Zăngănit de arme la Golful Persic...

Armament prin care guvernul de la Teheran ar fi contribuit la moartea a cel puţin 170 de militari americani. Cum era de aşteptat preşedintele Ahmadinejad a respins acuzaţiile dar şi în occident autenticitatea dovezilor este pusă pe alocuri sub semnul întrebării.

Adevărata întrebare este însă următoarea: ce urmăresc Statele Unite prin prezentarea publică a dovezilor ajutorului militar dat de Iran, Irakului. Speculaţiile în jurul unui posibil atac militar american împotriva Iranului sunt considerate de preşedintele George Bush junior drept neîntemeiate, drept „mult zgomot pentru nimic” formule menite să dea o replică criticilor care se fac tot mai puternic auzite la adresa politicii de coliziune cu Teheranul.

Mai mult decît atît – Bush încearcă să acrediteze această strategie drept un efort politic în vederea unei soluţionări paşnice a litigiului cu Iranul generat atît de programul nuclear cît şi de presupusa mînă de ajutor militar dată insurgenţilor irakieni. Zarva creată de administraţia Bush în jurul acestor două primejdii este mai puternică decît tonurile critice ale adversarilor autohtoni.

Acuze fără dovezi

Casa Albă continuă să susţină, deocamdată fără dovezi incontestabile că Teheranul s-ar afla pe cale de a deveni putere nucleară, trebuind neîntîrziat să fie oprit din drum. Acum Washingtonul susţine că Teheranul furnizează arme insurgenţilor irakieni pentru uciderea militarilor americani – ajutor care va avea consecinţe foarte grave. Drept dovadă la Bagdad, în faţa unui cerc restrîns de ziarişti, au fost exhibate armele şi muniţiile împricinate cu sigle iraniene. Ziariştilor nu li s-a permis nici să pună întrbeări nici să facă fotografii. Opinia publică a fost astfel invitată să „creadă fără a cerceta”.

Situaţia actuală aminteşte de pretextul invaziei din Irak

La fel cum s-a întîmplat şi cînd fostul ministru de externe Colin Powell, într-unul din cele mai nefericite momente din seria intervenţiilor sale în faţa plenului Naţiunilor Unite, trebuia să convingă auditoriul şi opinia publică internaţională că în hambarele din deşertul irakian s-ar fi aflat laboratoare de producere a armelor de distrugere în masă.

Peste nu multă vreme s-a dovedit că atît Powell cît şi opinia publică internaţională au fost induşi în eroare. Aşa încît a da crezare pentru a doua oară unui story asemănător, ar fi naiv. Aşa zisele dovezi expuse în faţa ziariştilor ar putea legitima într-o bună legitimării unei operaţiuni militare devenită plauzibilă odată cu masiva prezenţă a navelor marinei militare americane în apele Golfului Persic, strategie care nici măcar în Statele Unite nu-şi poate acredita un caracter paşnic.

Arme iraniene în Irak

În ceea ce priveşte chestiunea armamentului iranian în Irak se ştie prea bine nu doar că el există ci şi de ce: în Irak operează de zeci de ani, din exilul iranian, braţul militar al organizaţiei şiite SCIRI care astăzi reprezintă cea mai improtantă organizaţie şiită din ţara celor două fluvii.

Evident că organizaţia dispune de arme iraniene care pot şi în mîinile cu nu trebuie de pildă ale armatei Mahdi aflată sub comanda predicatorului radical islamic Moqtada al Sadr. El este cel care de mai mulţi ani seamănă zîzanie şi nelinişte în Irak, aflîndu-se acum refugiat în Iran. Nu este exclus ca şi alte grupări să se fi aprovizonat cu armament iranian, frontierele fiind lungi şi foarte permeabile.

Intervenţie militară în Iran?

Dar nici Teheranul nu trebuie crezut pe cuvînt atunci cînd dezminte categoric livrarea de arme către Irak. La Washington se face auzit că nu există dovezile unor ingerinţe oficiale iraniene în ţara vecină. Îndoielile persistă însă la fel ca şi întrebarea fac oare adversarii lui Bush prea mult zgomot sau totuşi din nou Seful Casei Albe se gîndeşte să facă auzit zăngănitul armelor? Experienţa din Irak ar trebui să constituie un avertisment şi să facă omenirea să-şi ciulească mai bine urechile la tot felul de zgomote.