Victorii de moment

Situaţia din Orientul Apropiat este comparabilă cu cea a unei intersecţii la care lipsesc semafoarele şi indicatoarele. Patru autoturisme se întîlnesc la răscruce şi fiecare are prioritate venind, din propria sa perspectivă, din dreapta. Iar dacă  fiecare şofer mizează doar pe propriul său drept maşinile rămîn ori pe loc ori carambolajul este inevitabil , deşi există o foaie de drum care indică direcţia. Soluţia este însă cît se poate de simplă: unul dintre şoferi trebuie să cedeze. Foarte sugestiva comparaţie publicată de WETZLARER NEUE ZEITUNG face pe înţelesul tuturor extrem de complicata situaţie din regiune . Ziarul sugerează că cel care ar trebui să cedeze cu suveranitate şi  de bunăvoie prioritatea ar fi Israelul. 

Pînă la acest foarte puţin probabil pas, cert este că recunoaşterea statutului Palestinei de stat nemembru observator nu este deloc un panaceu universal avînd doar o valoare simbolică şi putînd eventual consolida poziţia palestinienilor în negocierile cu Israelul. Dar – scrie în continuare LUXEMBURGER WORT, votul majoritar exprimat în Adunarea Generală ONU este şi un semnal adresat Israelului şi anume că statul evreu nu se mai poate baza pe sprijinul necondiţionat al tuturor celor 193 de membri ai Comunităţii Internaţionale. 

Dată fiind situaţia actuală din regiune, abţinerea Germaniei este dovada caracterului consecvent al politicii ei externe, a faptului că este conştientă de relaţiile ei speciale cu Israelul în baza trecutului istoric, că împărtăşeşte şi dorinţa palestinienilor de a avea propriul lor stat dar că, în acelaşi timp, la fel ca Statele Unite ale Americii, ştie că nu există alternativă la negocierile directe de pace între statul evreu şi autorităţile palestiniene – este de părere NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG.

Dimpotrivă, abţinerea de la vot a Germaniei e o eroare, presupune FRANKFURTER RUNDSCHAU amintind că din 1980 încoace Europa şi Germania pledează pentru soluţia celor două state. Iar dacă după 32 de ani, palestinienii revendică îndeplinirea acestei promisiuni, toate ţările Uniunii Europene ar fi trebuit să le vină în întîmpinare. Nu există un motiv de a la refuza palestinienilor ceea ce li s-a acordat kosovarilor sau locuitorilor din Sudanul de Sud ori din Timorul de Est. Şi chiar dacă această opţiune ar fi fost eronată, ea ar fi fost expresia a ceva care lipseşte aproape complet în cursul celui de-al doilea mandat al cancelarei Merkel şi anume o autentică politică externă. O politică ce nu este influenţată de preferinţe personale, de evenimentele zilei sau de rezultatele sondajelor de opinie, ci este definită de interese strategice. Asupra acestor interese insistă, dintr-un unghi diferit, STUTTGARTER ZEITUNG, atunci cînd scrie că, deşi influenţa Germaniei în regiune nu este neglijabilă, de una singură diplomaţia sa nu poate obţine mari rezultate. Doar o Europă unită poate favoriza paşii mari care se cer făcuţi. Iar o linie europeană în politica din Orientul Apropiat este cu atît mai necesară şi stringentă cu cît Statele Unite par a-şi fi pierdut interesul faţă de această regiune pe care o consideră anticamera Europei. Atenţia Americii se concentrează acum asupra zonei Pacificului.

Am pierdut Europa, titrează ziarul HAARETZ, citînd un înalt funcţionar israelian, după exprimarea votului în Adunarea Generală a O.N.U.

In pofida temelor majore ale actualităţii politice internaţionale, observatorii germani se opresc şi azi asupra noului caz de plagiat din guvernul României, unde bănuielile apasă tocmai pe ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ecaterina Andronescu, susţinătoarea necondiţionată a premierului Ponta. Azi, ediţia scrisă a cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG şi cea online a săptămînalului DER SPIEGEL prezintă situaţia din România cititorilor germani, sensibilizaţi deja la problematica doctoratelor plagiate, în urma unor cazuri autohtone, cel mai celebru rămînînd cel al ex-ministrului Apărării, zu Guttenberg, care, de altfel, ca şi ceilalţi politicieni „prinşi cu ocaua mică” a demisionat.

Cei familiarizaţi cu realităţile româneşti ştiu că nici premierul Ponta şi, cu atît mai puţin, ministrul Andronescu, nu vor face acest pas, confirmînd astfel caracterul singular şi foarte original al democraţiei dîmboviţene şi puternicele particularităţi autohtone ale ethos-ului liderilor politici de la Bucureşti.