A da glas victimelor

Răspunsurile la întrebările ziariştilor alcătuiesc în ansamblul lor, un fel de puzzle biografic şi istoric dînd expresie şi unei profesiuni de credinţă.

Friedlander crede că anul în care s-a născut la Praga în 1932 a fi fost cel mai nepotrivit, pentru un evreu . In 1938 părinţii se decid să emigreze: „Părinţii mei au crezut că Hitler nu va ajunge cu siguranţă în Franţa. Alţi membri ai familiei mele au plecat în Suedia sau Palestina şi - au scăpat cu viaţă“ .

Franţa a fost aşadar o alegere proastă ;după Ocupaţie, naziştii au început să-i deporteze pe evrei. Părinţii reuşesc să-l adăpostească pe fiul lor într-un internat catolic şi încearcă să se refugieze în Elveţia. Din nou o decizie nefericită : autorităţile elveţiene primesc doar cuplurile care au copii. Părinţii viitorului istoric sunt respinşi şi trimişi înapoi, la moarte .« Cele întîmplate demonstrează cît de aleatorie a fost salvarea. Crezînd că iau decizia cea bună, părinţii mei au luat-o pe cea greşită ».

Ca şi restul surpavieţuitorilor Holocaustului, Saul Friedländer nu mai poate scăpa de povara acestui destin. După încheierea studiilor de ştiinţe politice şi istorie, el începe în anii 60 să investigheze de pe poziţii sociale genocidul comis împotriva evreilor. Dezvăluie rolul jucat de biserica catolică , i se reproşează ingratitudinea faţă de instituţia care l-a salvat în perioada nazismului. O afirmaţie făcută de Martin Broszat, un decan al cercetării istorice germane, avea ulterior să-l determine să redacteze cele două volume ale operei sale capitale : « El mi-a dat impulsul final pentru a începe această lucrare atunci cînd a scris că noi, adică victimele, avem un fel de memorie mitică a acestui trecut , fapt care contrastează cu caracterul raţional al istoriografiei germane ».

Opera capitală a istoricului israelian se intitulează « Cel de-al treilea Reich şi evreii ».Studiul a fost elogiat mai ales pentru perspectivele variate din care este abordat Holocaustul : a comunităţilor evreieşti, a făptaşilor germani, a complicilor, oportuniştilor şi colaboratorilor ca şi a situaţiei politice internaţionale.

Friedländer nu înlocuieşte principiul cunoaşterii cu cel al memoriei, nici perspectiva obiectivă cu cea subiectivă asupra evenimentelor , ci le combină dînd voce, chip şi nume victimelor Holocaustului - nota cronicarul literar al săptămînalului DIE ZEIT deunăzi.

Tabloul imensei suferinţe este dramatic, emoţional . Istoricul nu se sfieşte să releve nici unele carenţe de solidaritate cu coreligionarii prigoniţi , de care au suferit unele comunităţi evreieşti în cumplita perioadă :„Există o linie de demarcaţie care se resimte pînă şi în încercarea evreilor autohtoni de a proiecta politica de prigoană asupra evreilor străini.Există scrisori ale lui Helbronner, liderul evreilor din Franţa, adresate lui Petain, şeful regimului de la Vichy: trebuie să faceţi o distincţie se spune în cuprins, noi suntem francezi, ei nu“ .

Există însă şi domenii în care Saul Friedländer are o poziţie cu totul intransigentă. El le reproşează unor cercetători de orientare socio-istorică, cum este Götz Aly, încercarea de a subsuma prigonirea evreilor altor scopuri politice.

Istoricul american porneşte de la ipoteza că naziştii ar fi încercat să-i căpătuiască şi să-i calmeze pe propriii lor camarazi, prin acte filantropice, deposedînd populaţia evreiască de bunuri şi averi.« Se ridică o întrebare absolut elementară : dacă scopul a fost doar jefuirea evreilor, de ce au fost ei totuşi omorîţi? »

Teza lui Saul Friedländer este următoarea : nu hegemonia Germaniei asupra lumii întregi ar fi fost ţelul urmărit de Hitler ci exterminarea evreilor. Aşa cum o demonstrează şi ultimele însemnări din beciurile Cancelariei Reichului, pînă în ultima clipă în 1945, Führerul nu a scăpat de acest antisemitism obsesiv .

Saul Friedländer care şi-a publicat memoriile sub titlul » Cînd vin amintirile” este un erudit , un “home de lettres ” ale cărui scrieri rămîn accesibile publicului larg, în pofida densităţii informaţiei istorice cuprinse în text scria TAGESZEITUNG.

Or, abordarea istoriei Holocaustului şi din perspectiva victimelor devine unul din argumentele centrale, incontestabile, care face, aşa cum Saul Friedländer este încredinţat, ca încercările de a trage o linie finală, de a plasa acel « Schlussstrich » sub capitolul Holocaustului, să fie sortite eşecului relevă hebdomadarul DER SPIEGEL , în subtitlul amplului interviu acordat de Laureatul Premiului Păcii pe anul 2007.