Împreună!

Garanţia fericirii

De câteva decenii, psihologii încearcă să ofere răspunsuri la această întrebare. John Bargh, profesor de psihosociologie al celebrei universităţi Yale, a încercat să descopere care este atributul comun a peste 2000 de cupluri care se declarau satisfăcute de viaţa împreună.

Bargh a descoperit trei condiţii care, odată reunite, pot garanta reuşita unei căsătorii: idealuri şi valori identice, o vârstă cât mai apropiată între cei doi membri ai cuplului şi siguranţă economică.

Descoperirea nu este însă de prea mare ajutor în viaţa de zi cu zi: este imposibil să ştim ce idealuri are fermecătoarea necunoscută care tocmai ne-a zâmbit din celălalt colţ al încăperii. Pentru că în acea clipă, ceea ce contează cu adevărat este aspectul fizic. Dar nu neapărat frumuseţea...

Când frumuseţea e pe planul doi

Teoriile neofreudiene susţin că factorul esenţial în alegerea unui partener este imaginea părinţilor. Un chip care posedă trăsături familiare declanşează o serie de reacţii pozitive inconştiente, la baza cărora stau mecanismele învăţării sociale din perioada micii copilării.

Privindu-şi părinţii, copiii îşi construiesc modelul feminin sau masculin ideal. Mai târziu, acea necunoscută din colţul încăperii îl va atrage pe tânărul adult, tocmai pentru că asemănarea cu unul dintre părinţii lui îi conferă ei un farmec irezistibil.

Degetele egale construiesc „casa de piatră”

Atracţia sporeşte proporţional cu creşterea atitudinilor similare a celor doi parteneri. Intră aşadar în scenă personalitatea.

S-a observat că interesele şi experienţele comune cresc „chimia” dintre un bărbat şi o femeie, mai mult, chiar şi factorii psihomorfologici au o importanţă mare.

Cei mai fericiţi soţi se aseamănă în ceea ce priveşte lungimea degetelor şi a braţelor, a formei mâinilor, a părului şi a pigmentării pielii.

Sora cea mai mică şi fratele cel mai mare

Ne îndrăgostim cu precădere de cei care ne pot satisface nevoile afective cele mai profunde. În cuplurile care rezistă cel mai bine probei timpului, cei doi parteneri nu fac altceva decât să reproducă rolul iniţial pe care îl jucau în familiile lor de origine.

Astfel, dacă femeia casei a fost mezina iar capul familiei cel mai mare dintre fraţi, perioada de acomodare a unui astfel de cuplu va curge lin şi fără probleme. Obişnuită să fie protejată, femeia se va simţi confortabil alături de un bărbat care a jucat rolul protectorului de-a lungul anilor în care era cel mai mare dintre fraţi.

Căsătoria? Oare de ce?

Toate aceste mecanisme care îi aduc pe doi oameni împreună ţin de domeniul firescului. Într-o societate total eliberată de prejudecăţi şi constrângeri comportamentale, legile naturale ar duce inevitabil la selectarea celor mai fezabile cupluri.

Dar oamenii nu se căsătoresc întotdeauna din cele mai fireşti motive.

Uneori o fac din considerente economice sau pentru a-şi manifesta independenţa şi maturitatea, alteori răspund cerinţelor familiei şi grupului social din care fac parte, iar de cele mai multe ori o fac pentru că „singurătatea în doi” este întotdeauna de preferat. Iar atunci când astfel de motive stau în spatele deciziei de a forma un cuplu, viitorul acestuia depinde într-adevăr de noroc.