Adevărul despre Europa

Şi a avut el oare dreptate să spună adevărul şi despre Franţa? Ce se ascunde îndărătul vanităţii rănite pe care o afişează preşedintele socialist al Franţei, Francois Hollande, căruia i se cere tot mai intens să reformeze între altele sistemul de pensii şi să reducă prea luxoasele rente viagere ale francezilor?

Şi de ce vestul Europei îl tratează cu atâta virulenţă critică pe premierul maghiar Viktor Orban? Poate pentru că nu-i convin idealurile de patriotism şi valorile creştine pe care le apără liderul Fidesz?

Iată tot atâtea întrebări pe care şi le pun comentatorii occidentali. Cei de stânga se arată oripilaţi şi de faptul că unele din atacurile dronelor care au pus capăt, pe continentul african, carierelor sângeroase ale unora dintre cei mai periculoşi terorişti islamişti ar fi fost coordonate de la baze americane din Germania.

Tot un ziar german de stânga îi critică pe tovarăşii francezi. Comisia Europeană, scrie Süddeutsche Zeitung, a hotărât să „aloce Franţei timp suplimentar pentru a-şi asana bugetul. Bruxelles-ul se desparte aşadar de politica sa de austeritate riguroasă. Cu toate acestea, Francois Hollande a făcut gură, în reacţie la ştirea din capitala Belgiei. ´Franţa nu va permite ca Bruxelles-ul să-i dicteze politica´, a afirmat el, după ce Comisia a condiţionat amânarea scadenţelor în programul de austeritate de reformarea în Franţa a sistemului de pensii, de liberalizarea pieţii energiei şi de reducerea costurilor de producţie”.

Or, chiar până şi un ziar de stânga precum cel din München ştie că asemenea demersuri „sunt necesare (Franţei) pentru ca ţara să rămână competitivă”.

Net mai sever faţă de Hollande, al cărui stat „pune în pericol întreaga zonă euro” dacă-şi continuă „alunecarea în necompetitivitate”, se arată ziare precum cotidianul economic Handelsblatt. La rândul său, Leipziger Volkszeitung îşi manifestă convingerea că aplicarea „unei politici pe bază de vanităţi rănite” e ultimul lucru de care are nevoie Franţa acum.

Dar de ce anume ar avea nevoie ţări precum România, Bulgaria şi Ungaria? În nici un caz de alianţe guvernamentale cu extremişti de dreapta, cum se întâmplă pe moment, din nefericire, şi la Sofia.

Süddeutsche Zeitung tematizează „parteneriatele îndoielnice” de la sud de Dunăre, în speţă alianţa noului premier socialist al Bulgariei cu formaţiunea neofascistă Ataka, extremiştii tolerând în parlament guvernul alcătuit de Plamen Oreşarski împreună cu formaţiunea minorităţii turce.

Dar ziarul bavarez de stânga, care n-a făcut economie de crunte luări de poziţie la adresa derapajelor antidemocratice ale Ungariei creştin-democraţilor lui Viktor Orban nutreşte o oarecare înţelegere faţă de liderul socialist de la Sofia. Care, potrivit ziarului din München, ar fi, chipurile, „constrâns să coopereze cu extrema dreaptă spre a obţine o majoritate parlamentară".

Chiar aşa să fie oare? De Ungaria şi de criticile neobişnuit occidentale neobişnuit de severe la adresa ei au continuat în ultimele zilele să se ocupe şi două ziare de centru-dreapta. E vorba de austriacul Die Presse şi de cotidianul berlinez Die Welt.

Cel din urmă apără şi francheţea „legitimă şi necesară” a comisarului european Oettinger, atacat de varii guverne, şi, nu în ultimul rând, de unii demnitari de stânga precum şeful PE, Schulz, pentru „onestitatea nemiloasă” cu care creştin-democratul german a demascat carenţele actualei construcţii europene.

Afirmaţiile sale sunt absolut veridice, relevă Die Welt, şi nicio „problemă nu dispare doar pentru că o treci sub tăcere”. De altfel, potrivit ziarului berlinez, Oettinger nu e primul care pune degetul de rană. Dacă s-ar fi pus în aplicare soluţiile reformiste preconizate de fostul comisar european Frits Bolkestein, „discursul lui Oettinger ar fi putut fi redus la jumătate".

Ediţia de ieri a aceluiaşi ziar abordează „supărarea ungurilor pe Europa". Potrivit ziarului conservator Die Presse,occidentul i-ar vitregi peliderii dreptei maghiare pentru că vestul Europei n-ar avea ce face cu valori creştine şi cu patriotismul. Tomas Schmid de la Die Welt, de asemeni ziar de dreapta, e de altă părere.

Ungaria lui Orban, „vorbeşte altă limbă decât Europa", sistemul ei politic e „premodern" şi e o ţară care, potrivit lui Schmid, suscită„întemeiate îngrijorări" devreme ce are o autoritate de control al presei intitulată „Direcţie Generalăa Controlului Conţinuturilor". Or, deşi, aparent, de centru-dreapta, executivul maghiar condus de Orban mizează excesiv pe moştenirea Europei răsăritene şi pe atotputernicia statului, „eroul libertăţii din 1989" fiind ca atare, azi, „mai aproape de sovietici decât crede".