1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Voronin a atacat România, NATO şi FMI, dar a elogiat Rusia

25 iunie 2009

Liderul comunist Vladimir Voronin a susţinut o conferinţă de presă la care a vorbit de rău România, NATO, Fondul Monetar Internaţional şi opoziţia liberală de la Chişinău.

https://p.dw.com/p/IazO
Vladimir VoroninImagine: picture-alliance/ dpa

Comunistul Voronin a îmbrăţişat principiile liderului administraţiei separatiste de la Tiraspol Igor Smirnov, pentru care România este cotropitor, iar Rusia - prietenul săritor la nevoie. În cadrul conferinţei de presă de ieri, preşedintele Voronin a declarat că Moldova nu va anula regimul de vize cu România chiar dacă Parlamentul European a cerut Chişinăului acest lucru:

„Nu ştiu ce a hotărât Consiliul de Miniştri, nu ştiu ce vor hotărî ei mai departe... Noi nu renunţăm la regimul de vize până când nu vor fi hotărâte problemele legate de vizele pentru cetăţenii Republicii Moldova în Europa. România aşa, şmechereşte, a intrat în NATO neavând hotare desemnate cu Moldova... Eu i-am spus fostului Secretar General, Dl Scheffer, despre acest lucru. Zic: ce înseamnă aceasta? Cum asta, băi, voi aţi încălcat toate regulamentele lui NATO. Cu o ţară ex-sovietică, cum este Moldova, voi v-aţi apropiat cu NATO, dar noi nu avem hotare desemnate. Ce înseamnă asta? Pe partea cui se află NATO? Sau noi pe partea cui ne aflăm – noi cu NATO sau NATO la noi?”.

Voronin l-a contrazis pe reprezentantul Uniunii Europene în Republica Moldova, Kalman Mizsei, care afirmase săptămâna trecută că România nu a fost implicată în organizarea protestelor violente din aprilie din Chişinău:

VLADIMIR VORONIN: - Există probe şi ele sunt foarte serioase şi Procuratura cu aceste probe se ocupă.

Reporter: - Dar care sunt nu vreţi să ne spuneţi?

VLADIMIR VORONIN: - Probe sunt... Care sunt?... Concrete!”.

În schimb, Vladimir Voronin a mulţumit Rusiei, care a promis Moldovei un credit în valoare de 500 milioane de dolari şi a criticat Fondul Monetar Internaţional pentru că s-a retras din Republica Moldova:

„Prietenii buni se cunosc la greu. Aşa se vorbeşte şi „moldoveneşte” şi ruseşte. Încă odată Rusia a demonstrat că este o ţară foarte prietenoasă pentru noi şi nu este indiferentă de soarta noastră şi de ceea ce se face în ţara noastră. (...) FMI a amânat negocierile cu ţara noastră şi a plecat din ţară. Ei a doua oară pleacă – cum ar pleca o soţie de la un bărbat care se comportă nu frumos. În 2001 au plecat şi au spus că nu lucrează cu comuniştii... Peste 4 ani au apărut din nou, iar acuma iarăşi şi-au luat portofelele şi au plecat din ţară. Şi cred (reprezentanţii FMI – n.n.) că noi trebuie să întindem picioarele, să închidem ochii, să leşinăm de la început şi apoi să decedăm fără ei”.

În alt context, Voronin a acuzat opoziţia liberală unită de faptul că este condusă de elemente criminale. Potrivit lui, liderul AMN, Serafim Urechean, ar fi mers la câteva întâlniri conspirative atunci când se negocia „votul de aur”:

„Cel mai mult promitea şi era de acord Urechean. El umbla şi la întâlniri conspirative, iar apoi se ascundea prin cerdacuri... Vai de capul lui!”.

Replica lui Serafim Urechean:

„Am avut două întâlniri cu Vladimir Voronin, dar Urecheanu, fiind un om precaut şi cu experienţă, le-am avut în prezenţa lui Kalman Mizsei. Iar criminali sau necriminali – aceasta poate decide nu dictatorul, nu Voronin, dar numai judecata, stimate Vladimir Nikolaievici”.

Reacţia liderului PLDM, Vladimir Filat:

„Criminal în Republica Moldova este Vladimir Voronin, fiindcă a sărăcit ţara, fiindcă în 8 ani de guvernare a depopulat-o şi a lipsit de perspectivă viitorul Republicii Moldova”.

Reacţia liderului PL, Mihai Ghimpu:

„Lumea a obosit de numele Voronin, de dictatura lui, de coruperea lui, de cenzura instaurată în Republica Moldova peste tot, inclusiv în biserică”.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Chişinău
Redactor: Vlad Drăghicescu