A murit Papa literaturii germane

Năsuct pe 2 iunie 1920 la Wloclawek, în Polonia, într-o familie de evrei obligaţi de mersul nu tocmai fericit al afacerii pe care o administrau să se mute la Berlin. Vorbea greu germană, aşa că, în şcoală, tânărul Marcel s-a simţit marginalizat. "Nu am avut niciodată o patrie. În anii 30 am trăit în Al Treilea Reich; am locuit până la finalul lui 1938 la Berlin. Aşa că mi-am creat propria patrie iar aceasta a fost literatura".

În ciuda dificultăţilor de limbă a reuşit să îşi ia bacalaureatul. A încercat, apoi, să studieze literatura germană - iar adevăratele dificultăţi de abia aici încep să apară: naziştii i-au interzis să urmeze cursuri universitare. Din 1940 a trăit în ghetoul din Varşovia, uinde i-au fost ucişi părinţii şi fratele - dar şi-a cunoscut şi viitoarea soţie, pe Teofila. "Am întâlnit în Varşovia şi oameni minunaţi. Până la urmă, o pereche de polonezi ne-au salvat vieţile, mie şi soţiei mele", avea să povestească Reich-Ranicki.

După război a devenit consul al Poloniei la Londra. Intrase în Partidul Comunist mai degrabă ca semn de mulţumire decât din convingere - dar la revenirea de la postul din Marea Britanie a fost exclus din partid. Acesta a fost momentul în care a cotit-o definitiv spre literatură. Reich-Ranicki şi-a creat un renume de critic încă din vremea petrecută în Polonia. Era specializat în literatura germană, pe care urma s-o aprofundeze, în 1958, la faţa locului, într-o călătorie de studii - din care nu s-a mai întors în Polonia comunistă.

A scris nenumărate cărţi dedicate literaturii germane, a comentat şi prezentat nenumărate opere literare. A fost îndrăgostit de marii clasici: Goethe, Heine, Kleist, Fontane şi Thomas Mann. Dar nu a omis nici noua literatură. A însoţit-o în calitate de critic extrem de sensibil şi atent în cronicile publicate de marile reviste şi ziare germane (cel mai adesea în Zeit şi Frankfurter Allgemeine Zeitung). Devenise un fel de supra-tată al industriei literare iar analizele sale dure şi pasionale îl făcuseră deopotrivă iubit şi detestat. Deconstrucţia romanului "Un câmp îndepărtat" a lui Günter Grass, publicată în săptămânalul Der Spiegel în 1995 a stârnit una dintre cele mai ample dispute literare din Germania. Dar aprinse discuţii s-au iscat şi când Martin Walser şi-a publicat romanul "Moartea unui critic", scriere percepută ca o încercare de a-l pune la punct pe Reich-Ranicki.

Marele său succes a fost, însă, emisiunea de televiziune "Cvartetul literar", cu o audienţă de până la două milioane de telespectatori. Publicul era mereu fascinat de modul serios dar, totuşi, viu şi pasional în care participanţii dezbăteau noile apariţii editoriale. Marcel Reich-Ranicki iubea cearta şi dezbaterile. A mers până la a-şi ataca, în 2002, direct şi personal colega Sigrid Löffler, care a părăsit de altfel emisiunea. Şi nu doar atunci a contrariat opinia publică - ci şi mai târziu, când, în 2006, a refuzat să primească Premiul german de televiziune pentru întreaga carieră chiar în timpul ceremoniei de înmânare, argumentând cu slaba calitate a programelor germane de televiziune. De pe margine i s-a atras însă atenţia (inclusiv Günter Grass a făcut-o) că fără televiziune nu ar fi ajuns niciodată aşa de cunoscut.

Cel mai mare dintre succese nu i-a venit însă din activitatea de critic. "Am scris şi eu câte ceva ce a stârnit ecouri", spunea cândva Reich-Ranicki, înainte ca memoriile sale (intitulate, simplu, "Mein Leben" - "Viaţa mea"), publicate în 1999, să se bucure de o rezonanţă uriaşă în lumea consumatorilor germani de literatură. "Am scris o carte despre toată viaţa mea. Am descris pur şi simplu ce am trăit. Dar ecoul cărţii a fost o surpriză mare", povestea Reich-Ranicki, la puţină vreme după ce, în aprilie 2009, autobiografia i-a şi fost ecranizată.