1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Între incertitudini şi speranţă

Klaus Prömpers, Claudia Ştefan5 decembrie 2014

Şefii diplomaţiei din 57 de ţări şi numeroşi delegaţi din cele patru colţuri ale lumii se reunesc la Basel cu - mai mult sau mai puţin - un singur scop: dezamorsarea conflictului ucrainean.

https://p.dw.com/p/1Dzdh
Imagine: AFP/Getty Images/S. Bozon

În urmă cu un an, ucrainenii ieşeau în stradă pentru a protesta faţă de preşedintele ţării lor de la acea vreme şi faţă de refuzul acestuia de a semna Acordul de asociere cu Uniunea Europeană. De atunci încoace, în Ucraina şi-au pierdut viaţa peste 4300 de persoane. Pacea nu se întrezăreşte şi nici apropierea de comunitatea celor 28 nu se va realiza în viitorul apropiat.

O "catastrofă umanitară" - a declarat ambasadorul elveţian la OSCE la Viena, Thomas Greminger. Distrugerile materiale suferite, dezechilibrele economice apărute în urma conflictului cu separatiştii pro-ruşi, iminenta epuizare a stocurilor de alimente şi medicamente ar putea genera haos în ţară - a afirmat Greminger în paginile cotidianului austriac "Profil."

Înaintea anului jubiliar al OSCE, iniţial "Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa", războiul din Ucraina demonstrează limpede cât de îndoielnic este unul din principiile fundamentale ale Acordului de la Helsinki: "inviolabilitatea frontierelor". Acum aproape 40 de ani, acesta era punctul principal al Acordului încheiat între 35 de state. Între timp, numărul ţărilor care fac parte din forum a ajuns la 57, incluzând SUA şi Canada.

Aşa-numitul "al treilea coş" al actului de la Helsinki, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a sprijinit activitatea multor grupări de opoziţie din fostul bloc comunist. În cele din urmă, Cortina de Fier s-a prăbuşit. După destrămarea Uniunii Sovietice, Rusia a încălcat constant principiile Acordului prin acţiunile sale în Cecenia, Georgia şi, mai nou, în Ucraina.

În ciuda armistiţiului, încheiat în toamnă la Minsk între Rusia şi Ucraina, niciuna dintre părţi nu respectă înţelegerea făcută cu sprijinul OSCE - apreciază observatorii.

Symbolbild Waffenruhe Lugansk Ukraine Russland Konflikt
Lugansk, UcrainaImagine: picture-alliance/dpa/Stanislav Krasilnikov/TASS

De la intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului, conflictul ucrainean a făcut, în medie, 13 victime zilnic. Optimiştii din OSCE încearcă în continuare să facă pace între rebelii din estul Ucrainei, ruşi şi Guvernul de la Kiev.

"Nu există niciun motiv de optimism. Oricând există riscul ca situaţia să scape de sub control", apreciază şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier. Practic, o dovadă a faptului că, deocamdată, nu se poartă niciun dialog cu Moscova.

Dialog sau eşec?

Reprezentantul Germaniei la OSCE, Rüdiger Lüdeking, speră totuşi că părţile implicate vor ajunge la un numitor comun aplicând principiile Organizaţiei. În actualele condiţii, însă, va fi foarte dificil - crede Thomas Greminger.

Separatiştii pro-ruşi sunt susţinuţi de Moscova, este convins ambasadorul Elveţiei la OSCE: "E clar că, în estul Ucrainei, muniţia şi echipamentul militar sunt livrate. Altminteri, separatiştii n-ar avea cum să reziste în luptă luni în şir. Ruşii susţin teoria conform căreia separatiştii ar deţine armele şi muniţia confiscate de la armata ucraineană. Dar, cândva, şi acestea se consumă. Deci trebuie să se aprovizioneze de undeva."

Astfel, punctul forte al Acordului de la Helsinki - "inviolabilitatea frontierelor" - este pus astăzi sub semnul întrebării. Mai este el valabil pentru toate ţările care au semnat şi ratificat documentul? Este puţin probabil ca, în urma reuniunii OSCE de la Basel, să fie adoptată o declaraţie oficială care să reinstaureze liniştea în Ucraina, în viitorul apropiat.

Acum câteva zile, în timpul unei misiuni de rutină, observatorii OSCE în estul Ucrainei au ajuns din nou în bătaia puştii. Cine a comis atacul, nu se ştie. Cu peste 300 de observatori, militari şi civili, organizaţia încearcă să monitorizeze situaţia.

Schweiz Basel OSZE Konferenz 3.12.2014
Basel 2014Imagine: picture alliance/Mandoga Media

Peste incidentul de la începutul conflictului, când rebelii au reţinut un grup de observatori, încă nu s-a aşternut praful. Şi nici refuzul soldaţilor de a le permite accesul în Crimeea mai ales trimişilor OSCE, chiar înainte de anexarea peninsulei la Rusia, n-a fost uitat.

La conferinţa de la Basel, securitatea este asigurată de 3600 de poliţişti şi peste 1000 de soldaţi. Cei 57 de miniştri de externe şi 1200 de delegaţi prezenţi la lucrări par a fi în siguranţă. Cu toate acestea, securitatea participanţilor şi buna organizare nu garantează şi succesul conferinţei.