1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

A devenit corupţia un obicei în economia germană?

Karl Zawadzky / Ovidiu Suciu29 martie 2007

Una din afacerile de corupţie care afectează în prezent simultan compania Siemens a ajuns şi la vârful acesteia. Coordonatorul activităţilor Siemens pentru Europa şi membru în Consiliul Central al companiei, Johannes Feldmayer, este în detenţie de marţi.

https://p.dw.com/p/B1uq
Epidemie de corupţie
Epidemie de corupţieImagine: picture-alliance/dpa

El este acuzat că ar fi sprijinit cu peste 10 milioane de euro o reprezentanţă din cadrul companiei apropiată conducerii acesteia şi independentă de sindicate, fapt interzis de lege. O altă acuzaţie în altă afacere de corupţie tot la Siemens este acordarea de mite de milioane de euro pentru a câştiga diverse afaceri în străinătate pentru concernul german.

Cazul Siemens nu este singular. Şi la alte întreprinderi germane există afaceri de corupţie. Şi angajaţii altor firme dau sau iau mită. S-a întâmplat şi la Volkswagen, unde conducerea a cumpărat voturile unor membri din Consiliul Angajaţilor. Printre concernele germane afectate de afaceri de corupţie se regăsesc nume mari ale economiei germane – nu doar Siemens şi Volkswagen, dar şi Audi, BMW şi altele. Este, prin urmare, economia germană coruptă? Nu! Totuşi se remarcă în ultima vreme o înmulţire a cazurilor de corupţie.

În cazul Siemens, bănuiala este că actele de corupţie erau la ordinea zilei. Mai mult, pentru a obţine contracte noi, mita era parte din sistem, o suspiciune şi mai gravă.

De ce nu iese corupţia la iveală?

Lista scandalurilor scoase la iveală în ultimul timp este lungă. Experienţa ne spune că întotdeauna cazurile dezvăluite sunt doar vârful icebergului. În multe cazuri corupţia nu iese în evidenţă pentru că întreprinderile au mecanisme de control defectuoase, iar autorii sunt mult prea versaţi pentru a se da de gol. În altele, cazurile de corupţie sunt ţinute ascunse de companii, pentru că acestea se tem mai mult de pierderile suferite în domeniul imaginii, decât de pagubele financiare.

Nu cu mult timp în urmă, corupţia în afacerile interne era interzisă, în timp ce banii de mită pentru contracte în străinătate erau trecuţi la fonduri pentru uz extern, impozitate de stat. Este o realitate că numeroase ţări, în special cele în curs de dezvoltare, pretind mite, atunci când atribuie contracte unor firme străine. Cine nu plăteşte, direct la vârful companiilor şi guvernelor, nu are şanse la licitaţiile organizate. Totuşi corupţia subminează până la urmă economia, statul şi societatea.

Corupţia din Germania

Corupţia din Germania a fost mereu în atenţia procuraturii. Aceasta se sesizează de câţiva ani şi în cazurile de corupţie ale companiilor germane în străinătate. Este însă prea târziu. Întreprinderile şi-au construit sisteme de siguranţă, prin care să nu poată fi făcută legătura imediat între ele şi cazurile de corupţie. La Siemens însă, corupţia cuprinsese tot sistemul şi nu a mai putut fi ascunsă. Pagubele financiare şi de imagine sunt acum foarte mari.

Ceva este însă clar: este vorba despre nişte greşeli, care nu vor dispărea nici în cazul celor mai dure controale, fie că este vorba despre cazuri în economie, politică sau viaţa privată. Nu se poate însă afirma că economia germană este coruptă în esenţă. Ar fi o eroare fatală să amestecăm în aceeaşi oală şi bunele şi relele din economia Germaniei. Mai mult, faptul că aceste afaceri de corupţie au ajuns la cunoştinţa opiniei publice şi sunt anchetate de justiţie arată că legea îşi face în continuare datoria în societatea germană.