1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Victoria Nuland, SUA şi traiectoria României

Petre M. Iancu13 ianuarie 2014

Ce viitor politic şi strategic are România? O va lua spre Rusia? Sau se va reancora ferm în tabăra occidentală? Multe depind, până la urmă, de modul în care românii vor înţelege mesajul autentic al Victoriei Nuland.

https://p.dw.com/p/1ApjW
Victoria Nuland
Imagine: Getty Images

Dar ce mesaje le-a transmis românilor Victoria Nuland? Interpretările lor pe linie de partid, de felul celor practicate la Antena 3, care încearcă să escamoteze puternica îngrijorare americană privind starea statului de drept în România, sunt grav dezinformatoare.

Acest soi de interpretări, favorizate întrucâtva de formulările precaute ale Victoriei Nuland, ce-i drept foarte diplomatice, menite să evite previzibila obiecţie ultranaţionalistă de "aroganţă" şi "colonie" americană sugerează că, în esenţă, cooperarea americano-română ar fi cum nu se poate mai bună. Că, altfel spus, Washingtonul n-ar fi iritat de USL.

Aparatul propagandistic antenist al alianţei PSD-PC-PNL scoate în evidenţă absenţa oricăror „obrăznicii” de felul celor prezumtive, care ar fi fost proferate la Bucureşti de emisarul american al Departamentului de Stat, Philipp Gordon, în urma puciului din vara anului 2012.

Realitatea e nu doar mai nuanţată. E, în anumite privinţe, la antipodul celor susţinute de „Ministerul Adevărului” voiculescian .

Care, dat fiind acest stadiu pasămite „optim” al raporturilor bilaterale, mai încearcă să acrediteze, în răspăr faţă de adevăr, că şefa adjunctă a Departamentului de Stat american ar fi venit chipurile să-i felicite pe oficialii de la Bucureşti şi nicidecum să-i critice.

Or, tocmai acest lucru l-a făcut, fie şi foarte diplomatic, dar clar, Victoria Nuland. Care, după cum a relevat un observator bine informat, nici n-ar fi venit la Bucureşti dacă n-ar fi fost extrem de alarmată de atacurile asupra justiţiei lansate de Victor Ponta. La rândul său, premierul nu şi-ar fi permis s-o bruscheze prin absenţă pe Victoria Nuland, numărul 3 sau 4 în ierarhia superputerii, chipurile „prea mică”, nu-i aşa, în grad, pentru a fi primită de premierul României, dacă n-ar fi ştiut pentru ce anume a sosit înaltul oaspete la Bucureşti.

De altfel, Nuland a specificat clar şi usturător pentru guvern şi pentru majoritatea parlamentară ce anume preocupă Statele Unite. Emisara Americii nu s-a mulţumit să sublinieze textual că „o Românie democratică e cel mai bun partener”, ci şi că „SUA manifestă un interes profund pentru independenţa justiţiei”. Ceea ce califică tipul de democraţie românească pe care o are în vedere America. E vorba de una autentic liberală, adecvată statului de drept, în care se respectă separaţia puterilor şi deci, implicit şi explicit, şi independenţa justiţiei. E vorba fără îndoială de aceea la care a atentat Ponta, atacând-o înainte să dispară în ceaţă.

A lansa în acest context perdele de fum, cum încearcă, post-festum, să facă propaganda USL-istă e un demers deopotrivă dezinformator cu privire la alerta declanşată realiter, în occident, de destinul şi destinaţia politică ale României şi aduce şi mari deservicii electoratului şi ţării.

Desigur, una e a cere să se pună capăt ofensivei liderului USL şi al guvernului şi a aliaţilor săi împotriva statului de drept, ofensivă relansată în forţă după a doua condamnare a lui Adrian Năstase. Cu totul alta e să obţii respectarea statului de drept. Nuland s-a arătat conştientă de acest clivaj, iar mesajele ei sunt, şi în această privinţă, fără echivoc.

Arătând că ştie bine ce se petrece la Bucureşti, ea şi-a ales judicios partenerii de discuţii. S-a întâlnit exclusiv cu reprezentaţii în mod cert independenţi ai Justiţiei, precum şefa DNA Kövesi şi cu şefii unor ONG-uri incontestabil neînregimentate în tabăra puterii, ca Freedom House.

Le-a eludat în schimb cu grijă pe toate cele obediente, deşi „ONG-urile controlate de Voiculescu şi televiziunile mogulilor au cerut insistent să fie primite", după cum observă Cristian Pantazi pe hotnews. În fine, s-a văzut cu Mircea Geoană ca semnal la adresa pro-occidentalilor din PSD.

În plus, păstrând aparenţele diplomatice, dar peste capul segmentului corupt al clasei politice şi al guvernului, ea a ţinut să reveleze miza reală, nepartinică, dar nicidecum amorală a grijii pentru apărarea unor valori esenţiale pentru alianţa româno-americană. În acest context ea ţinut să li se adreseze direct românilor, ocolind filtrul mincinos al televiziunilor de partid. „Pe români” a spus ea, citată fiind de Mircea Marian în evz.ro, „pe români i-aş ruga, indiferent ce partid sprijină, să lupte şi să apere independenţa justiţiei şi să o menţină în afara politicului”.

Vice-şefa diplomaţiei americane a mai subliniat că este „îngrijorător când politicienii din orice partid se decid să conteste temeliile justiţiei". Nuland a reconfirmat criticile americane privind super-imunitatea în faţa legii pe care au încercat să şi-o atribuie parlamentarii în marţea neagră.

În fine, element cheie în discursul ei de la Bucureşti, ea s-a interesat de maniera în care funcţionează presa, reliefând că realizează că mesajul mediatic e corupt. Că, după cum scrie Mircea Marian, acest mesaj media e „controlat şi distorsionat, ceea ce face dificilă mobilizarea publicului în apărarea statului de drept”.

Aici e, probabil, mesajul central lansat de înaltul oaspete de peste ocean. Potrivit SUA, a venit vremea ca românii înşişi să se mobilizeze şi să lupte, fără să mai aştepte intervenţia Americii şi a Occidentului, ori de câte ori mai marii de la Bucureşti atentează la independenţa justiţiei şi la integritatea statului de drept. Fiindcă, până la urmă, traiectoria ţării depinde de români, nu de străini.