Ziarişti francezi ostateci în Irak

Franţa a fost de la început împotriva acestui război, iar relatările ziariştilor luaţi ostateci au fost întotdeauna neutre. Dar aşa-numita “Armată Islamică a Irakului” nu asociază ameninţarea cu uciderea ziariştilor cu situaţia politică din Irak, ci cu interzicerea portului basmalei în şcoli, interzicere care urmează să intre în vigoare la începutul lunii septembrie.

Cei care au au luat ostateci ziariştii francezi, ameninţînd cu uciderea lor, se definesc singuri drept “islamici”. Este o jignire adusă celor mai mulţi musulmani din lume. Căci teroarea, răpirile de persoane şi aşa-zisele “execuţii” ale unor nevinovaţi nu au nimic de-a face cu Coranul şi nici nu reflectă practica şi convingerile majorităţii musulmanilor. Ele sunt pur şi simplu respingătoare.

Prejudecăţile despre o “radicalitate sistematică” în Occident nu se explică numai prin informaţii deficitare sau prin prezentarea trunchiată în medii. Se explică şi prin aceea că reprezentanţii intereselor islamice nu se pronunţă deloc sau doar cu rezerve asupra actelor de violenţă săvîrşite de extremişti în numele Islamului, de forţe politice care vor să provoace conştient un conflict al culturilor.

Exemplul Franţei arată că se poate şi altfel. Nu numai asociaţiile ce doresc integrarea se declară acum împotriva încercării de a contracara interzicerea basmalei în şcoli prin ameninţări cu moartea. Ci şi simpli musulmani, ba chiar şi grupuri islamice conservatoare. Şi aceasta deşi multe asociaţii s-au declarat la început împotriva interzicerii preconizate de francezi. Preşedintele “Uniunii Organizaţiilor Musulmane”, care trece mai curînd drept conservatoare, a numit răpitorii “duşmani ai Islamului”, care nu fac decît rău musulmanilor. S-ar putea aşadar ca, prin actul lor, teroriştii să obţină exact inversul a ceea ce urmăresc, şi anume dezacordul celor care erau împotriva interzicerii.

Asociaţiile islamice dau dovadă de o solidaritate umană, dincolo de graniţele religioase. Chiar dacă unele din ele nu condamnă luarea de ostateci atît din interes pentru soarta ziariştilor francezi, cît mai curînd urmărind revenirea asupra deciziei de a interzice portul basmalei pe căile justiţiei. Este dreptul lor! Şi este o dovadă că asociaţiile islamice conservatoare din Europa devin tot mai evident parte din sistemul democratic de aici. Dacă musulmanii francezi protestează împotriva actelor violente ale unor pretinşi luptători în ale credinţei din Irak, întrucît datorită faptelor sîngeroase ale acestora îşi văd periclitate propriile interese - este şi aceasta totuşi o formă importantă de integrare. Să sperăm că prin atitudinea lor va fi salvată viaţa ziariştilor luaţi ostateci în Irak.