Visul purităţii morale şi excesele reformei

Un ordin recent semnat de ministrul Daniel Funeriu, opreşte punerea în practică a noii legi a educaţiei până la elaborarea normelor de aplicare. Printre alte măsuri controversate, cei care sunt simultan rectori de universitate şi membri ai parlamentului ar fi fost obligaţi să renunţe la una dintre funcţiile deţinute. Ordinul ministrului oferă aşadar mediului politic un moment de respiro.

Situaţia rămâne totuşi echivocă, de vreme ce ANI a luat act de publicarea legii în Monitorul Oficial şi a anunţat că va trece la verificarea incompatibilităţilor.

În orice caz situaţia de principiu a fost repusă atenţiei publice. De ce ar trebui ca rectorii să demisioneze din parlament (sau să renunţe la funcţia de rectori)? Pentru unii pare de la sine înţeles. Rectorii pot aduce în parlament interese nelegitime, iar în universităţi vor instila, fatalmente, morbul politicii. Sau, cu o expresie comună şi foarte eficace, „vor politiza universităţile”.

Totuşi este de remarcat că scoaterea rectorilor din parlament este un act cu semnficaţii constituţionale profunde şi că acest lucru nu a fost deloc discutat.

Ceea ce s-a uitat cu totul este că în Constituţia din 1923, prezenţa unor reprezentanţi ai universităţilor în Senat era stabilită în mod explicit ca modalitate de a da consistenţă reală sistemului reprezentativ bicameral. Prevederea era luată ca atare din prima Constituţie monarhică de la 1866, dar în contexul desfiinţării votului cenzitar, dobândea o nouă semnificaţie. Reprezentanţii universităţilor se adăugau acelora ai comunităţilor locale, aleşi în consiliile judeţene, şi exponenţilor camerelor de comerţ, industrie şi agricultură. Era vorba, evident, de a aduce în parlament cât mai multe interese locale şi particulare.

Astăzi însă guvernul este de părere că universităţile nu trebuie să fie reprezentate deoarece ar aduce în parlament interese particulare, care ar putea fi potrivnice “interesului general” şi prin urmare ar fi nelegitime. Asistăm cu siguranţă la o majoră răsturnare de perspectivă.

Dacă în trecut parlamentul era locul în care se întâlneau reprezentanţii societăţii, astăzi parlamentul pare să fie gândit ca un loc epurat de interesele particulare ale acesteia. Un spaţiu sterilizat de toate interesele partizane.

Este o perspectivă care s-a impus oarecum de la sine în România ultimilor ani. Campaniile succesive privind "Un parlament curat", bătălia politică pentru legea ANI - legată strâns de tema incompatibilităţilor şi a conflictului de interse -, au consolidat impresia că parlamentul este un loc în care se adună, de regulă, interesele impure, un fel de chintesenţă a răului public. În contextul lor imediat acele mobilizări publice au avut cu siguranţă un rol pozitiv, dar fără o reflecţie constituţională mai serioasă, ele au favorizat simplificările şi excesele. În plus, exigenţele etice, aşezate în faţa societăţii româneşti în primul rând de Uniunea Europeană, au fost luate adesea mecanic, în litera lor strictă.

Aşa se face că, astăzi, se operează o excludere de faţadă a comercianţilor şi pare pentru mulţi de la sine înţeles că toţi aceia care ar putea fi identificaţi cu un interes particular ar trebui să fie la rândul lor excluşi, aşa cum sunt daţi deoparte rectorii prin noua lege a educaţiei. În gândirea clasică a democraţiei parlamentare este evident o tendinţă nefirească.

Astăzi sunt excluşi rectorii, mâine vor fi excluşi avocaţii şi notarii, apoi reprezentanţii cultelor religioase şi ai minorităţilor naţionale, pentru că fiecare dintre aceştia aduce în parlament interese particulare. Riscurile sunt evidente.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz