1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vizita lui Horst Köhler în Israel

Wolfgang Vichtl / Rodica Binder1 februarie 2005

Preşedintele Germaniei Horst Köhler îşi începe azi vizita oficială de patru zile în Israel.După sosirea pe aeroportul Ben Gurion, şeful de stat german este primit cu onoruri militare de preşedintele Israelului Moshe Katzav.Vizita lui Horst Köhler în Israel este prilejuită de împlinirea a patru decenii de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Germania şi statul evreu.

https://p.dw.com/p/B1Yy
Horst Köhler în timpul unei ceremonii comemorative, în Bundestag
Horst Köhler în timpul unei ceremonii comemorative, în BundestagImagine: AP

Prşedintele Germaniei Horst Köhler doreşte ca pe parcursul celor patru zile ale vizitei sale oficiale în Israel să acorde importanţă atît trecutului cît şi perspectivelor de viitor şi desigur celor patru decenii de relaţii diplomatice bilaterale. Această itnenţie a fost comunicată oficial înaintea începerii vizitei.Prezenţa la ceremoniile de săptămîna trecută de la Auschwitz a preşedintelui Germaniei a constituit o importantă piatră de hotar pe calea spre Jerusalim, se comunică tot din surse oficiale. Horst Köhler va pomeni atît crimele comise de nazişti cît şi responsabilitatea morală specială ce-i incumbă Germaniei faţă de evrei şi faţă de statul Israel.

Faptul că această vizită se desfăşoară sub zodia speranţei îi oferă şefului de stat german prilej de satisfacţii.Palestinienii şi israelienii vor trebui să încheie singuri pacea dar Germania va sprijini acest proces atît în cadrul Uniunii Europene cît şi împreună cu Statele Unite.

Cele patru decenii care au trecut de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale nu au avut cum să stea sub semnul normalităţii deoarece ele au avut de la început un caracter special .Tocmai această trăsătură explică de ce în Israel deja înaintea sosirii preşedintelui Horst Köhler au fost purtate discuţii privitoare la limba în care oaspetele îşi va rosti miercuri discursul în Knesset: o va face în germană, limba făptaşilor cum afirmă unii critici sau în engleză? Totuşi preşedintele parlamentului israelian Reuven Rivlin porneşte de la premiza că Horst Köhler îşi va rosti alocuţiunea în germană.Rivlin a respins cererile conform cărora discursul preşedintleui Germaniei în faţa Knessetului ar trebui rostit în engleză. Faptul că unii deputaţi vor absenta din Knesset cînd şeful de stat german le va vorbi parlamentarilor israelieni, a fost luat la cunoştinţă de Köhler cu respect faţă de sentimentele acestora. In urmă cu cinci ani, cînd Johannes Rau , predecesorul lui Köhler în cea mai înaltă funcţie în stat, s-a adresat deputaţilor din Knesset , o treime dintre aceştia nu erau prezenţi.Pe măsură însă ce preşedintele îşi enunţa mesajul, mulţi si-au reluat locul pe băncile parlamentului. Köhler se va referi în discursul său la Germania fără a trece sub tăcere problemele actuale legate de neonazişti şi de interzicerea partidului extremist de dreapta NPD. Mesajul este cît se poate de limpede: fiecare societate deschisă îşi are adversarii ei dar în Germania există o solidă cultură democratică.

In prima zi a vizitei sale în Israel Horst Köhler va depune o coroană de flori la mormîntul lui Jizak Rabin.După aceea va vizita memorialul de la Jad Vashem , închinat milioanelor de evrei ucişi de nazişti. In încheiere sunt programate întrevederi şi convorbiri cu premierul Ariel Scharon şi cu preşedintele Israelului Mosche Katsav care în luna mai va efectua o vizită în Germania.

Pe agenda vizitei lui Horst Köhler in Israel figurează şi o întîlnire cu supravieţuitorii Holocaustului. Seful de stat german este însoţit şi de o delegaţie de tineri , unul din scopurile vizitei fiind acela de a stimula schimbul de tineret între cele două ţări. Obiectivul se încadrează în viziunea pe care preşedintele Germaniei o are asupra viitorului relaţiilor bilaterale - context în care se desfăşoară şi o vizită la laboratoarele de cercetare de pe malul lacului Genezareth.Horst Köhler doreşte să recomande din nou Israelul ca obiectiv turistic şi ca partener în cooperarea economică şi ştiinţifică.