1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Viziunile Angelei Merkel

23 iulie 2011

O dată pe an, chiar înaintea începerii vacanţei de vară parlamentare, Oficiul Federal de Presă din Berlin e luat aproape cu asalt de jurnalişti.

https://p.dw.com/p/122E0
Angela Merkel la conferinţa de presă dinaintea vacanţei parlamentareImagine: dapd

Principala temă de actualitate este viitorul monedei comunitare euro. Angela Merkel a descris situaţia economică din Germania, calificând-o drept foarte bună. Ea a vorbit de remarcabila creştere economică şi de rata scăzută a şomajului. Această evoluţie pozitivă trebuie să fie susţinută de un buget robust, de investiţii în domeniul educaţiei şi de o mai mare coeziune socială, a mai arătat cancelara.

În ce priveşte situaţia din Uniunea Europeană pe ansamblu, Angela Merkel a spus:

"De la declanşarea crizei economice şi financiare am repetat adesea că Germania trebuie să iasă din criză mai repede decât a intrat. Cred că astăzi suntem cu toţii de acord că Germania a depăşit criza şi se află într-o siutaţie mai bună decât înainte. Este ceea ce trebuie să reuşim şi la nivel european."

Sommer Pressekonferenz 2011 NO FLASH
Imagine: dapd



Şefa guvernului de la Berlin a mai menţionat că actuala criză a euro trebuie combătută păstrând o privire de ansamblu. În ultimii ani de la introducerea monedei comunitare, a spus Merkel, au apărut decalaje în ce priveşte competitivitatea ţărilor din zona euro. Acest lucru trebuie corectat şi în raport cu concureţa la nivel global, a sublinait cancelara.

Potrivit sondajelor, coaliţia de guvernământ creştin-liberală şi cancelara Merkel se confruntă cu o tot mai slabă susţinere în rândul electoratului german. Merkel a atras, însă, atenţia că nu s-a scurs decât prima jumătate a mandatului actual. "Suntem confruntaţi, a precizat ea, cu numeroase probleme şi provocări. Eu sunt optimistă şi cred că le vom rezolva împreună. Acum lucrăm mai departe la proiectele pe care ni le-am propus." Angela Merkel a mai subliniat că, pe fundalul numeroaselor crize, ultimul an a fost unul dificil.

Mai rămâne doar de interpretat semnificaţia culorii costumului ales de Angela Merkel pentru întâlnirea ei cu presa. De această dată a purtat o jachetă de un roşu deschis, culoare luminoasă care contrasta vizibil cu cerul posomorât al Berlinului.

Autor: Kay-Alexander Scholz
Redactor: Ioachim Alexandru