Votul prin corespondenţă

Ideea, care gestează de mult în politica românească, a fost primită cu rezerve de PSD, care nu uită că Traian Băsescu a cîştigat alegerile cu votul românilor din străinătate. Dacă dînsul, a spus Marian Vanghelie referindu-se la preşedinte, a cîştigat alegerile prin corespondenţă, e normal să îşi propună să facă acest lucru pe scară naţională", a spus el.

Valeriu Zgonea (PSD) a susţinut la rîndul său că votul prin corespondenţă îngăduie frauda. "Există o dezbatere destul de dură privitoare la oportunitatea şi riscurile votului prin corespondenţă, chiar şi într-o ţară care îl practică de multă vreme ", a spus deputatul PSD, referindu-se la Marea Britanie.

În realitate, în ciuda unor controverse fireşti, votul de la distanţă, în diferite forme, este foarte răspîndit în Uniunea Europeană. Sînt astăzi în UE 17 ţări (Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia) care îngăduie cetăţenilor lor stabiliţi în străinătate să participe la alegerile naţionale. Recent, după o dezbatere prelungită, Franţa a permis votul prin corespondenţă (inclusiv prin mijloace electronice) şi în cazul alegerilor prezidenţiale şi referendumului, pînă atunci procedeul fiind limitat la alegerile parlamentare.

Multe ţări au ezitat să adopte acest procedeu deoarece au rămas fidele principiilor tradiţionale ale dreptului electoral, dar mobilitatea tot mai pronunţată a europenilor în ultimile decenii a sporit cazurile de discriminare electorală. Grecia a fost chiar nevoită să-şi modifice Constituţia pentru a îngădui votul de la distanţă.

În România, de asemenea, ideea votului prin corespondenţă nu ar fi devenit atît de actuală dacă nu s-ar fi produs în ultimii 10 ani o migraţie masivă a forţei de muncă. Există astăzi probabil mai mult de 3 milioane de români stabiliţi relativ recent în diferite ţări ale UE, dar şi în alte părţi ale lumii.

Traian Băsescu cel puţin a prezentat ideea votului de la distanţă ca pe o formă de recunoştinţă faţă de cei care l-au votat la ultimile alegeri.

Pentru români, votul migranţilor are chiar o anumită semnificaţie particulară. Cei care au plecat masiv în anii din urmă şi care s-au lovit de mari dificultăţi au un interes vital ca la Bucureşti să guverneze politicieni capabili să militeze pentru liberalizarea completă a circulaţiei forţei de muncă şi pentru o mai largă acceptabilitate socială. Se vede aşadar că soarta politică a României nu se mai joacă exclusiv în ţară, ci şi în acest spaţiu, nedefinit, al diasporei.

În ţară însă s-au făcut deja cîteva observaţii necesare. Dacă se admite votul prin corespondenţă pentru cei din străinătate, a remarcat deputatul PD-L, Sever Voinescu, atunci ar trebui să fie acceptat şi pentru cei aflaţi în ţară, dar care, dintr-un motiv sau altul, nu pot ajunge la secţia de votare. De altfel, în cele mai multe ţări europene care admit votul prin corespondenţă chiar aşa se şi ntîmplă.

În Germania sau Marea Britanie de pildă oricine poate vota prin corespondenţă dacă îşi exprimă motivat această dorinţă. De asemenea este permis în anumite ţări şi votul prin procură în cazurile acelora care suferă de o anumită infirmitate. În sfîrşit, votul electronic este doar o specie a votului prin corespondenţă şi se deosebeşte de votul în plic închis doar prin mijloacele tehnice de realizare.

În România se pare însă că pînă şi partizanii votului de la distanţă, precum cei de la PNL sau PD-L, sînt neîncrezători faţă de votul electronic (Sever Voinescu de pildă), deoarece se tem de manipulările informatice.

În orice caz, ideea votului prin corespondenţă se trage dintr-o nevoie reală, atîta doar că există riscul ca, furaţi de entuziasmul noutăţii tehnice, politicienii români să „uite“ că legea electorală are defecte mult mai grave.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu