1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

60 de ani de la asasinarea lui Mahatma Gandhi, părintele naţiunii indiene

Ana Lehmann/ Catrinel Preda30 ianuarie 2008

Integritate personală şi nonviolenţă, cu aceste două însuşiri şi-a propus Gahndi să lupte contra puterii coloniale britanice în India şi să ducă ţara la independenţă.

https://p.dw.com/p/CzUf
Mahatma GandhiImagine: AP

Cu 60 de ani în urmă, pe 30 ianuarie 1948 Mahatma Gahndi avea să fie împuşcat de către un hindus fanatic. Mahatma, „marele suflet”, cum l-au numit poetul Rabindanah Tagore a fost un simbol al luptei pentru libertate şi rezistenţă paşnică”. Gandhi a visat pentru fiecare om o viaţă în armonie cu mediul înconjurător, cu ceilalţi semeni pe care politica trebuia să o promoveze.

Când a revenit în India după 20 de ani petrecuţi în Africa de Sud, unde a cunoscut ce înseamnă discriminarea rasială, el a preluat conducerea Congresului Naţional Indian ,care în 1915 era doar un Club de dezbateri. Gandhi este cel care l-a transformat într-o mişcare populară. În anii 30 Gandhi s-a aflat în fruntea valului de proteste care a atins punctul culminant în marşul spectaculos spre mare, marşul sării, unde Gandhi a luat un pumn de sare, gest simbolic prin care a pus capăt monopolului deţinut de britanici. El a chemat populaţia la nesupunere civică şi a organizat boicotarea mărfurilor britanice, de exemplu a confecţiilor venite din Manchaster. Oamnii au dat foc la toate hainele de import. Gandhi a îndemnat societatea tradiţională indiană, organizată pe caste să se reformeze, oferind aşa numiţilor „paria” o şansă de a se realiza.

El a zguduit din temelii conştiinţa Imperiului Britanic dovedind că un popor de ţărani colonizaţi poate înfrunta o forţă militară şi colonială prin rezistenţă spirituală paşnică. La 15 august 1947 Gandhi a mai apucat să-şi vadă visul cu ochii şi anume independenţa ţării. Dar

India independentă avea să se divizeze în India majoritar hinduistă şi în Pakistanul musulman, cu preţul pierderii a sute de mii de vieţi omeneşti iar pentru milioane a patriei. Gandhi avea să cadă victimă unui fanatic hindus care l-a împuşcat în timpul unei rugăciuni pe 30 ianuarie 1948. Urna cu cenuşa lui Gandhi va fi aruncată de strănepoata sa pe 30 ianuarie, exact după 60 de ani de la asasinarea sa în apele Mării Arabe.