În atenția guvernelor care vin

Una din marile probleme ale sistemului românesc de educație este că nu asigură elevilor o bună cunoaștere a limbilor străine. Cei care vizează o carieră profesională în străinătate și care nu au avut parte de cursuri particulare în prima copilărie se înscriu singuri, cât nu e prea târziu, la cursuri de limbi străine în școlile private. Școala publică de la noi este cu totul deficitară la acest capitol. E o mare problemă atât practică cât și culturală, care este, din păcate minimalizată la noi din motive obscure. S-au succedat miniștri după miniștri și nu am auzit niciodată vorbindu-se despre acest subiect. Discipline cu o importanță exagerată, ca Geografia, dispun încă de profesori exigenți în timp ce limbile străine sunt abandonate unei maxime neglijențe dacă nu incompetenței totale.

Dar deprinderea unei limbi străine nu este o pregătire pentru emigrare. Chiar instalat în cel mai robust sedentarism, limbile străine rămân un instrument indispensabil pentru o bună educație și o cale de a ne amplifica propria umanitate. Ca să nu mai spunem că turismul în care ne puseserăm, într-o vreme, mari speranțe nu e doar o afacere cu restaurante și pensiuni, ci și o artă a găzduirii care pretinde apariția unui amfitrion cultivat. Școala publică românească îi condamnă însă pe tineri la sărăcie intelectuală pentru că, pur și simplu, nu are resurse să facă mai mult. Astăzi nici măcar în școlile nativilor germani din România nu mai sunt destui profesori de limbă germană.

Guvernele care vin ar trebui să abordeze educația cu prioritate și să instituie programe masive de învățare a limbilor străine. România are la dispoziție fonduri europene pe care le folosește prost sau pe care le lasă pur și simplu nefolosite. Cu miliardele care vor rămâne oricum necheltuite s-ar putea angaja mii de profesori nativi, de franceză, germană, engleză, italiană, care să vină să predea în școlile publice din România cu salarii comparabile cu cele din țările de origine. Șomajul intelectual e foarte răspândit în Occident și s-ar găsi cu siguranță destui tineri licențiați care să vină pentru stagii scurte în România. S-ar putea crea un fond special, alimentat din fonduri europene, din care să fie achitate salariile acestor profesori angajați cu contracte de minimun doi ani.

E posibil să apară gelozii. De ce profesoara de italiană, o tânără de la Ancona sau germanul din Leipzig câștigă de 7, 8 ori mai mult decât profesorul de geografie? E de înțeles, dar ar trebui să vedem, că nu avem altă cale de a depăși urmele vechii noastre izolări culturale decât printr-un aflux de specialiști străini, pe care îi putem atrage cu fonduri care riscă oricum să rămână necheltuite. Ar trebui să vedem mai curând că avem astfel șansa de a aduce profesori gratis în România, de vreme ce nu sunt plătiți de la bugetul statului. Probabil că sub aspect birocratic un asemenea program ar pune la început anumite probleme, dar guvernul României, dacă vrea cu adevărat, poate cere derogările necesare. Oricum modelele de finanțare europeană nu se potrivesc prea bine României și e momentul să fie rediscutate.

E păcat să vezi cum se succed miniștri după miniștri, guverne după guverne și nimeni nu face nimic, consumându-se cu toții în mărunțișuri aprige și reforme de suprafață.