A sosit oare timpul sistematizărilor calme?

Președintele a cerut miercuri Parlamentului să inițieze un proces vast de revizuire a legislației în scopul simplificării și eliminării incoerențelor care o carcterizează. Legislația românească e deja o junglă în care e tot mai greu să te orientezi, căci modificările au fost urmate de modificări la modificări și așa mai departe.

Președintele are dreptate, dar sarcina pe care o pune în seama Parlamentului e una herculeană. Evident discursul acesta nu e deajuns: ar fi nevoie să fie stabilite prioritățile și calendarul activităților, ceea ce nu pare deloc ușor, mai ales că partidele vor fi ocupate anul viitor cu alegerile. Este adevărat că președintele a trasat deja anumite priorități, vorbind cu predilecție despre legea educației. O făcuse și cu o zi înainte la conferința de presă de la Palatul Cotroceni, dar și cu ocazia deschiderii anului școlar. Prin urmare, legea educației ar fi aceea care ar urma să deschidă vastul șantier de revizuire legislativă.

Reforma sistemului școlar se găsește și printre prioritățile din programul său electoral, dar ne putem întreba de unde s-a ivit, totuși, ideea acesta a reordonării întregii legislații? La origine s-ar putea găsi o experiență personală. Președintele Klaus Iohannis a fost vizat pe când era primar la Sibiu de o decizie de incompatibilitate emisă pe baza unei legislații confuze. Cazul senatorului Mircea Diaconu, de exemplu, prilejuise două sentințe judecătorești diametral opuse și amândouă erau egal îndreptățite de lege. Este de remarcat că, deși cu alte ocazii președintele a vorbit despre necesitatea de a revizui legile incompatibilităților, de data aceasta a evitat subiectul total. Și bine a făcut, căci altfel s-ar fi spus că e preocupat de o problemă personală, care, deși soluționată favorabil în justiție, îl va fi marcat foarte tare.

Președintele a operat, prin urmare, o generalizare necesară, vorbind despre întregul sistem legislativ: ”Am văzut recent un studiu în care 80% dintre români se arătau nemulțumiți că legile din România sunt greoaie. Faptul că oamenii își doresc norme juridice mai clare, mai simple, care nu se schimbă peste noapte, nu cred că este o surpriză pentru nimeni. Însă această realitate trebuie să capete un răspuns”.

E un șantier vast și dificil. E suficient să urmărești dezbaterea publică ca să vezi că actorii principali au ambiții mici, iar ambițiile mici se traduc prin mici și repetate modificări legislative, ceea ce provoacă această instabilitate generală. Și mai e chestiunea ordonanțelor de urgență, care incită practic guvernul să adopte tot soiul de amendamente particulare.

Preocuparea președintelui este însă perfect legitimă. Să observăm că, în ultimii 25 de ani, orice inițiativă legislativă a pornit de la o nevoie concretă, de la un impuls politic precis delimitat. Au fost legile liberalizării economice în 1990, au urmat restituirea proprietăților, reformele judiciare prescrise de UE etc. De data aceasta ne găsim într-un moment diferit: reformele principale au fost, aparent, împlinite, ceea ce lasă loc la preocupări legate de formă. Cu alte cuvinte, jungla legilor născute ”spontan” în parlamente mioape sau adoptate fără reflecție proprie la comandă externă, ar trebui supusă de acum înainte unui efort de limpezire.

Totuși nu putem să nu observăm, cu oarecare neliniște, că, deși președintele Iohannis are dreptate să creadă că vremea sistematizărilor a venit, unele reforme nici măcar nu au fost atacate în fondul lor și e chiar cazul legii educației. Ca să nu mai spunem că trăim o epocă de transformări accelerate care par să amenințe întregul eșafodaj.