1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Vreau să fiu cancelarul tuturor germanilor"

15 iunie 2009

După dezastrul înregistrat la alegerile europarlamentare, social-democraţii germani şi-au propus să schimbe drastic macazul în campania electorală.

https://p.dw.com/p/IAC7
Candidatul social-democrat la funcţia de cancelar al Germaniei, Frank-Walter SteinmeierImagine: AP

În cadrul congresului Partidului Social Democrat, care a avut loc la Berlin, Frank-Walter Steinmeier, candidatul social-democrat la funcţia de cancelar a părut mai sigur ca niciodată de victorie.

Mesajul lui Frank-Walter Steinmeier este cât se poate de simplu. În cadrul congresului Partidului Social Democrat, desfăşurat la Berlin, în faţa a peste 500 de delegaţi, actualul ministru de externe german a declarat că "numai cu noi statul social rămâne intact". În opinia lui, actualul cancelar, Angela Merkel, are o problemă de credibilitate. Şi asta pentru că, mai spune Steinmeier "Uniunea Creştin-democrată/ Creştin-socială este formată din toţi aceia care au ştiut totul dinainte, numai că munca fusese făcută deja de noi".

Pentru vânzători şi muncitorii de pe şantier

Social-democraţii luptă în sprijinul vânzătorilor şi al muncitorilor de pe şantiere, a subliniat ministrul de externe german. Tot el a ţinut să precizeze că nu se distanţează de reforma demarată de social-democraţi împreună cu ecologiştii, reformă datorită căreia "Germania are şi astăzi de profitat, dat fiind că milioane de oameni au găsit o slujbă şi au umplut rezervele bugetare ale ţării", a mai spus Steinmeier.

Actualul vicecancelar şi-a apărat poziţia pe care a avut-o în discuţiile privitoare la viitorul concernelor Opel şi Arcandor, precizând că rămâne fidel principiului conform căruia munca este mai bună decât falimentul. "CDU/ CSU pozează în apărătorii bugetului de stat, îl subţiază din ce în ce mai mult", crede Steinmeier. "Când însă statul salvează 130 000 de locuri de muncă, consolidând Opelul cu un credit de 1,5 miliarde de euro, adversarii noştri politici spun că ruinăm ţara", a mai adăugat candidatul social-democrat la funcţia de cancelar.

Combaterea crizei, o prioritate pentru social-democraţi

Social-democraţia luptă pentru locuri de muncă sigure, pentru salariul minim, pentru salarii egale între femei şi bărbaţi. Elogiind cu convingere reuşitele social-democraţilor în combaterea crizei financiare, Frank-Walter Steinmeier a trecut în revistă câteva dintre acestea. Programul de stimulare a vânzărilor de automobile şi plafonarea salariilor managerilor din Germania sunt doar câteva din iniţiativele pe care le-a avut partidul său, a ţinut să sublinieze candidatul social-democrat.

Conform spuselor lui Steinmeier, va fi una "fulminantă". "Vreau să fiu cancelarul tuturor germanilor", a declarat actualul ministru de externe german, aplaudat minute în şir de colegii de partid. Punctele centrale ale programului electoral social-democrat sunt combaterea crizei financiare, relaxările fiscale pentru cei cu salarii mici şi pentru familii, şi mărirea impozitelor pentru cei foarte înstăriţi".


Autor: Vlad Drăghicescu / ard.de

Redactor: Medana Weident