1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

45 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee

Volker Wagener/ Catrinel Preda22 ianuarie 2008

Aşezarea pe baze noi a relaţiilor germano-franceze după terminarea celui de al doilea război mondial

https://p.dw.com/p/Cw4P

Pe 22 ianuarie 1963 preşedintele Franţei Charles de Gaulle şi cancelarul Germaniei Konrad Adenauer au semnat aşa numitul Tratat de la Elysee.

Un ziarist descria relaţia dintre cele două ţări ca pe o căsnicie rece şi patetică, cu crize de gelozie, dar fără divorţ.

În mai multe războaie , Franţa şi Germania s-au luptat una contra celeilalte. Tratatul de la Elysee din 1963 a reprezentat un moment decisiv în procesul reconcilierii franco-germane. Cu 45 de ani în urmă partenerii Tratatului au convenit să se întâlnească regulat în cadrul unor consultări şi a unei permanente colaborări în domeniile politicii externe, de apărare, economică, de dezvoltare ca şi al schimburilor culturale. Mai ales politica privind schimbul de tineret a primit noi impulsuri. Peste şapte milioane de tineri din Germania şi Franţa au învăţat limba celeilalte ţări şi au locuit temporar în ţara vecină.

Din 1963 Germania şi Franţa sunt considerate a fi motorul Europei, cu toate că preşedintele De Gaulle a avut la vremea respectivă reţineri în această privinţă. Sub De Gaulle Franţa a aspirat la o poziţie de putere mondială. Legătura Germaniei cu Parisul a avut atunci un caracter mai mult strategic. Lucrurile s-au schimbat sub Giscard d’Estaing şi Helmut Schmidt la mijlocul anilor 70.

Odată cu reunificarea Germaniei, elanul european a slăbit. În Franţa toate temerile din trecut faţă de ţara vecină au renăscut dintr-odată. Cele două ţări nu au reuşit să impulsioneze starea de spirit a Europei decât în privinţa introducerii monezii unice.

La o ruptură s-a ajuns al Reuniunea la nivel înalt a Uniunii Europene de la Nisa. Nici Berlinul şi nici Parisul nu au avut un concept viabil pentru extinderea Europei spre răsărit. Din 2001 conducerile celor două state se întâlnesc însă în cerc restrâns în spatele uşilor închise pentru a se consulta. Dar şi astăzi există tensiuni. Germania critică de exemplu anumite aspecte ale cursului politic al preşedintelui Franţei Nicolas Sarkozy.

În cei 45 de ani care s-au scurs de la semnarea Tratatului de la Elysee între cele două state vecine primează însă ceea ce le este comun.