În ce condiţii va fi posibilă coabitarea

Coabitarea, care pare inevitabilă, ar putea fi posibilă cu o condiţie: guvernul şi preşedintele să facă declaraţii în Parlament cu privire la programele lor politice, pe care să le prezinte pe cât posibil în toatre detaliile. Guvernul are deja un avans, deoarece şi-a prezentat proiectul politic la învestire, dar preşedintele Traian Băsescu a rămas dator. Constituţia nu îl obligă să facă o astfel de declaraţie, dar ea ar fi extrem de binevenită.

Nimeni nu mai poate spune astăzi care este programul preşedintelui. Campania pentru referendum a sugerat în mod difuz că preşedintele Traian Băsescu ar reprezenta cea mai bună legătură a României cu UE şi SUA, dar nimeni nu a spus explicit în ce constau aceste legături. Emisarii americani si europeni au întărit această impresie, dar iarăşi fără să spună clar în constau bunele garanţii pe care le-ar prezenta preşedintele.

Ca niciodată ne găsim într-o stare de vag şi de incertitudine. În anii 90 era limpede că administraţia FSN, distilată din însuşi aparatul de stat comunist, era ostilă unor reforme decisive şi ezitantă cât priveşte politica externă, mai târziu era clar că partide ca PUNR sau PRM exprimă un naţionalism îngust şi antieuropean şi că societatea românească nu poate merge înainte fără partide ca PNŢCD şi PNL. Forţele politice retrograde se distingeau cu claritate de grupările democratice pro-occidentale şi niciun observator din ţară sau din afara ei nu risca să facă vreo confuzie.

Politica românească era încordată şi violentă, ca şi astăzi, dar nu existau în schimb ambiguităţile în care se zbate dramatic politica actuală. Totul era clar şi explicit, de la problematica economică la cea geopolitică. Programul reformelor esenţiale fusese trasat încă din 1990 prin Proclamaţia de la Timişoara şi apoi prin revendicările expuse în acelaşi an în cursul manifestaţiei din Piaţa Universităţii. Identităţile politice erau afişate fără echivocuri şi nimeni nu avea îndoieli cu privire la fizionomia politică a interlocutorului său.

Prin comparaţie cu claritatea începuturilor, situaţia politică actuală este cu totul ceţoasă, incluzând aici declaraţii ale unor cancelarii occidentale.

Iată de ce preşedintele Traian Băsescu, promovat cu insistenţă ca apărător al democraţiei europene, ar trebui, acum, după revenirea la Cotroceni, să facă o amplă, transparentă şi detaliată prezentare a programului său politic, una de natură să confirme ceea ce până acum a fost afirmat doar la nivelul sugestiei.

În plus, dacă va mai rămâne doi ani în funcţie, ar fi nimerit să facă un nou efort pentru recâştigarea încrederii propriei naţiuni, atât cât ar mai fi cu putinţă. Ar fi greşit să se arate că preşedintele şi-a făcut cunoscut programul în nenumărate rînduri, inclusiv la începutul acestui an, căci între timp multe s-au schimbat. Preşedintele, bunoară, era partizanul sistemului electoral majoritar, care cel puţin până la alegeri nu mai poate fi abordat şi pe care, cu siguranţă, astăzi nu l-ar mai susţine nici el.

Dar declaraţia aceasta politică ar fi necesară mai ales pentru instituirea unei coabitări viabile. Dacă ambele tabere şi-ar face încă o dată cunoscut programul politic, am putea măsura cu toţii posibilitatea compromisului şi am putea judeca pe un temei obiectiv cine încalcă consemnul şi unde se petrec derapajele. Am vedea clar ce se poate şi ce nu se poate şi care sunt aspectele care coincid sau care ar putea face obiectul unui compromis rezonabil.

În sfârşit, pe temeiul acestor două declaraţii desfăşurate în plenul reunit al Parlamentului, am putea scoate politica din zona nebuloasă a psihologiilor sau a speculaţiilor geopolitice, reaşezând-o pe un teren obiectiv şi verificabil.