Şah la rege

”Chiar aici l-am ascuns pe Osama Bin Laden. Sau poate e-n arhivă”? –se întreabă în glumă Mawfak Tawfik, redactorul de ştiri al postului tv arab Al Djezira, din Qatar. Irakianul, aminteşte ziarul berlinez Die Welt îşi bate joc frecvent şi cu plăcere de iritarea provocată occidentalilor de emisiunile unui post de televiziune pe care nu puţini îl califică drept unul terorist arab. ”In războiul din Irak, al Djezira joacă un rol cheie, transmiţând zilnic mesaje video, în al căror prim plan figurează ostatecii capturaţi. Pentru terorişti, casetele transmise de postul arab au devenit principalul mijloc de reclamă şi publicitate. In timp ce lumea tremura, gândindu-se la soarta celor doi şoferi bulgarfi răpiţi, Al Djezira îşi procurase de mult imaginile înfăţişînd decapitarea unuia dintre ei. Tot al Djezira e de regulă şi primul canal tv care intră în posesia criminalelor mesaje de salut ale lui Bin Laden, şeful reţelei teroriste islamice al Quaeda”, relevă Die Welt. Or, cotidianul berlinez consemnează că al Djezira şi-a oferit mai nou, oficial, un cod deontologic renovat, declarîndu-se gata să abordeze citez ”mai sensibil informaţiile de care dispune, spre a evita propaganda şi speculaţiile”, citat închis. Rămâne de văzut a cui propagandă ar urma s-o evite postul arab quatariot.

Că unul din principalele fronturi ale confruntării lumii civilizate cu extremismul s-a mutat în mediile de informare în masă, nu mai trebuie de fapt, evidenţiat. Fapt e, că alt lider arab cu vechi state de serviciu teroriste pare să fie pierdut definitiv pariul său cu presa occidentală, care până nu de mult îl mai răsfăţa. La unison, comentarorii apuseni abandonează orice alint la adresa lui Arafat ,criticându-l cu o severitate fără precedent pe liderul palestinian în analizele consacrate haosului, crimelor şi anarhiei care s-au înstăpânit în fâşia Gaza. Ziarul conservator britanic The Daily Telegraph pune degetul pe rană, scriind:

"întru aplanarea conflictului din Orientul Apropiat am favorizat vreme îndelungată soluţia celor două state, care să le permită israelienilor şi palestinienilor să trăiască alături, îndărătul unor frontiere sigure şi paşnice. Devine însă din ce în ce mai clar, că această soluţie nu va fi posibilă câtă vreme Arafat va fi în stare să-şi exercite în continuare influenţa nefastă. Israelul a făcut tot ce-a putut spre a-l scoate din joc, în afară de a-l lichida fizic ori de a-l trimite în exil. Acum a venit rândul palestinienilor să-şi joace şansa. Poate că vor reuşi unde au eşuat israelienii, izbutind să pună pe linie moartă, odată cu Arafat şi principalul obstacol în calea păcii în regiune. Şi ziarul londonez conchide: tragedia palestinienilor, din 1948 încoacve rezidă în eşecul liderilor lor, incapabili să negocieze pe baze realiste. Poate că palestinienii vor învăţa într-un târziu această lecţie”.

Admiţînd că liderul OEP s-a dovedit a fi un hopa-mitică, nu se sparge, nu se strică, El Pais de la Madrid îşi manifestă totuşi certitudinea că, în ciuda capacităţii sale notorii de a supravieţui, ”asistăm în prezent la inevitabila agonie politică lui Arafat. Fiindcă ciocnirile interpalestiniene din ultimele zile, constituie o răscoală de dimensiuni fără egal împotriva lui Arafat, un rais (după cum se intitulează liderii arabi) care crede că-şi poate permite orice faţă de proprii săi oameni, fără să trebuiască să dea vreodată socoteală”. Şi Tages–Anzeiger de la Geneva crede că ”Arafat e la capăt, autoritatea autonomă palestiniană aflaându-se după un deceniu de existenţă în faţa colapsului, deveme ce nomenclatura palestiniană se lăfăie în băi de marmoră italiene şi limuzine superluxoase, în timp ce plebea palestiniană suferă de foame şi din pricina ocupaţiei”. Sub pulpana hainei lui Arafat ”nepotismul şi corupţia au devenit sinonime pentru autoritatea la cârma căreia se află şeful OEP” mai precizează cotidianul helvet.

Atâta doar că răscoala împotriva lui Arafat e o sabie cu două tăişuri. De ce, aflăm din paginile aceluiaşi ziar elveţian. In speţă, pentru că, întorcându-i spatele lui Arafat, care ”culege fructele mâniei, poporul palestinian se dă pe mâna grupărilor teroriste palestiniene, iar teroriştii se bucură între timp de mai mult respect decât preşedintele”. Cu toate acestea, nu trebuie uitat că, potrivit ziarului, ”Arafat n-a fost niciodată un om de stat, devreme ce n-a renunţat niciodată la terorism, ci doar la adevăr, minţind constant pe eşichierul diplomatic. Premierii şi i-a numit doar de formă, transformându-i în simple marionete”.

Prudenţă recomandă ziarele germane Saechsische Zeitung din Dresda şi Hannoversche Allgemeine. Primul crede că e în interesul Israelului să se restabilească securitatea în teritoriile palestiniene, în vreme ce cotidianul din Hannovra nu-şi poate reprima o remarcă sarcastică. Anunţînd inevitabilul final al carierei lui Arafat, ziarul se întreabă dacă asistăm la un succes al premierului israelian Sharon. ”E o ironie a istoriei că generalul israelian îşi datorează posibilul triumf nu ofensivelor sale nenumărate, cât retragerii statului evreu din Gaza”, opinează cotidianul, în care mai citim: ”rămâne de văzut în ce măsură va fi demolată până la urmă puterea lui Arafat, cât de sângeroase vor fi luptele pentru putere interne, palestiniene, şi dacă victoria finală va aparţine moderaţilor sau extremiştilor. Nu e câtuşi de puţin clar, deocamdată, ce impact vor avea toate acestea asupra Israelului".

Net mai tranşant e Osnabruecker Zeitung, conform căruia Palestina se dezagreghează înainte de a fi devenit un stat. Lupta lui Arafat pentru menţinerea sa la putere s-a transformat într-o catastrofă pentru poporul palestinian. Spre deosebire de UE, America solicită de mult înlocuirea lui. Unii europeni mai văd în el pe laureatul premiului Nobel pentru pace şi reacţionează cu uimitoare îngăduinţă la faptul că banii pentru ajutoare ai contribuabililor europeni aterizează în buzunarele teroriştilor. Oare când se vor trezi Germania şi Franţa?

In fine ziarul israelian Jerusalem Post îi vede pe palestinieni în ajunul a ”ceea ce agresiunea antiisraeliană, declanşată de Arafat, n-a reuşit decât să amâne: şi-anume războiul civil”. Potrivit analizei cotidianului de la Ierusalim, palestinienii s-au mulţumit prea multă vreme să ocolească abordarea problemelor lor reale, unificîndu-se, într-un mod convenabil în special pentru Arafat, în lupta contra Israelului. Or, sub presiunea operaţiunilor militare israeliene şi a eficienţei zidului antiterorist, fisurile interne, palestiniene, au început să devină vizibile. ”Intifada”, scrie ziarul ”s-a transformat într-un bumerang, întors împotriva palestinienilor. Dacă se rezolvă chestiunea unui stat palestinian, le va reveni lor obligaţia de a alege forma de stat pe care-o doresc. Va fi el laic, sau islamist? Democratic? Sau dictatorial? Extremist? Sau moderat?