În apărarea libertăţii

Mai avem oare nevoie de libertate? La ce să fie bună ea? Dar economia de piaţă, ne mai trebuie oare? Nu facem mai bine să aruncăm capitalismul la gunoi? Să ne aruncăm în braţele statului atotputernic, căruia, în schimbul unei părelnice stabilităţi, să-i delegăm libertatea noastră, devenită prea inconfortabilă, prea grea, prea plină de răspunderi ca s-o mai suportăm?

Statisticile, sondajele şi rezultatele alegerilor derulate în Europa centrală şi răsăriteană în ultima vreme relevă un fapt alarmant. Criza economică şi financiară n-a rămas fără efect nici în domeniul aderenţei la democraţia liberală. Tot mai puţini apreciază realmente libertăţile şi drepturile individuale.

Care sunt apărate uneori, doar pentru ca unii formatori de opinie să pună mai dihai beţe retorice în roatele tentativelor celor ce le restrâng vremelnic ca să apere democraţiile de extremişti şi terorişti prevalându-se de libertăţi spre a le sugruma.

Astfel a ajuns colectivismul să fie din nou la modă. În Europa, neoliberalismul s-a depreciat atât de rău încât s-a prefăcut într-un cuvânt de ocară. În saloanele elitei, în centralele partidelor, în segmente vaste ale opiniei publice şi publicate nu mai e loc de aluviunile de ideologie anticapitalistă, de varii forme de socialism de epocă de piatră, de neostalinismul de gen Zizek, depuse toate, în urma crizei, în albia conştiinţelor europene.

Deloc de mirare, că pentru prima dată în istoria postbelică a ţării, Germania se vede lipsită în Bundestag de reprezentanţii partidului ei liberal, în speţă unul dotat cu o orientare autentic liberală, nu precum cea a PNL, din România, sau a partidului fascist al unui Jirinovski. De loc de mirare că votul germanilor din 2013 s-a soldat cu alcătuirea unei coaliţii mari, ale cărei intenţii programatice echivalează cu despărţirea de statul suplu şi revenirea în forţă la cel mare, puternic, birocratic, intervenţionist.

În aceste condiţii, preşedintele Germaniei a rostit la Freiburg, un discurs şocant pentru o serie întreagă dintre compatrioţii săi. Un discurs care poate fi pe drept cuvânt calificat drept epocal.

În răspăr faţă de Zeitgeist-ul anticapitalist, Joachim Gauck a lansat un avertisment în contra statului atotputernic. Şeful statului german a cerut reevaluarea libertăţii şi liberalismului deopotrivă în economie şi în societate, pledând pentru re-aprecierea iniţiativei particulare, dar nu în scopul promovării clivajelor şi nedreptăţii, ci invers, întru eliminarea injustiţiei. Care, după cum a subliniat el, pe drept cuvânt, „înfloreşte tocmai acolo unde se îngrădeşte concurenţa prin corupţie şi protecţionism”, precum şi printr-un stat clientelar, care „promovează interese particulare”.

Reacţia postmodernei elite 68-iste era previzibilă. Într-un prestigios ziar german de stânga i s-a reproşat preşedintelui într-un limbaj amintind fatal de retorici ceauşiste, comuniste, ori fasciste că ar ignora excrescenţele capitalismului dezlănţuit. Că ar fi uitat de speculaţiile bursiere, de vânzările în lipsă şi de alte rele mari. Or, Gauck, care se distinsese anterior şi prin decizia de a boicota regimul prea puţin democratic al lui Vladimir Putin, neonorând cu prezenţa sa Jocurile Olimpice de la Soci, reliefase că nu are în vedere un sistem financiar şi o economie de piaţă necontrolate. Dimpotrivă, preşedintele susţinuse echilibrarea intereselor economice şi ale justiţiei sociale.

E greu de prevăzut ce efecte va avea această uimitoare alocuţiune prezidenţială la nivel naţional şi european. E însă foarte probabil să fie cotată drept istorică la un moment dat şi, desigur, să fie discursul definitoriu pentru mandatul acestui şef al statului german.