Voltă în politica britanică faţă de UE; responsabilitatea Irakului s-ar putea transfera de la Pentagon la Departamentul de Stat

Iată pentru început poziţia câtorva comentatori vizavi de preconizatul referendum din Marea Britanie: Prestigiosul ziar economic Handelsblatt din Duesseldorf relevă: ”Tony Blair şi-a creat un nou spaţiu de manevră, cu atât mai mult cu cât plebiscitul poate fi amânat până înspre sfârşitul anului viitor. Reacţiile, însă, parţial dure, apărute în celelalte ţări europene arată cât de mult se tem politicienii de propria lor populaţie. Se impune de aici concluzia că Europa trebuie să-şi continue şi amplifice munca de lămurire, atât în chestiunea noii legi fundamentale, cât şi în alte domenii-cheie."

Frankfurter Allgemeine Zeitung încearcă să ghicească ce l-a determinat pe Tony Blair să iniţieze această dezbatere, apreciind: ”...liderul din Downing Street renunţă cu o grabă suspectă la poziţia sa, apărată cu consecvenţă în ultimii ani, conform căreia constituţia europeană nu poate avea un impact prea mare în ţară. În noua situaţie a devenit evident că Blair nu mai face faţă discursului populist al euroscepticilor. La fel de evident a devenit şi faptul că Blair nu se mai lasă mânat în deciziile sale decât de instinctul de autoconservare politică.”

Ziarul elveţian de limbă germană Neue Zuercher Zeitung comentează pe marginea aceluiaşi subiect: ”Blair a preluat iniţiativa într-o problematică de politică externă deosebit de dificilă, silindu-şi practic concetăţenii să dezbată viitorul UE. Blair şi-a relativat totodată promisiunea electorală de odinioară, vizând organizarea referendumului pro-Europa, punându-i, în plus, pe conservatori în dificultate. Nu este puţin lucru. Mai mult decât atât, iniţiativa premierului este prima testare a opiniei publice din ţară cu privire la Europa din 1975 încoace, când şeful guvernului de atunci, Wilson, le-a cerut britanicilor părerea în legătură cu rămânerea în piaţa comună.”

Cotidianul francez La Croix apreciază în context: ”Adoptarea unei constituţii este suficient de importantă pentru a motiva consultarea populaţiei. Totuşi, Tony Blair, un pro-european convins, a explicat în repetate rânduri că nu ar opta pentru organizarea unui referendum. De aceea se impune întrebarea: ce l-a determinat să-şi schimbe părerea? Noi credem că o serie de considerente de ordin tactic. Blair vrea să ia opoziţiei conservatoare apa de la moară, împiedicând-o să abordeze această temă înaintea alegerilor contând pentru Parlamentul European. Din perspectiva zilei de azi, posibilul eşec al referendumului este foarte îndepărtat, cu atât mai mult cu cât Tony Blair se concentrează aproape în totalitate asupra prezentului.”

Referitor la hotărârea Curţii Constituţionale de la Karlsruhe, care a apreciat că taxa ecologică nu contravine legii fundamentale, Koelner Stadtanzeiger subliniază: ”Decizia Curţii înseamnă altfel spus că politica fiscală a căpătat mână liberă. Legiuitorul poate stabili direcţia în care se îndreaptă ţara prin intermediul taxelor. O cu totul altă întrebare este, însă, aceea dacă direcţia a fost bine aleasă.”

Şi comentariul apărut în Thueringer Zeitung abordează acelaşi subiect, reliefând: ”După cinci trepte de ridicare a taxei ecologice, înregistrate din 1999 şi până în 2003, electoratul continuă să fie neconvins de eficienţa acestui impozit. Criza economică, sporirea şomajului şi dezbaterile din jurul asigurărilor de pensie anulează orice creştere pozitivă, înainte ca ea să devină perceptibilă.”

În încheiere, iată şi o opinie legată de situaţia din Irak:

Ziarul moscovit Izvestia comentează numirea fostului înalt reprezentant al SUA la ONU, John Negroponte, în funcţia de ambasador în Irak astfel: ”În curând, la Bagdad nu va mai fi loc pentru şeful administraţiei civile americane, Paul Bremer. Răspunderea pentru pacificarea Irakului se transferă încet dar sigur de la Pentagon înspre Ministerul de Externe. Chiar dacă noul post înseamnă din punct de vedere formal o retrogradare pentru Negroponte, el devine o figură-cheie în administraţia americană. De activitatea sa nu va depinde numai pacificarea Irakului, dar şi rezultatul alegerilor prezindenţiale din SUA - cu alte cuvinte viitorul politic al lui George Bush.”