1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Adversari ai "lockdown-ului" din toate ţările, uniţi-vă!

Christopher Nehring maw
21 aprilie 2020

"Mă aflu aici pentru că drepturile noastre fundamentale sunt îngrădite", şi-au motivat mulţi prezenţa la demonstraţia organizată sâmbăta trecută la Berlin, la care au participat persoane cu diferite orientări politice.

https://p.dw.com/p/3bDiL
Arestari la protestul de la Berlin
Imagine: picture-alliance/dpa/C. Gateau

Protestatarii s-au reunit într-o sâmbătă însorită în Piaţa Rosa Luxemburg din Berlin pentru că, în contextul pandemiei de coronavirus, le sunt limitate drepturile şi libertăţile individuale, după cum au declarat mai mulţi dintre aceştia în faţa camerelor de filmat mai ales ale presei "alternative", precum KenFM, EpochTimes sau RT Deutsch. Reportajele care au cuprins şi două arestări din timpul demonstraţiei, neaprobate de autorităţi, sunt menite a arăta cât de gravă este situaţia în Germania "drepturilor fundamentale suspendate, a anului 2020". Unul dintre demonstranţi îşi vede ameninţate "drepturile fundamentale, dobândite după milenii de luptă". Adversari ai sistemului, indiferent de orientare, uniţi-vă – în ciuda sau tocmai din cauza pandemiei!

Oficial, această manifestaţie, care ar urma să aibă loc săptămânal, se desfăşoară sub genericul "demonstraţie de igienă", organizată fiind de "Celula de comunicare Rezistenţa Democratică". În context, potrivit organizatorilor, nu ar fi vorba de igiena corporală, ci mai degrabă de respectarea "Constituţiei, a drepturilor fundamentale şi edificarea transparentă de către oameni a noilor reguli economice". Protestatarilor li s-a cerut să vină dotaţi cu măşti de protecţie, un exemplar al Constituţiei, ziarul "Rezistenţa democratică", care ar fi atins deja un tiraj de 100.000 de exemplare, şi să păstreze o distanţă de doi metri unul faţă de altul.  

"Noi suntem poporul!"

Totuşi, după cum arată înregistrările video, protestatarii nu au respectat nici distanţa de doi metri, nu au purtat nici măşti de protecţie şi nu au avut nici ziarul amintit în mână. Ei doar au vânturat exemplare ale legii fundamentale pe sub ochii celor 250 de poliţişti prezenţi, scandând lozinca "Noi suntem poporul!". Totodată, demonstranţii au citat dintr-o sentinţă a Curţii Constituţionale, potrivit căreia măsurile anti-COVID-19 nu includ interzicerea generală a demonstraţiilor.  

Aşadar, demonstraţiile sunt premise. Fapt recunoscut şi de o purtătoare de cuvânt a Poliţiei din Berlin, sosită în grabă la faţa locului. Ea a subliniat că demonstraţiile trebuie, însă, să fie autorizate. Numai că "demonstraţia de igienă" nu fusese nici anunţată din timp, iar participanţii nu au respectat nici măsurile de protecţie păstrând distanţa cuvenită şi purtând măşti.

Cu toţii, cei adunaţi la Berlin se opun măsurilor de protecţie contra COVID-19 şi regulilor de lockdown, respingând şi statul care le-a emis. Cam atât îi uneşte pe protestatari. Mai puţin motivele anticapitaliste, urmărite de organizatori. Unul dintre participanţi flutura un steag american, pe care se putea citi numele şefului Casei Albe, Donald Trump. Aţii purtau pancarte cu inscripţia "terorismul vaccinării" sau cu sloganuri anti-Bill Gates. Şi adepţi ai mişcării "QAnon" s-au numărat printre demonstranţi. Aceste aiuritoare teorii conspiraţioniste, răspândite în Internet de simpatizanţi de dreapta ai lui Donald Trump, pretind că dezvăluie conspiraţii puse la cale de diferiţi politicieni liberali şi personalităţi marcante americane precum Barack Obama, Hillary Clinton, George Soros sau Bill Gates. Scopul lor ar fi acela de a transforma SUA într-o dictatură. În plus, li se mai reproşează acestora că a fi creat o reţea de pedofilie. Teorii de acest gen, care nu prea au de-a face cu coronavirusul, au fost răspândite recent şi de cunoscutul cântăreţ pop german Xavier Naidoo.

O anti-vaccinistă cu o pancartă pe care scrie "terorismul vaccinării" 
O anti-vaccinistă cu o pancartă pe care scrie "Terorismul vaccinărilor" la protestul de la BerlinImagine: picture-alliance/dpa/C. Gateau

De fapt, la demonstraţia de sâmbătă n-a prea fost vorba de corona, ci mai ales de "sistem". De conspiraţii, de lupta apocaliptică decisivă a binelui, a celor dumiriţi şi luminaţi, cu răul, cu sistemul, cu capitalismul, cu presa mainstream, cu "cei de sus". A fost o demonstraţie organizată de adversarii capitalismului, ale căror postări video primesc like-uri din partea celor care-l admiră pe Trump şi îi detestă pe refugiaţi. Ce combinaţie cu adevărat bizară!

Dar astfel de proteste nu au avut loc doar în Germania, ci, de pildă, şi în SUA, unde la sfârşitul săptămânii trecute s-a demonstrat împotriva măsurilor anti-COVID-19. Şi acolo s-a putut observa un amestesc de cetăţeni profund frustraţi, de susţinători ai teoriilor conspiraţioniste, înarmaţi, de simpatizanţi ai preşedintelui Trump, care văd în coronavirus ba o conspiraţie politică ţesută de Obama, Soros sau Bill Gates, ba o armă biologică made in China, ba o simplă gripă.

Boala ca armă biologică

Mai ales ipoteza că virusul ar fi fost creat într-un laborator chinezesc din Wuhan se răspândeşte cu tot mai mare viteză în întreaga lume, fără a exista însă dovezi credibile în acest sens. Această teorie a conspiraţiei o copiază, de fapt, pe cea emisă în anii 1980 de KGB, potrivit căreia SIDA ar fi fost o armă biologică, creată artificial într-un laborator al armatei SUA. Deşi nici atunci nu au existat dovezi concludente, teoria conspiraţionistă s-a răspândit în lumea largă.

Nu mai puţin absurdă e teoria 5G. Mai ales în Marea Britanie, de la declanşarea crizei corona au fost distruşi mai mulţi stâlpi de telecomunicaţii. De ce? Pentru că, susţin adepţii acestei teorii, coronavirusul nici nu există în realitate. Simptomele ar fi provocate, de fapt, de tehnologia 5G, iar COVID-19 nu ar fi decât tentativa de muşamalizare a mai marilor lumii. Potrivit presei, astfel de atacuri asupra stâlpilor de telefonie 5G au avut loc, în aprilie, şi în Irlanda, Cipru şi Olanda.  

Scopul: distrugerea sistemului

Conspiraţiile, muşamalizarea, interesele economice şi un sistem ostil propriilor cetăţeni – acestea sunt principalele ingrediente ale teoriilor conspiraţioniste legate de coronavirus. Orientarea politică a celor care susţin aceste teorii nici nu mai contează. Ca şi în timpul crizei refugiaţilor, din 2015, corona ar urma să servească drept catalizator, chemându-i pe baricade pe toţi nemulţumiţii. Fapt constatat şi la aşa-numita "demonstraţie de igienă" de la Berlin. În cele din urmă, nu e vorba nici de corona şi nici de drepturile fundamentale, ci de distrugerea sistemului nostru politic şi social.