1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Doar 0,02% recuperat din prejudiciul în dosarul Voiculescu

16 mai 2019

Ministerul de Finanțe arată că ANAF a recuperat până la 6 mai 9 milioane de euro din prejudiciul de 60.482.615 euro din dosarul ICA, în care a fost condamnat Dan Voiculescu.

https://p.dw.com/p/3IcTc
Rumänien Dan Voiculescu
Imagine: picture alliance/dpa/Str

Informația apare într-un răspuns la o interpelare a deputatului USR Claudiu Năsui.

Din datele prezentate de ANAF, reiese că această instituție nu a făcut aproape nici un progres în guvernarea PSD/ Dragnea pentru recuperarea prejudiciului din dosarul ICA.

Iată care sunt datele prezentate de ANAF în ultimul an:

- În iulie 2017, prejudiciul recuperat era de 39.130.106 lei (date stiripesurse)

- În august 2018 prejudiciul recuperat este de 40.187.003 lei (date stiripesurse)

- În ianuarie 2019 se recuperase suma de 40.993.727 lei (date g4media)

- Începutul lunii mai 2019: 41.043.108 lei (date interpelare Claudiu Năsui) 

Practic, din iulie 2017, ANAF a reușit să recupereze circa 400.000 de euro din prejudiciul de peste 60 de milioane de euro, adică 0,66%. În ultimele trei luni, situația a fost și mai ridicolă: ANAF a reușit să colecteze sub 11.000 de euro de la condamnații din dosarul ICA.

Mai mult, Dan Voiculescu a câștigat un proces cu ANAF, susținând că această instituție i-a reținut prea mult din pensie. 

El a executat silit Fiscul pentru recuperarea unei sume de 30.000 de lei. Suma reprezintă banii pe care inspectorii i-au reţinut din pensia să, în procedura de recuperare a prejudiciului de 60 de milioane de euro în dosarul ICA. Decizia instanţei are la bază o hotărâre a Tribunalului Bucureşti, unde Voiculescu a depus o plângere şi a câştigat ca în procedura de recuperare a prejudiciului din dosarul ICA să-i fie reţinută doar o treime din pensie, potrivit normelor în vigoare.

În acest dosar, Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, dar a efectuat mai puțin de trei ani. 

Citiți articolul pe Newsweek.ro.