AIEA şi bomba

Comunitatea Internaţională se bizuie de ani de zile pe competenţa Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena. Cât de eficientă este însă această organizaţie? Cât de bine a lucrat ea sub conducerea lui Mohamed el-Baradei?

Coşmarul lumii libere, se ştie, e un scenariu câtuşi de puţin nerealist. N-ar fi deloc exclus ca un arsenal nuclear, şi cu atât mai mult o singură bombă atomică, să încapă mai devreme sau mai târziu pe mâna şefului unui regim iresponsabil, al unei grupări teroriste ori a unei mişcări totalitare cu înclinaţii sinucigaşe.

Întru evitarea materializării acestui scenariu s-au declanşat în ultimul deceniu războiul din Irak, s-au pus în mişcare trupe, servicii secrete, minţi luminate, şi mari organizaţii, finanţate în bună măsură de americani şi vesteuropeni.

Un rol teoretic important în acest efort i-a revenit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, al cărei sediu se află la Viena.

Odată cu plecarea egipteanului el-Baradei, aflat de trei ori la rând la conducerea AIEA, organizaţia a resuscitat atenţia observatorilor, care şi-au pus fireşte întrebarea, în ce măsură şi-a îndeplinit ea oare sarcina de a controla diverse ţări şi de a împiedica proliferarea nucleară.

La o analiză atentă se constată că Baradei şi-a încheiat cele trei mandate cu un răsunător insucces. Agenţia n-a reuşit să convingă nici unul din statele problemă, în speţă Iranul şi Coreea comunistă să coopereze într-un mod satisfăcător, ori să facă lumină în privinţa adevăratelor lor intenţii.

Deşi noul preşedinte al SUA s-a grăbit să întindă Teheranului mâna, pe care aiatolahii de la cârma Iranului au refuzat prompt s-o strângă, aşa cum au respins ani la rând ramurile de măslin fluturate de europeni, programul nuclear persan rămâne o problemă dintre cele mai spinoase.

În ce-l priveşte, el-Baradei n-a izbutit să obţină informaţii clare despre acest program, care conform Teheranului şi Moscovei, ar servi "exclusiv" unor "scopuri paşnice".

De cu totul altă părere sunt experţii occidentali, susţinuţi în parte de AIEA, potrivit căreia Iranul continuă să îmbogăţească uraniu, procedeu necesar fabricării de arme nucleare.

Spre a progresa în această chestiune „Iranul trebuie în fine să ne permită accesul la informaţii, locuri şi persoane”, s-a plâns, nu odată, Mohamed el-Baradei, regretând "lipsa de cooperare iraniană".

Şeful AIEA a eşuat la fel de jalnic şi în Coreea de Nord, precum şi în Siria, ţară care se presupune că şi-a pierdut centrala nucleară de tip nord-coreean într-un bombardament al aviaţiei israeliene de acum câţiva ani.

E-adevărat că vina pentru aceste eşecuri nu-i revine exclusiv sau mai ales demnitarului egiptean. Obstrucţiile ruseşti şi chineze din Consiliul de Securitate ONU au jucat la rândul lor un rol considerabil.

Odată cu schimbarea de ştafetă de la AIEA, ar fi imperativă şi o reformă a agenţiei, precum şi un nou efort internaţional, concertat şi credibil, menit să împiedice regimurile iresponsabile şi mişcările extremiste să obţină mult râvnitele arme de distrugere în masă.