Activismul din fotoliu

Mi s-a intamplat chiar acum cateva zile. O prietena imi trimite pe Facebook o invitatie pentru a adera la o cauza nobila – combaterea violentei impotriva animalelor. Mai demult am mai primit si altele de genul “Feed a child with a click”. Bineinteles ca am aderat la ambele. In fond, ce poate sa strice? Dar click-ul pe butonul de “join” a survenit mai mult din respect pentru sau jena fata de prietena din spatiul virtual, in cazul in care as fi refuzat. Nu intelegeti gresit, evident ca sunt de acord cu eforturile de stopare a violentei impotriva animalelor si cu cele de eradicare a saraciei in Africa.

UN CLICK CA SA MA SIMT MAI BINE

Dar proliferarea retelelor de social-networking precum Facebook sau Twitter a generat o forma noua si extrem de superficiala de activism. Intr-o asemenea comunitate e nevoie de doar cateva click-uri si toata lumea se simte bine. Astfel de campanii sunt sortite a nu aduce prea mari schimbari sociale. Mai mult, exista pericolul ca atentia oamenilor sa fie distrasa de la cauze cu mult mai legitime decat cele initiate prin bits si bytes.

Sa luam ca exemplu una din cele mai populare campanii de pe Facebook, care si-a propus sa “salveze copiii din Africa”. Cauza are in spatiul virtual peste 600.000 de membri, care impreuna au reusit sa stranga suma de 2801 dolari americani, ceea ce inseamna 0,4 centi de persoana. In “Hall of Fame” putem gasi pe cel mai harnic promotor al campaniei (care a recrutat 118 membri), pe cel mai darnic donator (care s-a despartit de 115 dolari) si pe cel mai ambitios colector de fonduri (care nu a strans decat 210 dolari). Discutiile de pe forumul cauzei contin fie linkuri catre alte campanii de acelasi fel, fie adrese la site-uri auto-laudatoare. Care este asadar impactul acestei campanii, presupunand ca el ar exista?

Un cercetator american de la Universitatea George Washington, specialist in problemele Orientului Mijlociu (a se citi: Iran, cu adiacentele campanii virtuale de sustinere a protestatarilor) este extrem de sceptic cu privire la impactul real al acestor retele sociale. “A adera la o cauza sau a da mesaje cu un tag specific (precum #iranelection sau #pman) este cea mai ieftina forma de activism politic”. Profesorul argumenteaza ca astfel, noul activism nu mai presupune curajul fizic si civic necesar iesirii in strada pentru a protesta cu adevarat impotriva asupririi. Nemaivorbind ca internetul scuteste si munca foarte grea de organizare, care este vitala pentru orice forma de activism politic.

PSIHOLOGIA TURMEI

Din moment ce o cerere de aderare la o cauza sau un grup vine din partea unui “prieten”, activismul à la Facebook a devenit si obiect de studiu al psihologiei formarii unei comunitati. Pentru a afla ce ii determina pe useri sa accepte o atare invitatie, un psiholog de la Universitatea Copenhaga a organizat recent o campanie pentru o cauza inexistenta – salvarea unei fantani din Copenhaga de la demolare. A inceput prin a da informatia mai departe la 125 de persoane. Rezultatul a fost, in final, de 27.000 de membri militanti pentru o fantana care nu era nici pe departe in pericol.

Cele mai multe campanii online pornesc de la premiza ca a informa despre existenta unui fenomen este de ajuns pentru a rezolva problema. In chestiuni locale, unele initiative au fost incununate de succes. Un caz recent este cel al activistilor pentru casatoriile intre persoane de acelasi sex din California, care au reusit sa organizeze o manifestatie impotriva unei decizii a Curtii Supreme californiene prin platforme online. Dar in chestiuni de importanta globala precum genocidul din Darfur, asa-zisa revolutie iraniana sau protectia mediului, impactul real este, in cel mai bun caz, neclar.

Unii activisti sau colectori de donatii sunt chiar de parere ca aceste campanii de “awareness” (constientizare) pot avea chiar si efecte negative pentru unele cauze care au nevoie stringenta de sprijin financiar. Ei argumenteaza astfel: cu cat oamenii devin mai constienti de problema respectiva (high awareness) cu atat strangerea de fonduri devine mai dificila, fiindca apare un fenomen de saturatie si oboseala informationala, care-i determina pe multi sa-si astupe urechile.

A NU SE PROVOCA INTELECTUL

Un exemplu de “disperare digitala” a furnizat o initiativa pan-araba pentru eliberarea din arest a unui blogger egiptean. Activistii doreau sa-i determine pe oameni sa traduca si sa publice textele autorului incarcerat pentru a demonstra autoritatilor ca arestul blogger-ului este contraproductiv. Pagina de web a grupului purta titlul: “Nu dona; Fa ceva!” Blogger-ul respectiv nu a fost pus in libertate nici pana azi.

Cele mai bune campanii pe internet s-ar putea dovedi a fi in cele din urma acelea care par a nu cere participantilor nimic extraordinar in plan intelectual. FreeRice este un site creat de Natiunile Unite care ofera vizitatorului un joculet online de invatare a limbii engleze. In timpul jocului, pagina ruleaza anunturi pentru strangerea de fonduri destinate transportului si distributiei de orez in tari sarace. Nu e cea mai eleganta sau sofisticata metoda, dar macar aduce rezultate...

Autor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
Redactor: Petre M. Iancu