Victor Ponta refuză decorarea foştilor demnitari ICR

Primul-ministru Victor Ponta a refuzat să contrasemneze proiectul de decret prin care urmau să fie decoraţi foştii membrii ai conducerii ICR: Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Tania Radu şi Dan Croitoru. În replică, preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională, reclamând un conflict de natură constituţională între autorităţile publice implicate.

Este o împrejurare cu totul nouă. Şi cu cât este mai neobişnuit faptul acesta, cu atât mai mult atrage atenţia asupra motivaţiilor sale personale. Istoria e cunoscută: primul gest pe care l-a făcut USL odată cu schimbarea majorităţii a fost desfiinţarea ICR în vechea sa formă de organizare. Era o revanşă simbolică mai înainte de preluarea propriu-zisă a puterii. Cu cât miza politică reală era mai neînsemnată cu atât era mai clar că asistam la o vendetă a celor care fuseseră martelaţi de foştii demnitari ICR în articolele şi luările lor publice de cuvânt.

Dar probabil că într-un plan mai adânc nimic nu e mai dăunător decât excesul acesta de subiectivitate. E practic o corupere a demnităţii publice, care presupune o anumită respectabilitate în cuvinte, gesturi şi acţiune instituţională. Aşa cum rostirea publică nu poate coborî în subsolurile idiomului de mahala, tot aşa acţiunea politică nu poate degenera în răzbunare. Să recunoşti meritele adversarului tău este de fapt una din valorile fundamentale ale Republicii, chiar dacă nu este trecută ca atare în Constituţie.

Or, astăzi premierul Ponta pare că dă pe mai departe curs sentimentului său personal. Ştim că s-au făcut eforturi mari pentru a oferi demiterii conducerii ICR o justificare obiectivă, dar ele au recurs la raţionamente infirme. S-a vorbit mult pe atunci, extrem de mult şi de confuz, tocmai pentru că nu existau argumente.

Din punct de vedere constituţional, preşedintele Traian Băsescu are dreptate. Aşa cum el se înşelase atunci când căutase să obţină un drept discreţionar asupra numirii miniştrilor, tot aşa premierul se înşală acuma când vrea să obţină drept discreţionar asupra decernării decoraţiilor. Este de reţinut mai ales fapul că sesizarea pe care preşedintele Traian Băsescu a trimis-o la Curtea Constituţională propune ca argument tocmai conflictul dintre palate din 2007. Sesizarea citează pe larg decizia CCR:”...după cum Parlamentul nu exercită un drept de veto, ci o activitate de verificare a îndeplinirii condiţiilor de corespundere în funcţie, tot astfel nici Preşedintele României nu are drept de veto faţă de propunerea Prim-ministrului, ci are dreptul de a verifica corespunderea pentru funcţie a candidatului şi poate cere Prim-ministrului o altă propunere de candidat la funcţie. În toate cazurile respingerea candidaturii trebuie să fie motivată.”

Prin analogie cu situaţia din 2007, Traian Băsescu solicită lui Victor Ponta să argumenteze (motiveze) refuzul de a contrasemna decretul de decorare. Dar se pare că principala dificultate a premierului este tocmai argumentarea, aşa cum se văzuse prea bine în 2012. Nu poţi să spui aşa vreau eu, căci până şi prietenii intimi vor tresări în faţa acestui exces discreţionar care la limită nu cruţă pe nimeni.

Premierul avea de ales să reflecteze în tăcere la dilema serioasă în care se găseşte sau, dimpotrivă, să se lanseze într-o explicaţie cu totul nebuloasă şi lipsită de măsură. Din păcate a ales a doua variantă: ”erau acolo persoane care au făcut deseori declaraţii şi au exprimat opinii anti-româneşti, chiar fasciste, nu exagerez, pentru că dacă vă uitaţi la domnul, e un domn Mihăieş, dânsul e de extremă dreaptă, e un fascist bătrân aşa, că nu credeam că mai există neonazişti în Europa, uite, există şi în România. Ori eu nu pot să contrasemnez decorarea unor indivizi care, pe de o parte, repet, au gestionat greşit bani publici şi pe de altă parte exprimă poziţii împotriva României”. (Mediafax)

Nu se putea o argumentaţie mai jalnică. Lăsând la o parte că ”fascismul” şi ”nazismul” au devenit pretexte pentru acuzaţii absurde, am asistat la o răbufnire incoerentă şi descalificantă.