Întrebări de hoţi, curve şi cerşetori: PSD, până când?

Întreb pentru nişte hoţi, curve şi cerşetori plecaţi şi îngrijoraţi de soarta ţării. Întreb, vorba "Imnului golanilor", pentru că,

Mai bine haimana, decât trădător
Mai bine huligan, decât dictator
Mai bine golan, decât activist
Mai bine mort, decât comunist.

Şi mai bine hoţ, curvă sau cerşetor, decât în Vrancea, la construcţii, inspectór.

Că în Marea Britanie să te ferească Cerul să obligi un ministru să ia decizii ori să semneze proiecte sau documente care contravin convingerilor sale, că-şi va da rapid demisia, se ştie de mult. S-a reconfirmat, recent, când ministrul pentru Brexit şi cel de externe au demisionat fiindcă şefa guvernului, May, a-ntors-o cu despărţirea de UE ca la Ploieşti. Or, despărţirea cu pricina, o idee rea în special pentru europeni, s-a hotărât democratic, prin plebiscit. Vai de dregătorii cărora le-ar da prin cap să desconsidere votul suveran al englezilor.  

Şi în Polonia populiştilor de dreapta se mai ţine cont de părerile alegătorilor. De pildă ale fermierilor, un segment important al electoratului partidului guvernamental PIS. În reacţie la nemulţumirile lor iscate de preţurile mici ale produselor agrare, ministrul polonez al agriculturii a aruncat recent prosopul. Şi şi-a dat demisia.

În România democraţiei orginale, dragniote, mai uşor cu pianul demisiilor pe scări. Ori cu votul românilor, furat chiar de liderul de facto al ţării, Dragnea, un infractor condamnat definitiv pentru o fraudă electorală. Întrucât se ştie cu musca pe căciulă, şeful PSD ar trebui să fie de o prudenţă şi de o atenţie proverbiale. Ar trebui să manifeste mai multe scrupule în a îndeplini voinţa electoratului decât dansatorul supraponderal în a menaja gleznele partenerei la concursul de tangouri, ori poliţistul stângaci în a proteja probele pe care calcă la scena crimei. Or, Dragnea, dimpotrivă.

Liderul PSD e ca elefantul în magazinul de porţelanuri fine. Departe de a aborda prevenitor doleanţele şi criticile poporului suveran, de a încerca să-l convingă şi să-l seducă, Dragnea îşi desconsideră naţiunea făţiş. Altfel nu se poate explica miserupismul său şi al partidului pe care îl conduce faţă de votanţi, manifestat, între altele, în refuzul de a da afară din executiv politicieni sau înalţi funcţionari care au călcat gravissim în străchini.

Şi nu e vorba aici doar de indiferenţa aparentă a PSD la hohotul de rîs de anvergură globală stârnit de analfabetismul, maltratarea limbii materne şi gafele pe bandă rulantă ale premierului, menţinut în funcţie, deşi aruncă ţara în derizoriu. Nu e vorba doar de nişte personaje la o adică mai hazlii, pe plan naţional, decât Bulă, întrucât se potrivesc ca nuca în perete cu funcţia care li s-a dat, precum ministrul "Pamblică", regele dezacordului şi înlocuitorul, la educaţie, al ministrului "Genunche”. Ori Cosmin Butuza, secretarul de stat PSD-ist la Ministerul Tineretului și Sportului, care ne cere "să arătăm și străinilor că suntem români, că ne mândrim cu Centenarul" punând "Centenarul pe tricoaiele noastre”. 

E vorba de miniştrii şi dregătorii, care chiar bagă România în buclucuri interne şi internaţionale mai dureroase decât delicata bătaie de joc iscată de arestarea, la comandă politică, în România, a unui şofer venit din Suedia cu o plăcuţă de înmatriculare aparent licenţioasă.

Nu s-a auzit nimic, bunăoară, de tragerea la răspundere a lui Cristian Prescorniţoiu, şeful Inspecţiei în Construcţii Vrancea, funcţionarul public plătit dintr-un buget alimentat masiv de românii din străinătate, care-i consideră pe românii din diaspora "hoţi, cerşetori şi curve" devreme ce crede că la "10 august" se va "goli" de ei Europa, întrucât "se duc la protest în România".

Omul crede, aparent serios, că oamenii cinstiţi muncesc şi deci n-au timp de manifestaţii. Să-i fi scăpat din vedere mitingul PSD de la 9 iunie? Sau să-l fi inspirat organizatorii lui şi propriul anturaj când l-a luat "muia" pe dinainte, spre a scorni "hoţi, curve, cerşetori" într-o diasporă, în fapt, doldora de români muncind pe rupte, cu milioanele, ca să aibă cleptocraţii ce fura? 

