Acuzaţii unidirecţionale?

Ce a dorit Iranul să transmită lumii prin recenta demonstraţie de forţă este greu de estimat. Este vorba de o provocare sau de o ameninţare militară serioasă?

Discuţiile care au loc în acest moment în Orientul Apropiat pleacă de la două ipoteze. Este regiunea ameninţată în mod real de Iran sau comportamentul Teheranului reprezintă o simplă provocare a cărei menire este aceea de a încinge spiritele? Aceste întrebări preocupă din ce în ce mai mult mass-media din Israel şi nu numai.

Intenţiile Iranului nu sunt uşor de intuit. Replicile politicienilor vest-europeni şi ale celor israelieni la recentul test cu rachete efectuat de iranieni sunt diferite. Unii experţi declamă cu convingere faptul că testul reprezintă o nouă provocare la adresa nu doar a Israelului, ci şi a întregii comunităţi internaţionale. Alţii consideră că dramatismul imaginilor prezentate de iranieni este manipulat şi manipulant, imaginile fiind trucate cu ajutorul computerului. Iranul a fost însă avertizat să nu se mai joace cu focul în apropierea butoiului cu pulbere.

N-ar fi fost rău dacă avertismentul i-ar fi vizat şi pe alţii. De exemplu pe vice-premierul israelian, Shaul Mofaz, care a ameninţat Iranul. Sau manevrele militare israeliene efectuate la sud de Grecia, care au simulat un atac aerian îndreptat împotriva Iranului. Mai prejos nu s-au lăsat nici americanii, nici britanicii, care au continuat să pună paie pe foc prin manevrele militare efectuate în Golful Persic. Mai mult, Congresul American a decis ridicarea unei blocade marine îndreptată împotriva Iranului. O măsură care, de regulă, deschide calea unei declaraţii de război.

Toate aceste întâmplări nu au îngrijorat pe nimeni. Este cunoscut faptul că nu există dovezi concrete în sprijinul ideii că Iranul ar deţine rachetele recent testate de mai mulţi ani de zile. La fel de cunoscut este însă şi faptul că Israelul, una din puterile atomice ale lumii, deţine de peste 20 de ani astfel de rachete. Mai mult, există indicii că Israelul a dezvoltat un nou tip de rachete balistice cu o rază de acţiune de aproape 7000 de km.

Discrepanţa reacţiilor evidenţiază câteva lucruri. Împotriva Teheranului nu există dovezi. Presupunerile şi suspiciunile sunt însă suficient de consistente pentru a se încerca îngenuncherea Iranului. Iran care, dacă încearcă într-un mod teatral să avertizeze lumea cu privire la urmările unui conflict sau să îşi arate disponibilitatea de a riposta este imediat condamnat.

Dubla măsură cu care sunt analizate toate aceste evenimente nu este neapărat rezultatul unei rele intenţii. În seria actelor care periclitează securitatea şi stabilitatea regiunii se înscriu şi ieşirile preşedintelui iranian, Mahmud Ahmadinejad, care atacă deseori Israelul şi Statele Unite. Tocmai din acest motiv, preşedintele iranian este din ce în ce mai criticat în Iran. Washingtonul, Ierusalimul şi Berlinul trebuie să ştie că perpetuarea criticii unidirecţionale nu este pe placul criticilor iranieni ai lui Ahmadinejad. Oferă în schimb o mână de ajutor hardliner-ilor de la Teheran.