Vestul şi replica la neurotoxina Rusiei

Va găsi oare vestul replicile potrivite? Conform şefului diplomaţiei britanice, dovezile implicării Rusiei în atentatul asupra lui Serghei Skripal şi a fetei sale, Iulia, sunt covârşitoare. În cauză e gazul neurotoxic utilizat în crimă, o armă chimică numită „novicioc” şi fabricată, potrvit experţilor apuseni, doar de sovietici. Întrucât oficialii ruşi au replicat ultimatumului Londrei cerând lămuriri fie într-o manieră evazivă, fie negând cinic orice implicare, Londra a trecut la contramăsuri.

Regatul Unit a expulzat 23 de diplomaţi ruşi, prezumtiv implicaţi în acţiuni de spionaj. Britanicii au îngheţat contactele bilaterale la nivel înalt. Şi au anunţat boicotarea campionatului mondial de fotbal din cursul acestei veri, adjudecat şi organizat de Rusia. Concomitent, au luat măsuri să-şi apere militarii de atacuri cu antrax, o armă biologică redutabilă. În fine, se proiectează edificarea, în sudul Angliei, a unui centru de protecţie contra armelor chimice.

Reacţii diplomatice

La ONU, diplomaţii britanici au acuzat Kremlinul de violare a convenţiei privind armele chimice şi au declarat că e de aşteptat ca asemenea atacuri să se repete. În replică, ambasadorul Rusiei, Nebensia, nu s-a jenat să nege orice amestec al Rusiei şi să înfiereze ceea ce a calificat drept ”atmosfera isterică” creată de britanici.

SUA s-au solidarizat clar cu Londra, contrazicându-i o dată în plus pe heralzii de stânga ai unei presupuse ”rusofilii” a preşedintelui Donald Trump. Prin purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, ca şi în Consiliul de Securitate al ONU, America a condamnat ferm acţiunea fără precedent a Rusiei. Casa Albă, s-a spus, „împărtăşeşte aprecierea Londrei potrivit căreia Moscova poartă răspunderea pentru abominabilul atac asupra lui Skripal”.

Conform purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, care a pus degetul pe rană, atacul cu gaz neurotoxic „se potriveşte modelului de comportament al Rusiei, de vreme ce această ţară ”desconsideră (sistematic) prevederile dreptului internaţional, subminează suveranitatea altor state şi încearcă să infiltreze şi să discrediteze instituţiile şi procesele democratice occidentale”.

Cum a fost posibil?

Desensibilizată de o lungă istorie de asasinate neelucidate şi nepedepsite asupra criticilor Kremlinului, precum şi de implicarea trupelor lui Putin în genocidalul război sirian de partea unui criminal în masă ca Bashar al Assad, Rusia pare a se fi dezbărat de orice ruşine.

Doar aşa, precum şi prin absenţa fricii de repercusiuni se poate explica atacul asupra unui stat NATO efectuat cu arme chimice. E, după ştiinţa mea, cea dintâi agresiune din Europa înfăptuită, de la Primul Război Mondial încoace, prin recurs la astfel de arme, dacă facem abstracţie de genocidul din camerele de gazare naziste găzduind parte din Holocaust.

Deloc întâmplător, partenerii europeni ai Regatului Unit au reacţionat şi ei cu vădită îngrijorare, deşi, din păcate, net mai puţin tranşant decât americanii.

Unii experţi au ţinut să se ascundă după deget, observând că, deşi neurotoxina provine din Rusia, nu există probe irefutabile, utilizabile în justiţie, de implicare directă a Kremlinului în atacul care a lăsat un tată şi pe fiica lui în comă, la Salisbury, la sud-vest de Londra. Alţii au cerut, hilar, cooperarea cu prezumtivul făptaş în elucidarea incidentului soldat cu rănirea gravă a fostului agent dublu rus.

Noul ministru de Externe al Germaniei, Heiko Maas, şi-a manifestat, salutar, înţelegerea pentru riposta britanică. La rândul său, ministrul german al Apărării a avut bunul simţ de a condamna atentatul, reliefând că „reprezintă o lovitură grea la adresa securităţii internaţionale”. Înainte de a se întreţine, joi, cu omologul ei britanic, Ursula von der Leyen a amintit de asasinarea criticului lui Putin, fostul agent secret Alexander Litvinenko, ucis probabil de ruşi la Londra cu poloniu radioactiv şi a cerut Moscovei să participe la elucidarea crimei asupra familiei Skripal.

Or, asemenea apeluri par aproape la fel de futile precum chemările cuminţi la perpetuarea contactelor cu Rusia de felul celei lansate, după atacul asupra familiei Skripal, de către proaspăt reînvestita cancelară Angela Merkel. Şefa reîmprospătatei coaliţii guvernamentale germane, creştin-social-democrate, ar trebui să ştie că nimic n-a încurajat în istorie regimurile teroriste, totalitare, criminale şi autoritare mai mult decât orice formă de împăciuitorism.

Mobilul probabil 

În replică, reprezentaţii Moscovei şi agenţii ei de influenţă din vest nu obosesc să pună, locvace, întrebări sugerând prezumtiva implicare a unor spioni lucrând pe cont propriu, ori o presupusă ”lipsă de interes” a Rusiei în a comite un act de natură să-i deterioreze grav relaţiile cu vestul.

"De ce ar fi făcut-o?" - se întreabă, în context, occidentali naivi, cot la cot cu politicienii cumpăraţi de Putin. Răspunsul la chestiunea mobilurilor Rusiei nu e, totuşi, greu de identificat. Întrebat pentru ce sunt numiţi miniştri penali în guvernul Dăncilă, PSD-istul C. Stefănescu, dregătorul unui partid comunist nereformat şi fost membru al unei formaţiuni de ex-securişti ca PRM, a răspuns: ”Pentru că putem”. Şi fostul şef al KGB, Putin consideră, vădit, că-şi poate permite orice.

Întrucât şi-a edificat un imperiu stalinist bazat pe frica de poliţie politică, Putin mai crede că  nu poate tolera disidenţe în eşafodajul serviciilor sale secrete fără să-i rişte integritatea. Cu atât mai important ar fi ca vestul să-i ofere Kremlinului o replică lipsită de orice echivoc ori tendinţă împăciuitoristă. Una comună, deopotrivă diplomatică, politică, economică, informaţională şi defensiv-militară.