4 aplauze, 3 laude, doar 2 bani pentru cinema-ul românesc

De când Cristian Mungiu a câştigat preţiosul Palme d’Or la Cannes, în întreaga lume se vorbeşte despre noul val al cinematografiei româneşti. Critica străină îl priveşte cu perplexitate, ca pe o floare apărută din deşert. Şi au dreptate să fie uimiţi, căci deşi România face parte dintr-o Uniune Europeană în care cultura beneficiază de privilegiile suportului de stat, autorităţile de la Bucureşti au tratat şi continuă să trateze cinematografia românească cu mărunţiş. În ciuda succesului uimitor al tinerilor cineaşti români, bugetul total acordat de Centrul Naţional al Cinematografiei pentru filmele de ficţiune de lung metraj nu a depăşeşte nici în 2008 suma totală de trei milioane de euro.

DESCUMPĂNIREA LUI MARCEL IUREŞ

Am stat de vorbă în exclusivitate pentru Deutsche Welle cu unul dintre cei mai valoroşi actori români, şi singurul a cărui carieră la Hollywood a devenit un succes real. Marcel Iureş vorbeşte despre mentalitatea autorităţilor româneşti vizavi de cinematografie: “ Specificul nostru este îndrăzneala mică: să sari peste un gărduleţ de un metru şi zece. Nu! Eu aici chiar am o suferinţă. Ştiu că statul român, România, în clipa asta este capabil de a arunca în cinema cel puţin între 50 şi 100 milioane de euro! Descumpănirea mea vine din faptul că disponibilităţile financiare sunt astea, iar nivelul la care se propune competenţelor acest joc este dezgustător, este umilitor. Mă face să mă simt singur în propria mea ţară”.

BRAMBUREALA DIN SISTEM

Soluţia acestui tip de comportament este, în viziunea lui Marcel Iureş, iniţierea unui lobby pe lângă autorităţile înalte ale statului. Iureş ne-a dezvăluit că mai multe personalităţi ale lumii cinema-ului românesc intenţionează să semnaleze guvernului subfinanţarea cronică a unui sector în care România a obţinut cel mai răsunător succes cultural de după 1989. Îngrijorările provin însă din faptul că: „ la noi totul e ce se întâmplă între două sesiuni de finanţare. E o brambureală generală. Este evident că cei care discern, care se ocupă sau sunt investiţi la rândul lor de alţii nu sunt stăpâniţi de nici o emoţie, de nici o mirare, poate o lehamite şi un pic de interes că sunt plătiţi, aşa ca să-şi justifice funcţia”.

MARE FENOMEN PE DOI BANI?

Ultima sesiune de concurs derulată de Centrul Naţional al Cinematografiei a oferit primului clasat la secţiunea de lung-metraj suma „impresionantă” de 450.000 euro. Bugetul mediu recomandat tot pentru lung-metraj în 2007 era de 250.000 de euro. În universul profesioniştilor aceste cifre sunt absolut ridicole. Autorităţile nu se pot plânge în România anului 2008 de lipsă de personalităţi şi proiecte excelente. Nici unul dintre actorii şi regizorii români de succes nu-şi doresc, cum s-ar putea crede, funcţii de conducere. Exclusivitatea viselor lor este deţinută de proiectele viitoarelor filme. Din nou Marcel Iureş: „ nici nu-mi trece prin minte să fiu eu şeful cinematografiei. Eu le pot oferi un model, un model de proiect intraeuropean, intercontinental. E foarte simplu şi nici măcar nu e greu. Există şi resurse, avem şi poveşti, am şi puterea metaforică, artistică, relaţiile…şi nu vorbesc numai de mine. Cristi Mungiu în clipa asta e o forţă. Are o mie de relaţii internaţionale, prin forţa lucrurilor. Nu se poate să-l ţii la 300.000 euro. Trebuie să-i dai 3 milioane, pe baza acestui semnal care e al ţării. Că se exprimă prin Cristi Mungiu, că se exprimă prin mine, sau prin altcineva are mai puţină importanţă…Cristi Mungiu dacă se enervează se duce şi face rost pe lângă cele trei milioane, pe care îi merită pentru numele lui Dumnezeu, pe un subiect minunat face rost de încă zece. Nu se poate să faci mare fenomen cu 300.000 de euro, în schimb se poate face cu zece milioane.”

Cinematografia românească este fără urmă de îndoială nestemata unei coroane sărăcite şi ruginite. Coroana culturii româneşti de care oamenii scaunelor înalte se folosesc doar în clipele de glorie, are nevoie şi de bani, nu doar de aplauze.