Viaţa de consum, cu răspundere limitată

Că am fi doar victimele unui cutremur care a pornit din Statele Unite, a trecut prin Europa Occidentală şi ne-a lovit şi pe noi.

Lucrurile nu cred că stau deloc aşa. Creşterile economice din ultimii ani, culminînd cu cea de anul trecut, ar fi trebuit să facă faţă, măcar pentru o scurtă perioadă, efectelor implacabile ale crizei.

Dar s-a dovedit că cea mai mare parte a acestor creşteri economice a fost repartizată consumului: amintesc aici doar salariile uriaşe ale unor directori de companii, construirea unor baze luxoase de agrement pentru aceiaşi directori şi subordonaţii lor apropiaţi, sponsorizarea clientelei politice de către fostul guvern Tăriceanu înaintea şi în timpul campaniei electorale de la sfîrşitul anului trecut.

Investiţiile în infrastructură, în sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi în agricultură s-au situat cu mult sub ritmul de creştere economică. Cele mai multe din fondurilor europene destinate dezvoltării rurale precum şi zonelor defavorizate nu au putut fi accesate din simplul motiv că nu au fost elaborate proiecte coerente care să atragă aceste fonduri.

Toate acestea s-au petrecut sub ochii noştri, nu am avut prea multe de obiectat, şi mai ales nu am avut vreo clipă sentimentul că sîntem de fapt cobaii unui consumism deşănţat, parcă fără nici o restricţie.

De 20 de ani, consumăm mai mult decît producem, altfel spus, ne întindem mai mult decît ne e plapuma. Desigur că am fost şi sîntem încurajaţi prin metodele cele mai perverse să ne golim buzunarele, iar atunci cînd am constatat că buzunarele ne sînt goale, am fost încurajaţi să ne îndatorăm, pentru a face faţă ofertelor tot mai atrăgătoare ale pieţei de consum.

Problema nu e că o mare parte a populaţiei din România este împrumutată la bănci, problema e că o mare parte a celor împrumutaţi nu s-a gîndit de două ori înainte de a face un credit la o bancă.

Mulţi români s-au gîndit că eternitatea s-a născut la ei acasă, neluînd nici o clipă în calcul că la un moment dat şi-ar putea pierde locul de muncă, sau că un membru al familiei ar putea la un moment dat să aibă grave probleme de sănătate, sau că viaţa de zi cu zi ar putea să se scumpească, în raport cu veniturile, ceea ce se întîmplă chiar acum.

Creşterea artificială a preţurilor locuinţelor din ultimii ani ar fi trebuit să ne dea de gîndit. Faptul că un apartament dintr-un cartier de periferie al Bucureştiului era mai scump decît un apartament dintr-un cartier civilizat al Budapestei contrazicea orice logică a pieţei imobiliare. Şi cu toate acestea, românii au continuat să cumpere apartamente la periferia Bucureştiului.

Cunosc familii care s-au îndatorat pe viaţă la bănci pentru a cumpăra copiilor lor, la vîrsta majoratului, un apartament sau măcar o garsonieră. Pentru că în România ultimilor ani a devenit o modă ca tinerii să locuiască singuri imediat după ce au devenit “majori”, adică din chiar momentul în care au împlinit 18 ani.

Consumismul acesta agresiv este principala noastră vină pentru criza care îşi va arăta tot mai apăsat efectele şi în România. Se vede acum limpede că nu sîntem cei mai buni gestionari ai vieţilor noastre. Iar deficitul nostru în gestiune poate să fie şi efectul vieţii pe credit, pe care mulţi am trăit-o în comunism, dar am continuat-o şi după aceea.

Autor: George Arun

Editor: Ioachim Alexandru