Zona euro caută calea spre creşterea economică

Din 2007, performanţa economică a Greciei a scăzut semnificativ iar economiile şi ştergerea unei părţi a datoriilor nu au deschis calea către însănătoşire: prognoza pentru anul viitor vorbeşte despre o nouă îndatorare echivalând cu 160% din produsul intern brut. Pentru mulţi, evoluţiile din Grecia par a fi un indiciu al eşecului actualilor lideri europeni - în special al cancelarei germane Angela Merkel, artizana consolidării bugetare - în administrarea crizei. Cele mai recente alegeri par chiar a o sancţiona. "De mai multe ori s-a votat împotriva politcilor de austeritate, semn că acestea au eşuat", comentează politicianul social-democrat german Gernot Erler, aducând, printre exemple, Grecia, Franţa, Olanda şi România.

Succesul lui Hollande în Franţa relevă că europenii preferă o creştere cu riscuri asumate actualei austerităţi. Şi aceasta nu a trecut neobservat nici la Berlin, acolo unde guvernul federal a şlefuit puţin, pe la colţuri, programul de austeritate, măsurile de creştere propuse pornind de la competitivitate dar, aceasta, susţinută pe reforme structurale. Acest "dar" vine să lămurească: Berlinul nu are în vedere cheltuieli suplimentare.

Reformele structurale, avertizează opoziţia germană, pot afecta piaţa muncii, flexibilizând-o până la un punct de la care există riscul creşterii şomajului, în entităţile afectate de criză.

Şi, cu toate acestea, o grămadă de bani aflaţi la îndemână rămân nefolosiţi. Banii pentru fondurile structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene au fost solicitaţi şi chiar aprobaţi - dar circa 250 de miliarde de euro nu au fost, practic, niciodată accesaţi. "Iar vina o poartă statele membre", comentează Alexander Alvaro, vicepreşedintele Parlamentului European. Una din două: fie că statele europene nu sunt în stare să întindă mâna după banii ce îi aşteaptă, fie că le merge atât de prost încât nu pot, pur şi simplu, strânge acea parte de contribuţie proprie la bugetul unui proiect.

Pentru Hollande, totul se mişcă prea greoi în Europa. Nou alesul preşedinte vrea o creştere rapidă, pentru ca statele îndatorate să poată apuca să îşi plătească mai repede din datorii. Cum? Impozite mai mari pentru cei bogaţi, eurobonduri sau, pur şi simpu, noi împrumuturi. Ceea ce, însă, nu sună deloc bine în limba germană; nici măcar opoziţia social-democrată nu are curajul să le introducă în vocabularul de discurs şi de campanie.

Austeritatea europeană este desfiinţată, periodic, de luni bune, de laureatul premiului Nobel pentru Economie, Paul Krugman. Editorialistul lui New York Times scrie în Handelsblatt că speranţa ca actuala politică să stimuleze conjunctura economică a fost dintotdeauna o soluţie cu şanse mici de reuşită iar de câţiva ani a devenit chiar absurdă. Europa nu poate merge pe principiul "fie economisim, fie creştem", notează şi Thomas Straubhaar, preşedintele Institutului pentru Economie Mondială din Hamburg în acelaşi Handelsblatt: "Europa are nevoie de ambele, cu răspundere şi curaj".

Nici Hollande nu va scăpa de reducerile cheltuielilor bugetare; pentru a menţine deficitul la trei procente, va fi obligat să găsească două procente din PIB ce pot fi tăiate de pe listă. Pentru gesturi mărinimoase nu prea e loc. Dar despre acestea se va vorbi în şoaptă. Dar se va vorbi, căci, austeritatea poate fi programată dar creşterea vine, de fapt, când vrea ea.