Zvonurile de la Bucureşti

S-a zvonit că Blaga ar fi trădat încă demult, făcând „blat” cu PSD în 2008 la alegerile pentru Bucureşti, s-a zvonit apoi că Blaga ar fi fost cel care ar fi coordonat operaţiunea de mită din vămi. Într-o altă etapă, s-a zvonit că Blaga s-ar putea retrage din cursă, întrucât ar fi copleşit de popularitatea imensă pe care ar avea-o Emil Boc. În sfârşit, s-a zvonit că partidul ar putea să se scindeze după alegerile din mai.

Ce este adevărat şi ce nu este adevărat e mai greu de spus. Ceea ce se poate spune cu certitudine este că am asistat la o intensă campanie politică dusă nu prin dezbatere sau marketing scump, ci prin zvonuri. Aşa cum a remarcat un specialist al problemei, sociologul francez Jean-Noël Kapferer, zvonul politic are o mulţime de avantaje: evită dezvăluirea identităţii celui care îl lansează, nu are nevoie de dovezi, nu costă nimic şi se poate isca în grup restrâns.

Pentru o fracţiune politică aflată în competiţia cu rivalii săi, modul de lucru este uşor de descris. Sunt convocaţi într-o ambianţă informală câţiva ziarişti cărora, într-o conversaţie liberă şi aparent fără un scop precis, li se strecoară, ca din întâmplare, câteva amănunte picante despre rivalii politici. Mai nou blogurile sunt un mediu excelent de diseminare a zvonurilor, deoarece ele se bucură de reputaţia de a furniza informaţii confidenţiale.

Dar nu e destul ca un zvon să fie lansat, e nevoie ca el să ajungă la cei care au cu adevărat puterea de a face vâlvă, de a amplifica profitabil subiectul. Într-o carte recentă de mare succes, Malcolm Gladwell, un publicist inteligent, oferă câteva explicaţii de bun simţ pentru capacitatea cuiva de a deveni un adevărat declanşator de „epidemie”, provocând veritabile mode sau asigurând succesul unei campanii de marketing ad-hoc. Cel care doreşte să răspândească un zvon trebuie să ştie cum îşi alege grupul restrâns căruia îi furnizează în primă instanţă „informaţia”.

Aripa prezidenţială din cadrul PDL a dus cu asiduitate o luptă bazată pe zvonuri şi nu este sigur că procedeul nu continuă. Aşa cum arată Jean-Noël Kapferer, zvonul este una dintre armele preferate de comploturile politice şi ele au ca ţintă predilectă pe rivalii din propria tabără şi mai puţin pe adversarii politici. El dă ca exemplu campania de discreditare a lui Georges Pompidou din 1968, atunci când se vorbea despre anumite fotografii care ar fi fost făcute la o petrecere din împrejurimile Parisului, pe care nimeni nu le văzuse.

Dar ambianţa de „complot” se potriveşte şi politicii româneşti actuale. Zvonul că Blaga ar fi făcut blat cu PSD-ul sau că este „pătat” nu a prezentat nici o dovadă, trecând pur şi simplu acuza vehiculată ca fiind din ordinea faptelor plauzibile.

Există însă şi dezavantaje ale zvonurilor, deoarece efectele lor sunt aleatorii. De pildă ideea că Vasile Blaga ar fi considerat frecventabil de către opoziţie ar putea trece drept un avantaj în ochii militanţilor PDL care se tem de izolarea partidului.

S-a văzut că la Baia Mare, acolo unde ar urma să fie organizate alegeri pentru primărie, Guvernul ar dori să amâne scrutinul din cauză că este complet izolat şi nu are niciun candidat valabil. Or, asemenea situaţii ar fi în folosul unui lider despre care se crede că ar putea întreţine raporturi mai prietenoase cu celelalte grupări politice. În orice caz, dacă Vasile Blaga a devenit ţinta zvonurilor lansate de rivalii săi este pentru că el a devenit periculos.

Că nu este moral să-ţi discreditezi rivalii aproape că nu mai contează într-o ambianţă politică în care toate mijloacele sunt permise. Mai interesant şi mai revelator este că cei care recurg cu predilecţie la zvonuri maliţioase sunt lipsiţi de argumente pozitive, că nu au nici ei înşişi încredere în propriile virtuţi. Pare semnificativ că despre Emil Boc nu s-a auzit nici măcar un singur zvon.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre Iancu