Victorie pentru palestinieni

Aproape niciun comentariu în mass-media israeliană, care nu pare interesată de înfrângerea tacită a guvernului evreu. Doar ziarul de stânga „Ha'aretz“ a relatat despre victoria palestinienilor în lupta împotriva zidului destinat separării Cisiordaniei ocupate, de teritoriul israelian. Statul evreu va trebui să demoleze zidul lung de 2,4 km, care se întinde în nordul oraşului Qalaqilia, şi să-l mute mai în spate. O victorie pentru palestinieni, care au câştigat astfel câteva hectare de pământ fertil, la aproximativ 15 km de Tel Aviv, pământ care le-a aparţinut şi pe care Israelul literalmente l-a confiscat, când a început, acum cinci ani, să construiască zidul.

2,4 km nu sunt mulţi, la un zid de apărare turnat în beton şi protejat cu sârmă ghimpată, proiectat să se întindă, într-o bună zi, pe o distanţă de 700 de km. Corectura liniei de demarcaţie ar putea fi însă un precedent pentru alte modificări, de-a lungul unor segmente controversate ale zidului de apărare, care, pe alocuri, va pătrunde în terirtoriile palestiniene.

Locuitorii regiunii Qalqilia, afectată de zid, luptă de cinci ani încoace în faţa Curţii Supreme de Justiţie israeliene. Plângerea lor a fost ascultată. Tribunalul de la Ierusalim a constatat deja în 2006, că nu motivele de securitate au stat la baza proiectului zidului de apărare, ci planurile de extindere a coloniilor israeliene în Cisiordania. Anul trecut, Tribunalul Suprem şi-a mai subliniat o dată sentinţa, conform căreia, doar interesele legitime de apărare ale statului evreu, şi nu interesele coloniştilor, au voie să determine parcursul zidului. Cu aceleaşi cuvinte justificase, în 2003, guvernul israelian al premierului Ariel Sharon, construcţia zidului :

"Vreau să precizez că acest zid de securitate nu alcătuieşte o graniţă politică. Şi nici măcar una de securitate. Apărarea înseamnă aici împiedicarea terorismului. Oamenii trebuie împiedicaţi să pătrundă ilegal în Israel şi să devină criminali", a declarat Ariel Sharon în 2003.

Ministerul israelian al Apărării a cedat acum, datorită implicării, în mod special, a şefului statului major al armatei israeliane, Gaby Ashkenazi, care deţine această funcţie de un an. Când el a aflat, că motivul principal al stabilirii graniţei în zona Qalqilia, era planul construirii unei noi colonii, el a pledat pentru strămutarea frontierei în favoarea palestinienilor, şi s-a arătat iritat că ofiţerii săi trebuiseră să justifice poziţia zidului în faţa Tribunalului, deşi aspectele de securitate nu aveau nicio importanţă în acest caz, ci doar interesele coloniştilor. În ciuda revoltei lui Ashkenazi, a durat un an, până ce Ministerul Apărării a elaborat un nou proiect de graniţă în zona Qalqilia.

Dar decizia Curţii Supreme de Justiţie nu reprezintă decât un succes modic pentru palestinienii din Cisiordania, deoarece graniţa în zona Qalqilia nu va străbate nici în viitor aşa-numita "linie verde" de separare a teritoriilor israeliene de cele palestiniene, şi care este recunoscută în plan internaţional, ci ea va pătrunde şi mai departe în Cisiordania.