Nu mai puţin pernicioşi pentru ţară sunt unii ca ”producătorul de fapte, nu de vorbe” cum s-a autodescris tartorul agirculturii româneşti, Daea, prietenul ”oii statuie”, lângă care ”mai găseşti o frunză, dar lângă frunză nu găseşti o oaie”. Sau aşa ceva. Pentru acest ministru român, evreii sunt porci bolnavi, iar medicii nazişti omorând în masă, pe scară industrială, deţinuţi la Auschwitz, prilej de mândră comparaţie cu veterinarii săi.

Ce efect a avut acest dregător dâmboviţean asupra Israelului şi a evreilor e, pentru oricine, lesne de imaginat. Mai puţin, parcă, pentru Dragnea şi PSD. Căci altfel nu l-ar menţine în funcţie pe şeful poliţiei care dădea din colţ în colţ ca să explice ordinul primit şi executat în a-l şicana ilegal pe un cetăţean interpelat cu tot cu propriul copil, deşi omul nu comisese nici un delict penal şi nicio contravenţie. Ori pe minstrul de interne care i-a dat acest ordin.

Într-o ţară normală şi, mai ales, cât de cât democratică, ambii, clar intenabili şi intolerabili, ar fi demisionat de mult. Ori ar fi fost destituiţi. Căci sunt, ca şi Prescorniţoiu, depozitarii aceleiaşi ticăloase nesocotiri a compatrioţilor siliţi să-şi ia lumea în cap ca să-şi regăsească demnitatea şi o pâine între străini. Ambii trebuiau maziliţi. La fel ministrul injustiţiei Tudorel Toader.

Dar n-au fost. Nu mai puţin strigător la cer e cazul viforos al ministrului ”filosof” al apărării. Fifor a bucurat mai nou sufletul Kremlinului, dând apă la moară propagandei putiniste cu estimarea aberantă, dragă propagandei ruse, că la Deveselu ar fi stocate, chipurile, rachete balistice.

Dacă tăcea filosof rămânea? Ei aş. A rămas, iată, şi-aşa. Deşi fiforosul demnitar a încurcat rău borcanele NATO şi, deci, şi pe ale aliaţilor României.  Cu toate acestea, n-a părăsit ringul în care s-a făcut de ruşine. Încă nu şi-a dat demisia. Şi nici destuit n-a fost.

Ce se deduce din inexplicabila îngăduinţă de care beneficiază Fifor? Să întrebăm partidele guvernamentale? O opoziţie dezbinată spre bucuria regimului şi a lui Putin?  Dar până când?

Clemenţa ieşită din comun a PSD şi a liderului său infractor nu e greu de înţeles. Nici Dragnea şi nici partidele guvernamentale nu dau doi bani pe imaginea ţării şi interesele ei, fiindcă nu dau doi bani nici pe aliaţii occidentali ai României. Sau pe scrupulele lor diplomatice şi politice, după cum a reieşit din repetatele atacuri antioccidentale lansate de gruparea Toader, Iordache, Nicolae-Nicolicea în siajul strâmbării legilor justiţiei şi al fireştilor critici apusene iscate de acest proces al demontării galopante a democraţiei româneşti.

Ca reprezentanţi ai oligarhiei naţionale, baronii României n-au treabă nici cu proprii cetăţeni, pe care-i calcă fără jenă pe grumaz, darmite cu neplăcuta concurenţă a "multinaţionalelor”, pe care le atacă populist unde şi ori de câte ori pot. Or, de vreme ce mai-marii regimului n-au treabă cu proprii cetăţeni, nu-i priveşte câtuşi de puţin binele statului pe care-l conduc.

S-ar putea obiecta că ar trebui măcar să-i intereseze să-şi păstreze, ori să-şi reorganizeze o minimă susţinere, spre a-şi asigura, dincolo de clientela uzuală, voturile necesare menţinerii la putere.

Eroare. Aşa se procedează în ţări ca Polonia, în care potentaţii, fie şi populişti de dreapta, au ceva în cap, nu controlează practic, integral, mass-media clasică, audio-vizuală, instituţiile cheie şi mai toată funcţionărimea şi nu se bizuie doar pe un proces electoral manipulat.

Or, nepăsarea faţă de votant a PSD care, în mod normal, ar fi trebuit să ceară insistent demiterea întregului guvern Dăncilă, nu se explică logic decât dacă formaţiunea lui Liviu Dragnea se crede la conducerea unor ţări ca Rusia, Nicaragua, Venezuela şi Zimbabwe. Indiferenţa  şi insensibilitatea de Caliban ale puterii PSD-iste nu sunt comprehensibille decât dacă e convinsă că nu se va mai confrunta vreodată cu pariul unor alegeri libere şi corecte.

În faţa acestei monstruoase perspective e imperativ ca partidele din opoziţie şi românii de acasă şi de pretutindeni să se unească rapid. Şi să salveze ce se mai poate salva. Orice altceva ar fi sincugaş.