1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Victorii incomplete

23 august 2011

Triumful rebelilor libieni, în aşteptarea capitulării regimului Gaddafi şi a capturării dictatorului, ca şi a fiului său căutat pentru crime de război, este una din temele cele mai comentate de observatorii apuseni.

https://p.dw.com/p/12LhB
Saif al-Islam, fiul lui Muammar el-Gaddafi, la TripoliImagine: dapd

Primele pagini ale ziarelor germane sunt împodobite de poze înfăţişând rebeli arabi la Tripoli sau la Bengazi, agitând Kalaşnikoave sau trăgând în aer, exuberanţi, de la bordul autovehiculelor lor civile. Dar analiştii se întreabă, în continuare, cine se află în spatele acestor oameni, cine va prelua, până la urmă, puterea în Libia şi cum va fi folosită ea.

Rebelii, scrie Frankfurter Rundschau, „au în faţă o misiune herculeană”. Fiindcă Libia, aminteşte ziarul de stânga din Frankfurt, e, de când se ştie ea, „o ţară divizată”. Regele Idris (predecesorul lui Gaddafi) şi-a sprijinit puterea pe triburile răsăritene, în vreme ce succesorul său (actualul dictator pe cale de a fi capturat) pe cele din vestul ţării.

În acest condiţii, „rebelii vor fi nevoiţi să unească ţară şi să construiască o administraţie complet nouă, fără să ignore doleanţele triburilor”.

Şi Süddeutsche Zeitung temperează eventualele speranţe într-o rapidă democratizare a Libiei, după 42 de ani de rătăciri în hăurile unui sistem totalitar condus de un dement.

Unii analişti felicită vestul şi îndeosebi Alianţa Nord-Atlantică pentru accelerarea declinului unui regim precum cel de la Tripoli şi, implicit, pentru scurtarea războiului civil libian, în timp ce alţi comentatori germani deplâng ezitările iniţiale ale Republicii Federale.

În Consiliul de Securitate al ONU Berlinul se disociase de Franţa şi de Marea Britanie, când Parisul şi Londra se străduiau să-l împiedice pe Gaddafi să-şi continue orgia de violenţe declanşată împotriva protestatarilor din nordul Africii. Frankfurter Allgemeine Zeitung regretă această desolidarizare a Germaniei.

Die Welt îi laudă pe rebelii libieni. Ziarul scoate în evidenţă dorul lor de libertate, care-i detaşează net de mulţi politicieni occidentali relativişti, pregătiţi să îngenuncheze în faţa diverşilor despoţi şi să le cosmetizeze retoric inumanele regimuri, ca şi cum ar fi reformiste, moderne şi lipsite de alternativă, iar popoarele lor barbare şi incapabile de democraţie.

Unele ziare dau alarma în legătură cu prezenţa tot mai numeroasă a multor cetăţeni români săraci aciuiaţi în diverse metropole germane, în special la Berlin. Invazia pauperităţii româneşti revărsându-se asupra Germaniei constituie pentru unele oraşe adevărate provocări, crede primarul cartierului berlinez Neukölln, Buschkowsky, reluat de ediţia online a cotidianului Die Welt.

În fine, unii editorialişti se opresc asupra turneului balcanic al şefei executivului german. Aderarea celor din vestul peninsulei la UE va depinde în largă măsură de Germania, relevă Frankfurter Rundschau. Iar Tagesspiegel din Berlin publică o analiză semnată de Dusan Reljic, potrivit căreia Merkel e nevoită să reamintească executivului de la Belgrad care sunt condiţiile integrării în Comunitate.

În zonă, conflictele armate continuă să fie posibile, iar provincia Kosovo rămâne în fapt scindată, în timp ce Croaţia are o şefă de guvern care se arată solidară cu criminalii de război croaţi.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu