26 iunie - Ziua internaţională în sprijinul victimelor torturii

Abu Ghraib se află în apropiere de Bagdad. Este un loc cu mult soare şi păsări care mai de care mai frumos colorate. Mai există aici şi o închisoare. Brigada Militară 800 a fost desemnată la 19 noiembrie 2003 să conducă „strategic” interogatoriile deţinuţilor irakieni. În spate, se aflau nelipsitele CIA şi FBI conduse de cineva din Biroul Oval. Aparent, de la deţinuţi, soldaţii americani doreau să afle unde se ascunde Saddam Husein.

În realitate, soldaţilor americani li s-a şoptit la ureche, UMILIŢI-I! Nu trebuie să mai convingi pe cineva, fiindcă în condiţii de război ştii cine-i inamicul. Prizonierilor li s-au legat fire de electrocutare de mâni şi de picioare, au abuzaţi sexual, alţii au fost legaţi de pat şi lăsaţi în poziţie crucificată ore în şir. S-au folosit câini de vânătoare care au fost asmuţiţi împotriva deţinuţilor irakieni.

Regimul de teroare a lui Saddam Huseim în care bărbaţi, femei şi copii au fost torturaţi a fost înlocuit pe parcursul invaziei americane cu unul asemănător. Mascat, fireşte de lupta împotriva terorismului care număra progrese importante (şi multe victime). Doar că în cazul americanilor, s-a lăsat cu puşcărie, după ce o parte din adevăr a ieşit la iveală. Unii soldaţi au avut imprudenţa să se pozeze în poziţii „indecente” cu deţinuţii.

Errol Morris este un om paşnic şi uşor bâlbâit. Aceasta nu l-a împiedicat să fie regizorul filmului documentar „Standard Operating Procedure”. Filmul care a fost premiat la Berlin adună fotografii şi interviuri cu autorii ororilor din Abu Ghraib. Pe baza lor, Errol Morris a realizat cu melange de două ore în care teroarea poartă un sigur nume: America.

Aflat la Bruxelles, Morris a afirmat că filmul său prezintă numai o imagine incompletă a ceea ce s-a întâmplat la Abu Ghraib:

„Fotografiile ne spun o poveste foarte generală, prezintă realitatea de la Abu Ghraib dar ne face conştienţi numai de o parte din ce s-a întâmplat acolo (…) Am ascultat foarte mulţi militari sau oameni din administraţie, purtători de cuvânt care spuneau că aceste fapte nu violau Convenţia de la Geneva. Fireşte, este o glumă. Numai faptul că această închisoare este situată într-o zonă de foc, cu mii de prizonieri expuşi în aer liber şi care pot să-şi piardă viaţa oricând, oameni care nu erau acuzaţi de crime - în fapt nici nu au fost vinovaţi de infracţiuni - este o violare a Convenţiei de la Geneva. Punerea în cârlige, privarea de hrană, întemniţarea copiilor or luarea de ostateci la Abu Ghraib, umilinţele şi tortura sunt încălcări ale Convenţiei de la Geneva. Ţara mea a organizat un lagăr de concentrare în triunghiul sunnit” (format din Baqubah, Bagdad, Ramadi, şi Tikrit, n. red.)”

După cum a recunoscut mai târziu un înalt oficial american, spre deosebire de Guantanamo, la închisoarea Abu Ghraib nu erau oameni aparţinând reţelelor teroriste Al Qaida, Anser Al Islam sau talibani.

Cine a stat la baza ororilor din Irak? Fostul secretar american al Apărării, Donald Rumsfeld, vizitând închisoarea Abu Ghraib, după prima cameră unde fuseseră ţinuţi deţinuţii a renunţat la inspecţie.

Unii torţionarii sunt foarte slabi atunci când vine vorba de responsabilităţi asumate.

Errol Morris spunea undeva în filmul său: „americanii se confruntă cu imaginea bună care o au despre ei înşişi şi cu realitatea tristă a ceea s-a întâmplat în Irak”.

Pe 26 iunie să ne gândim un minut la victimele torturii din Irak şi din toată lumea.