privi-o. Partizanii politicilor iniţiate de preşedintele Traian Băsescu au susţinut că PDL nu s-a ridicat la înălţimea rolului pe care l-a jucat şi că a sfârşit prin a trăda programul de reforme. Iar adversarii guvernului Boc văd în această sistematică disimulare o crasă lipsă de caracter. Nici măcar partenerii de guvernare nu se arată mai indulgenţi: „PDL, a declarat Laszlo Borbely, se ascunde după o alianţă cu nişte ONG-uri şi partide fantomă”.

Mascarea identităţii ar putea fi însă începutul unei noi transformări interioare. Aşa cum actorul tinde să se identifice cu personajul pe care îl interpretează, tot aşa fosta grupare guvernamentală ar putea începe să iubească noua identitate şi să-i ofere un nou conţinut.

PDL nu se află la prima transformare radicală. După alegerile din 2004, PD părăseşte brusc Internaţionala Socialistă şi solicită să fie admis în Partidul Popularilor Europeni. Un partid care decide la Congres să treacă de la socialism la creştin-democraţie are cu siguranţă o remarcabilă versatilitate. Ideea Mişcării despre care s-a vorbit mereu în ultima vreme dezvăluie aceeaşi nelinişte şi dorinţă de schimbare, aceeaşi ciudată fluiditate şi inconstanţă.

Este paradoxal că partidul care a vorbit cel mai mult despre definirea doctrinelor manifestă cel mai mic ataşament faţă de ideile profesate la un moment dat. De exemplu, candidatul PDL la primăria Capitalei, Silviu Prigoană, speră să câştige alegerile promiţând transport public integral gratuit. Or, democrat-liberalii au pledat până mai ieri pentru un adevărat capitalism, pentru stat minimal, privatizare şi pentru eficienţă economică în toate domeniile. Ideea transportului gratuit generalizat este exact opusul a ceea ce au susţinut ani de zile.

Dacă nu ar fi vorba de perioada de campanie electorală, atunci când mai toţi candidaţii sunt dispuşi să facă promisuni fanteziste, am putea crede că PDL este tentat să se întoarcă în Internaţionala Socialistă.

Probabil însă că acest lucu nu se va întâmpla, dar este posibil ca insuccesul din ultimii ani şi slaba popularitate de care se bucură să stimuleze în cel mai înalt grad tendinţele de transformare. Mai întâi se începe cu formele, titulaturile şi simbolurile electorale, sloganurile, iar apoi pot apărea şi politicile. Nu este neapărat ceva rău, dar cu siguranţă că politica românească ar avea de câştigat mai mult de pe urma unor structuri stabile.