1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Actual - din inima Europei

9 octombrie 2007
https://p.dw.com/p/BoP4

DÜSSELDORF: Muncitori români demonstrează pe un şantier din Ratingen, în apropierea capitalei renane

Cei 20 de români cer plata salariilor pentru munca prestată la şantierul spitalului catolic Sfânta Maria, ei fiind susţinuţi de Sindicatul European al Muncitorilor Migranţi. Din luna iulie, muncitorii nu au mai primit nici un ban de la angajator, ei trăiesc acum în condiţii mizere, într-o clădire dezafectată din Düsseldorf şi nu au bani nici de mâncare. Beneficiarul lucrării a fost de acord, după negocieri, să le asigure masa în cantina spitalului Sfânta Maria. Reprezentantul sindicatului Mihai Bălan a declarat pentru Deutsche Welle că protestatarii sunt decişi să-şi obţină drepturile cu orice preţ. Din păcate, cazul lor nu este singular. În ultimele luni, sute de români au căzut victimele a ceea ce presa germană numeşte „sclavagie modernă”, fiind lăsaţi la mâna autorităţilor după ce sunt atraşi cu promisiuni de salarii mari şi trai decent. Mai multe detalii aflaţi pe pagina noastră de internet www.dw-world.de .

BUCUREŞTI: Poliţie politică în straie bisericeşti

Colegiul CNSAS a dat, azi, un verdict de colaborare cu poliţia politică pentru IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi o a doua decizie în acelaşi sens pentru Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, au adeclarat pentru MEDIAFAX surse din Colegiu. Cu o lună în urmă, surse din CNSAS au declarat pentru MEDIAFAX că, potrivit documentelor studiate, IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a avut legături atât cu Securitatea, cât şi cu Direcţia de Informaţii Externe (DIE), el fiind cunoscut de cele două structuri cu numele conspirative "Sidorovici" şi, respectiv, "Petru".Tot în septembrie, Colegiul CNSAS a dat o decizie de poliţie politică în cazul lui IPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul de Alba Iulia. Ierarhul ortodox a depus contestaţie şi a declarat că a fost victimă a Securităţii. Astfel, decizia de marţi a Colegiului CNSAS în cazul lui Andrei Andrecuţ este a doua şi va rămâne definitivă.

BUCUREŞTI: Supravieţuitori ai Holocaustului decoraţi la Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu a decorat azi, la Palatul Cotroceni, 11 evrei supravieţuitori ai Holocaustului, prilej cu care a declarat că suferinţele acestora sunt consecinţele unei legislaţii rasiale, opresive şi antidemocratice a statului român. La evenimentul de la Cotroceni au participat reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din România în frunte cu deputatul Aurel Vainer. Preşedintele Băsescu a conferit, cu ocazia Zilei Holocaustului, distincţia Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler lui Liviu Beris, Oliver Lustig, Lezer Finchelstein, Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler pentru Lia Bercovici, Benone Constantin şi Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler lui Friedrich Antschel, Radu Comşa, Octavian Fulop, Sarina Ionescu, Iancu Ţucărman şi Leonard Zaicescu. Decorarea a fost făcută "în semn de profund respect pentru cutremurătoarele suferinţe îndurate în lagărele de concentrare din timpul celui de-al doilea război mondial, cu prilejul comemorării Zilei Holocaustului în România". Potrivit lui Băsescu, date fiind ororile trecutului, este necesar să se acţioneze pentru combaterea acţiunilor xenofobe şi antisemite. "Închei prin a invoca rugăciunea tradiţională evreiască: «Să ne amintim»", a spus Băsescu.

STOCHKOLM: Nobel pentru un fizician german şi unul francez

Faimoasa distincţie a fost acordată anul acesta germanului Peter Grünberg şi francezului Albert Fert, care au descoperit separat câmpul magnetic ce permite funcţionarea plăcii de bază din computerele de astăzi. În 1988, în cercetări paralele, Grünberg şi Fert au documentat fenomenul pe care se bazează astăzi funcţionarea computerelor. Mâine, Academia Regală Suedeză va anunţa numele chimiştilor distinşi în acest an cu premiul Nobel, dotat cu 1,1 milioane de euro. Joi este aşteptată anunţarea laureatului la secţiunea literatură, urmând ca vineri sa fie dat publicităţii numele laureatului Nobel pentru pace. Ceremonia oficială de înmânare a premiilor va avea loc pe 10 decembrie, o dată cu comemorarea morţii lui Alfred Nobel, iniţiatorul prestigioasei distincţii.

BERLIN: Transportul feroviar va fi afectat de noi greve

După expirarea ultimatumului, astăzi liderii sindicatului GDL au anunţat extinderea grevei începând de joi, protestele urmând să continue şi vineri, precum şi la începutul săptămânii viitoare. După ce răgazul cerut de conducerea Deutsche Bahn a expirat astăzi la prânz, sindicaliştii se declară decişi să lupte pentru majorarea salariilor. Cifra iniţială, adică 31 la sută majorare salarială, pare însă a nu mai fi realistă, după cum au declarat astăzi pentru Bild, surse din cadrul GDL.

NEW YORK: O rezoluţie modificată

Referitor la situaţia din Birmania, Consiliul Permanent de Securitate al Naţiunilor Unite va adopta o rezoluţie mult mai puţin critică, faţă de forma iniţială, susţin surse diplomatice din cadrul organizaţiei. China, aliat al juntei militare birmaneze a reuşit să impună diverse schimbări în textul propus de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie. Guvernul de la Peking a insistat asupra renunţării la condamnarea textuală a intervenţiei violente asupra demonstranţiilor paşnici, astfel încât în textul rezoluţiei acţiunile sunt doar observate cu profund regret de către membrii Consiliului de Securitate al ONU. În plus, ameninţarea privind noi consecinţe în relaţiile dintre guvernul birmanez şi comunitatea internaţională a dispărut complet din proiectul iniţial. Conducerea de la Myanmar l-a numit pe vice-ministrul muncii Aung Kyi drept ofiţer de legătură pentru contacte cu şefa Opoziţiei, Aung San Suu Kyi, arestată la domiciul. Decizia a fost luată în urma insistenţelor trimisului special al ONU Ibrahim Gambari, care s-a aflat câteva ore în Birmania.

WASHINGTON: Accident aviatic în nord-estul Statelor Unite

Un avion de mici dimensiuni cu zece persoane la bord, dispărut iniţial de pe ecranele radar, a fost descoperit la sud-est de Seattle, după cum informează CNN. Avionul de tip Cessna 208 Caravan s-a prăbuşit în apropierea vulcanului Mount Rainer. Zona este greu accesibilă, iar forţele de intervenţie nu au descoperit încă nici un supravieţuitor. Avionul a dispăut de pe ecranele radar la mai puţin de 30 de minute după decolarea din Boise, statul Idaho. Potrivit autorităţilor, la bordul avionului prăbuşit s-ar fi aflat nouă paraşutişti şi un pilot.

BAGDAD: Din nou victime în nordul Irakului

Cel puţin 70 persoane au fost ucise în mai multe atentate sinucigaşe, multe alte persoane fiind rănite. Primul atentator a forţat cu un vehicul plin cu exploziv sediul poliţiei din Baidschi, la 200 de km nord de Bagdad. Şeful poliţiei a supravieţuit atentatului, dar este rănit. Cel de-al doilea atentator a intrat cu maşina în casa politicianului Thamer Ibrahim Atallah. El este şeful unei asociaţii formate din mai multe triburi, care au declarat război împotriva activiştilor Al-Kaida.

ISLAMABAD: Lupte intense în Pakistan

Aproape 200 de persoane, 150 de rebeli şi 45 de soldaţi şi-au pierdut viaţa în timpul ciocnirilor violente dintre trupele guvernamentale pakistaneze ţi rebelii talibani. Alţi 15 soldaţi sunt daţi dispăruţi. În ciuda propunerilor privind încetarea temporară a focului, armata continuă ofensiva împotriva rebelilor.

KABUL: Semn de viaţă de la ostatecul german din Afganistan

Răpit în luna iulie, inginerul german Rudolf B. apelează, prin intermediul unei înregistrări video difuzate prin internet, la guvernanţi, cărora le cere să grăbească negocierile privind eliberarea sa, pe cât posibil înainte de venirea ierii. Potrivit unei agenţii de ştiri afgane, bărbatul, în vârstă de 62 de ani, este reţinut împreună cu alţi cinci ostateci afgani.

MADRID: Explozie în centrul oraşului Bilbao

Potrivit primelor informaţii, cel puţin o persoană a fost rănită, în urma exploziei care a avut loc în apropierea centrului din Bilbao. Autorităţile locale cred că atentatul va fi revendicat de gruparea separatistă bască ETA.

WASHINGTON: Guvernul american primeşte cu relaxarea anunţul înjumătăţirii prezenţei britanice în Irak

Decizia Premierului Gordon Brown nu este surprinzătoare şi corespunde liniei politice anunţate la Londra, a susţinut o purtătoare de cuvânt de la Casa Albă. În plenul Parlamentului, Brown a susţinut că numărul soldaţilor britanici staţionaţi în Irak se va reduce la 2500 până în primăvară. În prezent efectivele militare britanice numără 5500 de soldaţi.

TOKIO: Japonia prelungeşte sancţiunile împotriva Coreei de Nord

În ciuda anunţului făcut de guvernul comunist privind renunţarea la programul atomic nuclear, Cabinetul nipon a decis prelungirea sancţiunilor economice cu încă şase luni. Japonezii speră ca astfel să clarifice situaţia cetăţenilor niponi răpiţi de nord coreeni în anii 70-80 pentru a fi folosiţi în spionaj. În urmă cu o săptămână, Coreea de Nord a acceptat să închidă complexul nuclear de la Yongbyon şi să permită controlorilor internaţionali accesul la toate documentele privind experimenetele atomice.

HAVANNA: Revoluţie fără Che

Cubanezii marchează 4 decenii de la uciderea revoluţionarului Che Guevara. Ceremoniile au început în oraşul cubanez Santa Clara şi au fost deschise de către preşedintele în exerciţiu Raul Castro. În anul 1958, sub conducerea lui Che Guevara, comuniştii obţineau la Santa Clara victoria decisivă asupra trupelor dictatorului Batista. Şi alte ţări din America Latină, precum Argentina, Bolivia şi Mexic vor marca momentul prin diverse acţiuni, programate să se desfăşoare până în primăvara anului viitor. Născut în 1928 în Argentina, Che Guevara a decis să viziteze ţările vecine, pe când era încă student la medicină. În timpul călătoriei prin America Latină, Che l-a cunoscut pe Fidel Castro, alături de de care a condus în anii 50 revoluţia cubaneză. Che Guevara a fost însă împuşcat la 9 octombrie 1967, după ce, la presiunea Moscovei, Castro renunţase la lupta comună.

NEW YORK: Medalii olimpice şi doping

Atleta americană Marion Jones a înapoiat toate cele cinci medalii obţinute la Jocurile Olimpice din 2000 şi a acceptat şi o suspendare pentru următorii 2 ani, anunţă agenţia americană Anti-Doping. În vârstă de 31 de ani, Jones a recunoscut în urmă cu trei zile că a folosit anabolizante în perioada Jocurilor Olimpice de la Sydney, unde a şi câştigat de altfel medaliile de aur la 100, 200 şi 400 de metri sprint, precum şi bronz la stafeta 4x100 de metri şi la săritura în lungime.