Yoav Galant sau drumul către culmea gloriei al tăietorului de lemne

Dar cum se ajunge de la cariera de tăietor de lemne, la cea de şef al uneia dintre cele mai moderne şi puternice oştiri din lume? Simplu, parcurgând traiectoria sinuoasă a generalului maior Yoav Galant, propus recent, de ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, în funcţia de nou şef al statului major al forţelor militare israeliene spre a-l înlocui pe Gabi Aşkenazi.

Fiul unei supravieţuitoare a Holocaustului, care a traversat Marea Mediterană la bordul legendarului „Exodus” şi a unui erou israelian, căzut la datorie, pe câmpul de luptă, pe când băiatul său era adolescent, n-a fost crescut în puf. La 19 ani Yoav a fost încorporat în armata statului evreu. Şi-a absolvit serviciul militar obligatoriu şi a făcut carieră într-o unitate de elită a marinei, participând la numeroase operaţiuni de comando în Mediterană.

Dar tânărul ofiţer a început să se plictisească de meseria armelor. Şi-a luat traista în băţ şi lumea în cap. A ajuns în Alaska, unde s-a hrănit ca tăietor de lemne. Dar nici acolo nu i-a plăcut să se eternizeze. S-a repatriat, devenind unul dintre cei dintâi ofiţeri ai marinei israeliene care să treacă în rândul trupelor de uscat.

În calitate de consilier militar al fostului premier Ariel Sharon, el însuşi un om politic care a făcut carieră în unităţile de elită ale armatei israeliene Galant a învăţat „să evalueze şi să trieze informaţiile secrete şi să înţeleagă interdependenţa dintre diplomaţie, politică şi recursul la forţa armelor”. Această apreciere, citată de ziaristul Gil Yaron de la Deutsche Welle aparţine unui dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului premier Sharon, influentul jurist şi consilier politic Dov Weissglass.

Multă atenţie i s-a rezervat lui Galant din pricina operaţiunii „Plumb topit”, în speţă a ofensivei militare din Gaza, menite să pună capăt tirurilor de rachete ale extremiştilor palestinieni în direcţia localităţilor israeliene. În ciuda masivelor critici suscitate de această operaţiune pe care a condus-o la cumpăna anilor 2008 şi 2009, Galant s-a acoperit de glorie. Fiindcă, deşi frânat constant de conducerea politică, aflată sub presiunea opiniei publice internaţionale, Galant şi-a comandat militarii într-un mod excelent.

Doar 13 dintre ei şi-au pierdut viaţa în fâşia stăpânită de organizaţia teroristă Hamas, iar tirul de rachete al extremiştilor din Gaza fost în mare măsură sistat. De cealaltă parte însă Hamas a supravieţuit ofensivei. Iar palestinienii au plătit un preţ de sânge greu, înregistrând peste 1000 de morţi, între care, ca întotdeauna în asemenea conflicte asimetrice, numeroşi civili. Deloc de mirare că ziarele arabe l-au calificat drept „măcelarul din Gaza”.

Dacă-şi va prelua funcţia de şef al statului major în februarie 2011, Galant va trebui să-şi asume însă misiuni net mai complexe. Israelul se confruntă cu pericole multiple, simultane şi fără precedent. Ele ţin, pe moment, în special de regimul islamist al Iranului. Executivul iranian nutreşte ambiţii nucleare, neagă Holocaustul, a ameninţat statul evreu cu genocidul şi sponsorizează varii grupări teroriste, precum Hamas şi Hizbullah, instalate ferm în teritorii situate la graniţa de nord şi de sud a Israelului.

Autor: Gil Yaron/Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident