Vizita premierului israelian Ehud Olmert în SUA

Cînd în această vară războiul din Liban atinsese punctul său culminant, climatul politic dintre Washington şi Ierusalim părea să fie în ordine. SUA s-au opus mult timp armistiţiului cerut de ONU pentru a oferi Israelului şansa de a înregistra o victorie militară. Casa Albă a văzut lupta contra organizaţiei radical-islamice Hamas ca pe o luptă contra braţului prelungit al Iranului şi Siriei care urmăresc să cîştige mai multă influenţă în Orientul Apropiat, ţări considerate de SUA a avea intenţii nu tocmai curate. S-ar putea însă ca Washingtonul să-şi revizuiască poziţia faţă de cele două state. Comisia Baker a lăsat, în eforturile de a găsi noi soluţii de ieşire din „dilema irakiană”, să se înţeleagă că Siria şi Iranul ar trebui implicate în procesul de pacificare. După alegerile legislative din SUA ,preşedintele Bush s-ar putea să fi devenit mai sensibil la astfel de recomandări. In Israel astfel de semnale sunt receptate cu îngrijorare şi nu este întîmplător faptul că înainte de plecarea spre Washington a premierului israelian s-au făcut auzite afirmaţii că Israelul va interveni la nevoie cu arme în strategia nucleară a Iranului. Un joc foarte periculos, nu doar pentru că Iranul a ameninţat cu contra măsuri militare, ci şi pentru că guvernul Olmert s-a îndepărtat de consensul cu Washingtonul, ameninţînd că va reacţiona de unul singur, ceea ce pune America în dificultate şi sub presiune. Vetoul SUA împotriva condamnării Israelului după baia de sînge de la Beit Hanoun arată că solidaritatea cu Ierusalimul poate avea efecte neaşteptate. Ehud Olmert se bazează pe vechea magie a relaţiilor cu America lui George Bush. El se înşeală însă nu doar pentru că republicanii au fost înfrînţi la alegerile legislative, ci şi pentru că Olmert nu este Scharon, care avea talentul să convingă Washingtonul de importanţa intereselor comune foarte strînse. Olmert apare ca un factor de risc, după războiul din Liban şi intervenţiile din Fîşia Gaza, după tensiunile interne şi lipsa de concept în politica externă. El s-a plasat astfel pe poziţia perdantului,devenind o povară pentru noua politică sau cel puţin modificata politică a SUA în Orientul apropiat. Această nouă politică prevede nu doar o nouă poziţie faţă de Teheran şi Damasc, ci şi o deescaladare a situaţiei din ţinuturile palestiniene. Ea mai trebuie de urgenţă să indice Israelului, respectarea măsurilor internaţionale de soluţionare a conflictului israeliano-libanez. O schimbare de climat nu va modifica bazele prieteniei israeliano-americane. Aceasta ar putea fi periclitată doar dacă Israelul va alege o cale proprie de urmat.